Centrul istoric din Vilnius, capitala Lituaniei, a fost înscris în anul 1994 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, ca o recunoaştere a originalităţii şi valorii sale universale, potrivit https://whc.unesco.org.

Centru politic al Marelui Ducat al Lituaniei din secolul al XIII-lea şi până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Vilnius a avut o influenţă profundă asupra dezvoltării culturale şi arhitectonice a unei părţi din Europa de Est. În ciuda invaziilor şi a distrugerilor parţiale, oraşul a păstrat un complex impresionant de clădiri gotice, renascentiste, baroce şi clasice, precum şi dispunerea medievală şi decorul natural.

Centrul istoric, atestat încă din 1323, este unul dintre cele mai mari şi mai frumoase vechi centre medievale din Europa, notează şi site-ul http://stiri.tvr.ro.

Vilnius este un oraş pitoresc, situat pe malurile râurilor Neris şi Vilnia, cu o populaţie de 550.000 de locuitori. Site-ul www.globi.ro scrie că oraşul a fost menţionat în izvoarele scrise la începutul secolului al XIV-lea, iar în 1387 a primit statut de municipiu de la regele Poloniei şi Marele Duce al Regatului Lituaniei, Wladyslaw II Jagiello. Populaţia oraşului a fost dintotdeauna multietnică, fiind formată din lituanieni, ruteni, germani, polonezi şi evrei.

Zidurile oraşului au fost ridicate în prima parte a secolului al XVI-lea. Existau, la acea vreme, nouă porţi de acces în interior şi trei turnuri de observare şi de apărare. Sigismund August, fiul lui Sigismund I cel Bătrân şi rege al Poloniei, joacă un rol important în istoria medievală a capitalei lituaniene, mutându-şi curtea regală la Vilnius în 1544. În 1579, Ştefan Bathory a fondat Universitatea din Vilnius.

Oraşul s-a dezvoltat şi a înflorit din punct de vedere economic, funcţionând ca un centru ştiinţific, cultural şi comercial al Uniunii Statale Polono-Lituaniană. În 1655, trupele ruseşti invadează Vilnius, distrugându-l şi incendiindu-l. În secolul al XIX-lea devine al treilea cel mai mare oraş al Imperiului Rus.

Napoleon Bonaparte, în marşul său către Moscova, capturează Vilnius în 1812. Germanii, la rândul lor, ocupă oraşul în timpul Primului Război Mondial. Astfel, Vilnius îşi schimbă regimul de câteva ori în decurs de 200 de ani, intrând apoi în componenţa Uniunii Sovietice din 1940.

În timpul ocupaţiei străine, zeci de mii de oameni au fost deportaţi, trimişi în lagăre de concentrare, precizează www.globi.ro. În 1944, Armata Roşie intră din nou în posesia Vilniusului şi sovieticii îşi menţin supremaţia până în 1991, la destrămarea URSS.

Primăria din Vilnius, situată în centrul oraşului vechi, a fost motorul localităţii încă din secolul al XV-lea. Clădirea ce găzduieşte acum Filarmonica Naţională era folosită ca o casă de oaspeţi pentru comercianţii străini, sosiţi cu afaceri la Vilnius. Construcţia primăriei este susţinută de şase coloane dorice. Pe vremuri dispunea de un turn înalt, prevăzut cu un ceas şi o clopotniţă. În urma incendiului puternic din 1610, clădirea a fost serios avariată. Un proces de reconstrucţie şi reconsolidare a avut loc în secolele următoare, însă turnul nu a fost niciodată refăcut. Edificiul actual datează din 1939.

Strada Pilies este artera principală din oraşul vechi, dinspre primărie spre piaţa catedralei, care se găseşte la poalele colinei Gediminas. Catedrala dispune de un interior bogat, cu minunate opere de artă, inclusiv un amvon în formă de cupă din secolul al XVIII-lea, precum şi câteva statui de argint reprezentându-i pe regii polonezi, mari duci ai Lituaniei.

Castelul Gediminas a fost, iniţial, ridicat în secolul al XIV-lea de către fondatorul dinastiei cu acelaşi nume. Prima structură era din lemn, înlocuită ulterior cu una mai rezistentă, din cărămidă. Astăzi, clădirea adăposteşte Muzeul de Arheologie.

Dintre lăcaşurile de cult cea mai vizitată este Biserica gotică Sfânta Ana, un splendid exemplu de arhitectură gotică târzie, faimoasă datorită mormintelor frumos decorate, de care Napoleon Bonaparte a fost atât de impresionat, încât ar fi dorit să o mute la Paris.

Totodată, sunt vizitate Catedrala gotică Vilnius, construită în 1387 şi care seamănă cu un templu grecesc, sau Biserica Sfinţii Petru şi Pavel, minunat decorată de maeştrii italieni Giovanni Pietro Perti şi Giovanni Maria Galli.

Numită cândva oraşul celor o sută de sinagogi sau Ierusalimul Lituaniei, Vilnius are acum un singur lăcaş de cult al evreilor, restul fiind distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Timp de secole, Lituania, şi în special capitala, a fost un centru vital al culturii evreilor, dar ocupaţia nazistă au pus capăt în mod tragic acestei îndelungate istorii.

O altă mare atracţie a Capitalei Lituaniei este Palatul Prezidenţial. Reşedinţă a şefului statului, clădirea construită în stil Empire are o istorie de mai mult de şase secole: a fost palatul episcopilor de Vilnius, reşedinţa temporară a ţarului Pavel I, în 1796, al ducilor sau al altor nobili, dar şi a celui care avea să fie regele Franţei, Ludovic al XVIII-lea, în 1804.

Potrivit site-ului UNESCO, https://whc.unesco.org, clădirile istorice în stil gotic, renascentist, baroc şi clasic au un aspect distinct, compoziţie spaţială şi elemente de finisaje interioare şi exterioare. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Irina Giurgiu)