O PERSONALITATE PE ZI: Fostul secretar general al NATO Manfred Worner
Manfred Worner a fost cel de-al şaptelea secretar general al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), mandat deţinut în perioada 1 iulie 1988 - 13 august 1994, conform https://www.nato.int.
Născut la Stuttgart, la 24 septembrie 1934, Manfred Worner a absolvit cursurile universităţilor din Heidelberg şi Paris, după care a urmat studii juridice la Universitatea din Munchen. A obţinut un doctorat în drept internaţional în 1958, lucrarea sa având ca temă relaţiile de apărare ale ţărilor aliate.
A lucrat în cadrul administraţiei statului Baden-Wurtemberg, după care a devenit consilier parlamentar în legislativul landului Baden-Wurttemberg în 1962. Ales în Bundestag în 1965, a fost membru al parlamentului până la momentul preluării funcţiei de secretar general al NATO. Domeniile politice care l-au interesat cu predilecţie în cursul mandatului de parlamentar au fost reforma parlamentară şi politica de securitate.
A fost preşedinte al Grupului de lucru privind apărarea în cadrul partidului parlamentar Uniunea Creştin Democrată până în 1976, preşedinte al Comitetului de apărare al Bundestagului până în 1980 şi preşedinte adjunct al Uniunii Creştin Democrate având responsabilităţi pe probleme de politică externă, politici de apărare, dezvoltare şi relaţii între cele două state germane până în 1982. În această perioadă a fost, de asemenea, membru al Consiliului Federal Executiv al Uniunii Creştin Democrate şi preşedinte al Fundaţiei Konrad Adenauer.
Din octombrie 1982 până în mai 1988, Worner a fost ministrul apărării al Republicii Federale Germania.
Şi-a preluat mandatul de secretar general al NATO la 1 iulie 1988, deţinând această demnitate până la moartea sa. Succesorul său a fost Willy Claes, care ocupase anterior preluării mandatului de secretar al Alianţei funcţia de ministru al afacerilor externe al Belgiei.
Din 1996, ministerul federal german de externe a instituit distincţia ''Manfred Worner'' pentru ''a recompensa meritele speciale aduse în serviciul păcii şi libertăţii în Europa''. Primul oficial care a fost recompensat cu această distincţie a fost diplomatul american Richard Holbrooke, emisar special în Bosnia şi Kosovo.
În iulie 1991, Manfred Worner a vizitat pentru prima oară România, pentru ca în februarie 1992 să inaugureze, la Bucureşti, Centrul euro-atlantic. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: nato.int
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Franței, Impasse Ronsin 8, apoi la numărul 11, a cucerit scena
PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf
Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu
William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)
Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic
19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)
Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august
Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august
Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford
Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)
Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august
Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august
Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august
Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august
Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt








