O PERSONALITATE PE ZI: Fizicianul şi inventatorul Hermann Oberth
Fizicianul, matematicianul şi inventatorul român de origine germană Hermann Oberth, considerat părintele aeronauticii, s-a născut la Sibiu, la 25 iunie 1894.
Mai târziu s-a mutat la Sighişoara, unde tatăl lui, care era medic de profesie, a fost numit director al spitalului orăşenesc. Ulterior, a revenit în acest oraş ca profesor la liceul de fizică şi matematică.
La Sighişoara a urmat cursurile Liceului "Şcoala din Deal", perioadă în care s-a arătat preocupat de diferite invenţii şi de studiul zborului cosmic. Cărţile care l-au influenţat cel mai mult, în această perioadă, au fost cele ale lui Jules Verne, în special volumul "De la Pământ la Lună". A început să calculeze viteza cu care capsula spaţială ar fi trebuit să plece pentru a învinge gravitaţia şi a ajunge la Lună.
La doar 14 ani a realizat un proiect de rachetă. Totodată, a preconizat folosirea unui combustibil lichid pentru rachetele interplanetare, iar un an mai târziu a proiectat o centrifugă cu un braţ de 35 cm lungime, similar celor folosite astăzi la antrenamentele cosmonauţilor, potrivit lucrării ''Membrii Academiei Române/1866-2003'' (Editura Enciclopedică, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
Primul motor-rachetă l-a conceput în 1917, folosind cuplul alcool-oxigen. Apoi, în 1920, a propus soluţia rachetei cu mai multe trepte.
După război, s-a înscris mai întâi la Facultatea de Medicină, pe care a părăsit-o pentru a se consacra fizicii. În 1923, şi-a luat licenţa în fizică la Universitatea din Cluj. Lucrarea sa de diplomă, ''Racheta spre spaţiile interplanetare'' a apărut în acelaşi an la Munchen. În cadrul lucrării erau descrise fazele zborului rachetei, precum şi efectele avute asupra organismului. În introducere a formulat cele patru etape ale cuceririi spaţiului, numite de specialişti "cele patru teze ale lui Oberth".
Începând cu 1938, a desfăşurat o intensă activitate tehnică în cadrul institutelor politehnice din Viena (1938-1939) şi Dresda (1940-1941). În 1962 s-a stabilit definitiv la Feucht, unde, peste un an, a luat fiinţă societatea care-i poartă numele, al cărui obiectiv principal era folosirea zborului cosmic exclusiv în scopuri paşnice.
Alături de C.E. Ţilokovski şi R.H. Goddard, a fost considerat drept pionier al zborurilor cosmice.
De numele său se leagă conceperea primelor rachete balistice de mare distanţă din lume (1942). A elaborat, în 1947, proiectul unei rachete cu trei trepte pentru explorarea cosmosului; a preconizat cosmonave propulsate prin energia electrică produsă de pe bază de radiaţii solare; a propus utilizarea radarului pentru determinarea permanentă a distanţei dintre rachetă şi Pământ.
Invenţia 26 ''procedeu şi dispozitiv de combustie rapidă'' (''Efectul Obert'', 1931) a fost înregistrată la Oficiul de Invenţii al României. În acelaşi an, a luat startul şi prima rachetă cu combustibil lichid construită după concepţia sa.
A fundamentat construcţia şi utilizarea motoarelor-rachetă în astronautică şi în tehnica militară, fiind considerat fondator al astronauticii. Autor al mai multor invenţii, între care: răcirea motoarelor şi pompelor cu ajutorul propergolilor lichizi, navigaţia inerţială, deviatorii de jet din grafit, motorul rachetă electrostatic, sateliţii artificiali şi cu rol de centrală electrică solară ş.a.
Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc într-o serie de lucrări: ''Este posibilă navigaţia spaţială'' (1927); ''Căile navigaţiei spaţiale'' (1929); ''De la racheta cu artificii la nava cosmică. Domeniile de aplicaţie ale rachetelor'' (1929, tradusă în engleză şi japoneză); ''Zborul rachetelor şi zborul în vid'' (1932); ''Despre optimizarea rachetelor multietajate'' (1941); ''Teleghidarea rachetelor antiaeriene'' (1949); ''Spaţii orbitale'' (1952); ''Proiectarea unei centrale electrice solare pentru irigarea deşerturilor şi desalinizarea apei de mare'' (1953); ''Menschen im Weltraum'' (1954, tradusă în engleză, franceză, italiană, japoneză, olandeză, spaniolă şi croată); ''Das Mondauto'' (1960, tradusă şi în engleză); ''Semnificaţia zborului spaţial'' (1972); ''Oglinda cosmică'' (1978) ş.a.
A fost membru de onoare al Ligii pentru Navigaţia Spaţială din Breslaw (Wroclaw), al Societăţii Britanice Interplanetare, al Societăţii Americane pentru Radiotehnică, al Academiei Germane de Ştiinţă, preşedinte de onoare al Societăţii pentru Explorarea Spaţiului Cosmic din Stuttgart. Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.
Hermann Oberth a murit la 28 decembrie 1989 la Feucht, Nuremberg. Membru post-mortem al Academiei Române (31 ianuarie 1991).
În semn de apreciere pentru contribuţiile aduse, Societatea "Hermann Oberth" a fondat, în 1971, Muzeul Spaţiului "Hermann Oberth" în Feucht, un mic oraş în apropiere de Nuremberg, potrivit www.oberth-museum.org.
În România, a fost inaugurată în 1994, la Mediaş, Casa memorială ''Hermann Oberth'' cu ocazia aniversării a 100 de ani de la naşterea marelui savant. Totodată, la Muzeul de Istorie din Turnul cu Ceas din Sighişoara, există o expoziţie dedicată celei mai mari personalităţi a oraşului. AGERPRES (Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Marina Bădulescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)













