Numele oficial al lunii martie a influenţat, în ultimele decenii, generalizarea denumirii sărbătorii care cade la 1 Martie, Mărţişor, în defavoarea altor denumiri mai vechi, cum ar fi Dochia, Dragobete. Tot ''mărţişor'' se numeşte şi cadoul făcut de 1 martie, arată Ion Ghinoiu în lucrarea sa ''Sărbători şi obiceiuri româneşti'' (Editura Elion, 2002).

Conform tradiţiei populare, primăvara începe cu Baba Dochia şi zilele ei, cunoscute drept ''Zilele babei'' (primele 9 sau 12 zile ale lunii martie). Zilele babei corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic, în preajma echinocţiului de primăvară. Astfel, la români, simbolul mărţişorului este corelat şi cu Baba Dochia, după unele tradiţii, firul Mărţişorului fiind tors de aceasta în timp ce urca cu oile la munte, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro.

În zilele noastre, mărţişorul, făcut din două fire răsucite - unul alb şi celălalt roşu - şi de care, de cele mai multe ori, se prinde un mic obiect artizanal, este făcut cadou doamnelor şi domnişoarelor în ziua de 1 martie. În trecut, de şnurul împletit se agăţa doar o monedă de aur, argint sau din alt metal.

După unele informaţii etnografice, în vechime şnurul se împletea din lână albă şi neagră şi nu era împodobit cu monede sau alte obiecte artizanale. Astfel, pe vremea dacilor, şnurul era alcătuit dintr-un fir alb şi unul negru. Potrivit unei vechi legende, Dochia a împletit o funie din aţă albă şi neagră, pentru a putea, astfel, să ţină socoteala zilelor şi a nopţilor şi să ştie când vine vremea să coboare cu oile la păscut. Albul reprezenta zilele, iar negrul, nopţile. Pedepsind-o, însă, pe nora sa, a trimis-o la râul îngheţat să spele un ghem de lână neagră, până ce aceasta se va albi. Din cauza frigului, bietei femei i-au sângerat degetele, iar lâna s-a colorat în roşu, se arată pe site-ul http://www.enciclopedia-dacica.ro/.

Firele alb şi roşu care alcătuiesc mărţişorul simbolizează astfel sângele şi sacrificiul. Se mai spune că mărţişoarele sunt purtătoare de noroc şi de fericire, roşul semnificând iarna, iar albul - primăvara. Potrivit unei alte interpretari, culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, simboliza viaţa, deci femeia, iar culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, era specifică înţelepciunii bărbatului.

Şnurul alb-roşu reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. În trecut, acesta se purta până când primăvara arăta semne clare de biruinţă: se auzea cucul cântând, înfloreau cireşii, veneau berzele sau rândunelele. Mărţişorul era pus atunci pe crengile pomilor înfloriţi sau era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele şi dă-mi albetele", potrivit site-ului www.crestinortodox.ro.

Potrivit cercetărilor arheologice efectuate pe teritoriul ţării noastre, au fost descoperite amulete asemănătoare mărţişorului, datând de circa 8.000 de ani. Acestea erau reprezentate de pietricele perforate, în culorile alb şi roşu, purtate la gât sub formă de coliere, notează site-ul www.enciclopedia-dacica.ro.

De şnurul mărţişorului se atârnă în zilele noastre un mic obiect artizanal, simbolizând, de regulă, norocul: un trifoi cu patru foi, o potcoavă, un coşar sau o inimă. Mărţişorul este purtat pe haină, la vedere, sau legat la mână, timp de câteva zile, începând cu 1 martie.

"Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărţişorul)" au fost înscrise pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, într-un dosar comun cu Republica Moldova, Republica Macedonia şi Republica Bulgaria, la 6 decembrie 2017, prin votul Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, reunit în cea de-a XII-a sesiune, pe Insula Jeju din Republica Coreea, în perioada 4-9 decembrie 2017, notează site-urile ich.unesco.org şi www.cultura.ro.

În Bucureşti, un loc care aminteşte de tradiţia mărţişorului este Casa Memorială ''Tudor Arghezi -Mărţişor'', situat pe strada Mărţişor. În mijlocul unei frumoase livezi, străjuită de o alee lungă, se află casa în care scriitorul Tudor Arghezi (1880-1967) a locuit cu familia sa începând din 1930. Numele străzii şi al Casei memoriale, ''Mărţişor'', vine de la un obicei pe care locuitorii zonei îl aduseseră cu ei din locurile natale, în special din regiunea Olteniei, anume acela de a atârna, primăvara, în ramurile pomilor şnururi împletite alb-roşii, menite, în credinţa oamenilor, să aducă recolte bune în acel an. Tudor Arghezi cunoştea şi el obiceiul de la bunicii săi din Oltenia, iar acesta i-a inspirat numele domeniului - "Mărţişor". De altfel şi astăzi în pomii din faţa casei pot fi văzute şnururi împletite alb-roşii. Casa însăşi are pereţii albi şi acoperişul roşu, iar în interior balustrada de lemn a scării este vopsită în roşu. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru, editor online: Ady Ivaşcu)

*Explicație foto - Mărţişoare expuse la 'Târgul Mărţişorului', eveniment organizat la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. (Bucureşti, 28 febr. 2020)