Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va desfăşura în perioada 25-29 octombrie.

Vor fi aduse cu acest prilej şi moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş şi ale Sfântului Ierarh Dionisie al Cetăţii Albe - Ismail (Basarabia), a cărui canonizare va fi proclamată duminică, 27 octombrie, la ora 12.30, potrivit comunicatului Patriarhiei Române.

Vineri, 25 octombrie, începând cu ora 12.30, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor, cu Icoana şi Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, de la Catedrala Patriarhală, pe bulevardul Regina Maria din Bucureşti până la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.

De la aceeaşi oră, vor fi aduse în procesiune, de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon - Nou, Icoana şi Moaştele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe - Ismail, precum şi Icoana şi Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş, pe traseul Calea Şerban Vodă, strada Bibescu Vodă, Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.

Cele două procesiuni se vor întâlni la Crucea brâncovenească şi vor înainta până la Catedrala Patriarhală, unde vor fi depuse spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei, pentru a fi cinstite de pelerini până marţi, 29 octombrie. În ultima zi a manifestărilor, la ora 10.00, moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Argeş vor pleca spre Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş, iar moaştele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe - Ismail vor pleca spre Mănăstirea Suruceni din Republica Moldova.
* * *
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a trăit în timpul Ţaratului vlaho-bulgar şi era dintr-un sat, Basarabov, aşezat pe marginea apei Lomului.

La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieşit din satul său şi s-a aşezat mai întâi într-o peşteră din apropierea acestuia, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peşterii.

Prin ostenelile sale multe, postul, rugăciunea şi privegherile pe care le făcea, s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni. Sfântul Dimitrie şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup când, intrând în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mâna lui Dumnezeu.

Mulţi ani nimeni n-a ştiut de trecerea la cele veşnice a Sfântului Cuvios Dimitrie. Moaştele Sfântului au fost scoase la lumină în chip minunat, prin lucrare dumnezeiască. După ce vestea descoperirii s-a aflat atât în sudul Dunării, cât şi în nord, numeroşi credincioşi de pe ambele maluri se îndreptau spre satul Basarabov pentru a se închina sfintelor sale moaşte şi a cere Sfântului Dimitrie ajutor şi mijlocire în faţa lui Dumnezeu.

Între anii 1768-1774 în timpul războiului ruso-turc, un general rus a dorit ca sfintele moaşte să fie ridicate şi trimise în Rusia. Ajungând cortegiul cu racla în Bucureşti, un negustor bogat şi mitropolitul Ţării Româneşti l-au rugat pe general să lase sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie poporului român, ca o mângâiere pentru multele pagube materiale şi suferinţe îndurate de români în cursul acelui război.

Cererea a fost ascultată şi moaştele au fost aşezate cu mare cinste în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti în iulie 1774. În felul acesta, Sfântul Dimitrie cel Nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul Bucureştilor şi al întregii Ţări Româneşti.

Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul oraşului Bucureşti de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar din anul 1955, cultul său a fost generalizat în toată ţara. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")

* * *
Episcopul Dionisie Erhan, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 25 octombrie 2018, în anul în care s-au împlinit 100 ani de la alegerea lui ca arhiereu, reprezintă una dintre cele mai marcante personalităţi ecleziastice basarabene din prima jumătate a secolului trecut, fiind unul dintre luptătorii pentru realizarea statului naţional unitar român.

Sfântul Dionisie, Dimitrie, după numele de botez, s-a născut în anul 1868, în satul Badar din Republica Moldova.

La numai 15 ani, în 28 noiembrie 1883, a intrat în obştea Mănăstirii Suruceni, din apropierea Chişinăului.

A parcurs toate etapele vieţii monahale devenind, pe rând, rasofor în 1890, monah în 1899, primind numele Dionisie, ierodiacon în 1900 şi ieromonah în 1904.

În 1908 a fost ales stareţ al Mănăstirii Suruceni. În luna mai a anului 1918 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, iar în data de 22 iulie 1918 a fost ales ca arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului, cu titulatura al Ismailului, fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

A fost ales episcop al Cetăţii Albe şi Ismailului, în 1934, şi a păstorit până în anul 1940.

După pactul Ribbentrop-Molotov şi cedarea Basarabiei, s-a refugiat în ţară, unde a păstorit credincioşii din Episcopia Argeşului, între anii 1940-1941.

Ulterior s-a întors la mănăstirea sa de metanie, trecând la Domnul în data de 17 septembrie 1943, la Spitalul central din Chişinău.

Trupul episcopului Dionisie Erhan a fost găsit neputrezit în timpul unor lucrări de consolidare efectuate la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018. Propunerea de canonizare a sa a venit din partea Sinodului Mitropoliei Basarabiei ca urmare a demersurilor Episcopiei Basarabiei de Sud. (sursă: https://basilica.ro)

* * *
Sfânta Filofteia s-a născut în oraşul Târnovo. I s-a dat din botez numele Filofteia (iubitoarea de Dumnezeu), lucru pe care îl va dovedi cu fapta în cursul scurtei sale vieţi pământeşti.

Din copilărie, Sfânta Filofteia mergea des la biserică, iubea slujbele şi cuvintele Sfintei Scripturii, posturile şi rugăciunea. Cea mai mare virtute a sa era însă milostenia. Era atât de milostivă, încât îşi dăruia hainele săracilor, iar din hrana pe care o ducea tatălui său la câmp, o bună parte o dădea nevoiaşilor, care se adunau în jurul ei.

Încercarea Sfintei Filofteia în această viaţă a fost cea cu care copii orfani se întâlnesc de multe ori. Rămasă de mică orfană de mamă, Sfânta Filofteia a avut mamă vitregă. Şi mama vitregă chinuind-o cu diferite munci îi făcea tot felul de necazuri şi de schingiuiri. Nici de la tatăl său Sfânta Filofteia nu primea afecţiune şi grijă, dimpotrivă: "tatăl ei cel gros la minte, întunecat la judecată şi mai întunecat la cunoştinţă ... o muncea cu multe feluri de bătăi şi chinuri" (Vieţile Sfinţilor).

Sfânta Filofteia şi-a dat sfârşitul la vârsta de 12 ani, în urma unei lovituri pe care a primit-o de la tatăl său. Acesta se afla în câmp la arat şi a lovit-o cu o bardă atunci când a văzut-o pe fiica sa cum împărţea săracilor din mâncare pe care trebuia să i-o aducă lui.

Tradiţia consemnează faptul că Sfânta Filofteia nu a putut fi adusă în cetatea Târnovei datorită faptului că trupul său care strălucea cu o mare lumină s-a făcut atât de greu încât nu a putut fi ridicat de pe loc cu nici un chip. Episcopul locului, înţelegând că voia muceniţei era alta decât de a merge în Târnovo, a început a rosti la căpătâiul ei nume de cetăţi, mănăstiri şi biserici. Doar atunci când a fost pomenit numele Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş, trupul ei a putut fi mutat din loc.

În timpul domnului Radu cel Mare (1495-1508), moaştele sale au fost aduse în Ţara Românească şi aşezate la Curtea de Argeş, în Biserica Domnească, iar mai târziu, când Sfântul Voievod Neagoe Basarab, domn al Ţării Româneşti în perioada 1512-1521, a construit Mănăstirea Curtea de Argeş (1517), trupul sfintei a fost mutat acolo, loc în care se află şi astăzi. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Ady Ivaşcu)