În fiecare an, începând din 2016, la data de 5 noiembrie este marcată Ziua mondială de conştientizare a tsunami-urilor.

În 2019, Ziua mondială de conştientizare a tsunami-urilor va susţine Obiectivul "D" parte a "Sendai Seven Campaign" care se concentrează pe reducerea daunelor provocate asupra unei infrastructuri critice şi a întreruperii serviciilor de bază. Până în 2030, aproximativ 50 la sută din populaţia globului va locui în zone de coastă expuse inundaţiilor, furtunilor şi tsunami-urilor. Punctele critice ce privesc salvarea oamenilor şi protejarea bunurilor împotriva tsunami-urilor pot fi depăşite prin investiţii în realizarea unei infrastructuri rezistente, în sisteme de avertizare timpurie şi în educaţie, potrivit www.unisdr.org.

"În ultimele două decenii, tsunami-urile au reprezentat aproape 10 la sută din pierderile economice cauzate de dezastre, ceea ce a determinat o încetinire a dezvoltării, în special a ţărilor care au ca limite Oceanul Indian şi Oceanul Pacific", a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, potrivit www.un.org.

În 2018, Ziua mondială de conştientizare a tsunami-urilor s-a aliniat Zilei internaţionale pentru reducerea dezastrelor şi "Sendai Seven Campaign" susţinând Obiectivul "C" privind reducerea pierderilor economice directe în caz de dezastru în raport cu PIB.

Adunarea Generală a ONU a hotărât, în decembrie 2015, ca data de 5 noiembrie să fie cunoscută drept Ziua mondială de conştientizare a tsunami-urilor, potrivit www.un.org. Cu acest prilej, s-a făcut un apel către toate statele lumii, către organismele internaţionale şi către societatea civilă să marcheze această zi, crescând gradul de conştientizare a acestui fenomen natural, dar, totodată, să facă schimb de noi abordări de reducere a acestui risc. Marcarea acestei zile se axează pe programe educaţionale şi pe antrenamente de evacuare.

Data care a fost propusă pentru celebrarea anuală a acestei zile a fost aleasă pentru a marca povestea japoneză "Inamura-no-hi" ceea ce înseamnă "arderea snopilor de orez", potrivit www.un.org. În urma unui mare cutremur care a avut loc în 1854, un fermier a văzut un val care se îndepărta, ceea ce a fost semnul că un tsunami era în formare. Ca urmare, a dat foc întregii sale recolte, prevenindu-i astfel pe săteni, care au fugit la adăpost pe un teren înalt. Ulterior, el a construit un dig şi a plantat copaci pentru a proteja zona de alte dezastre. Japonia, binecunoscută pentru activitatea seismică frecventă, este situată în zona de contact a patru plăci tectonice, fiind zguduită anual de mii de mişcări seismice.

Tsunami-urile sunt fenomene naturale rare, însă ele pot fi distrugătoare. În ultimii 100 de ani, peste 260.000 de oameni au murit în 58 de cazuri provocate de aceste imense valuri. Cu o medie de 4.600 de morţi, acest fenomen a depăşit orice alt dezastru natural. Cel mai mare număr de decese a fost provocat de tsunami-ul care a avut loc în urma seismului din Oceanul Indian produs la 26 decembrie 2004, în apropierea coastei de vest a insulei Sumatra. Cutremurul, cu o magnitudine de peste 9,0 grade pe scara Richter şi cu epicentrul localizat la o adâncime de 40 de kilometri în ocean, a generat valuri uriaşe. Acestea au afectat 14 ţări din Oceanul Indian, cele mai grav lovite fiind Indonezia, Sri Lanka, India şi Thailanda, şi au făcut peste 227.000 de morţi. Totodată, peste un milion de case au fost distruse.

La trei săptămâni de la dezastru, în ianuarie 2005, a avut loc, în oraşul japonez Kobe, regiunea Hyogo, Conferinţa mondială pentru reducerea consecinţelor dezastrelor naturale, organizată de Organizaţia Naţiunilor Unite, în cooperare cu guvernul Japoniei. Astfel, a fost stabilit Cadrul de Acţiune Hyogo 2005-2015, potrivit www.unisdr.org. Totodată, a fost creat Sistemul de avertizare şi atenuare a tsunami-ului din Oceanul Indian, care are staţii de monitorizare seismografice şi la nivelul mării şi difuzează alertele către centrele naţionale de informare privind tsunami.

Cu toate acestea, un astfel de impact puternic nu este inevitabil. Sistemele de avertizare timpurie pot salva numeroase vieţi. La fel de importantă este comunitatea şi înţelegerea individuală cu privire la modul în care se desfăşoară şi unde anume are loc o eventuală evacuare înainte ca un asemenea val să lovească. Tsunami-urile nu au graniţe, cooperarea internaţională fiind cheia pentru o profundă înţelegere politică şi publică a măsurilor de reducere a riscurilor.

Japonia a suferit pierderi grele în urma unor cutremure devastatoare, precum cel din 1923, soldat cu 142.000 de morţi. Cutremurul din 11 martie 2011, cu o magnitudine de 9 grade, a fost urmat de tsunami. Cele două fenomene naturale s-au soldat cu 15.881 de morţi şi 2.660 de persoane date dispărute, la care s-au mai adăugat 2.554 de decese din cauza degradării condiţiilor de viaţă, Japonia traversând o a doua mare catastrofă naturală din istoria sa recentă. Cutremurul şi valul seismic au perturbat transporturile, activitatea de zi cu zi, au declanşat cel mai grav accident la centrala nucleară Fukushima Daiichi şi au lăsat mii de persoane fără adăpost. Ulterior, experţii Institutului geofizic american (USGS) au stabilit că seismul a fost cel mai puternic înregistrat vreodată în Japonia, de când a început măsurarea magnitudinii acestora, şi al patrulea ca putere, la nivel mondial, din 1900 şi până în prezent.

Cadrul de Acţiune Sendai 2015-2030 pentru reducerea riscului de dezastre a fost stabilit la cea de-a treia Conferinţă mondială a ONU privind reducerea riscului de dezastre (WCDRR), care a avut loc la Sendai, Japonia, în perioada 14-18 martie 2015. A fost primul acord major al agendei de dezvoltare post-2015, cu şapte obiective şi patru priorităţi de acţiune. Cadrul de la Sendai a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU, care a urmat conferinţei.

Pe 28 septembrie 2018, un cutremur cu magnitudinea 7,5 şi tsunami-ul care a urmat au devastat oraşul Palu, situat pe coasta de vest a insulei Sulawesi, şi împrejurimile sale, provocând moartea a cel puţin 2.073 de persoane, 4.612 fiind rănite şi 214.925 sinistrate. Au fost distruse peste 70.000 de locuinţe şi şapte poduri, iar căile rutiere s-au surpat în 168 de zone. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Doina Lecea, editor online: Daniela Juncu)