Sesiunea Parlamentului European, 16-19 septembrie 2019
Parlamentul European (PE) se reuneşte în sesiune plenară, la Strasbourg, în perioada 16-19 septembrie, fiind planificate, printre altele, votul cu privire la numirea vicepreşedintelui comitetului de supraveghere al Băncii Centrale Europene (BCE), înmatricularea autovehiculelor în Irlanda, proiecte de rectificare bugetară, cazurile de încălcare a drepturilor omului şi statului de drept.
În cele patru zile, în care europarlamentarii se reunesc în sesiune plenară, au loc atât sesiuni de dezbateri cât şi sesiuni de vot asupra unor acte aflate în circuit legislativ la PE.
La 16 septembrie, în prima zi de sesiune, au loc luări de cuvânt, desfăşurate în conformitate cu art. 172 din Regulamentul intern al PE. În cadrul acestor luări de cuvânt, eurodeputaţii au posibilitatea de a atrage atenţia asupra unei chestiuni politice importante şi nu pot depăşi un minut, potrivit http://www.europarl.europa.eu/.
În cea de-a doua zi a sesiunii plenare, la 17 septembrie, se votează raportul privind numirea vicepreşedintelui comitetului de supraveghere a BCE, în această funcţie fiind propus, la 19 aprilie 2019, Yves Mersch, membru al Comitetului executiv al BCE, scrie https://www.ecb.europa.eu. Un alt act supus votului în aceeaşi zi este cel referitor la lansarea schimbului automat de date referitoare la înmatricularea vehiculelor în Irlanda. De asemenea, au loc dezbateri privind afacerile externe, în prezenţa vicepreşedintei Comisiei afaceri externe şi a Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate.
În cadrul celei de-a treia zi a sesiunii plenare a PE (18 septembrie), vor fi supuse votului mai multe rapoarte de rectificare bugetară, între care proiectul de rectificare privind programele cheie pentru competitivitate ale UE (Orizont 2020 şi Erasmus+). Proiectul de rectificare prevede astfel alocarea a 20 de milioane de euro suplimentare programului Erasmus+, care oferă posibilitatea pentru circa 4 milioane de europeni de a studia în străinătate, în perioada 2014-2020. Programului cadru de finanţare a cercetării în materie climatică, Orizont 2020, i-ar fi alocate suplimentar 80 de milioane de euro.
Tot în 18 septembrie, sunt supuse votului şi două rapoarte (aparţinând europarlamentarilor Siegfried Mureşan şi John Howarth) privind mobilizarea Fondului de solidaritate al UE (FSUE) pentru a veni în ajutorul României, Italiei şi Austriei. La 7 septembrie 2018, România a făcut o cerere de contribuţie din FSUE pentru regiunea de Nord-Est, ca urmare a pagubelor produse de inundaţiile de la începutul lunii august 2018, se arată în Decizia PE şi Consiliului privind mobilizarea FSUE din 22 mai 2019, accesată pe https://eur-lex.europa.eu.
La 19 septembrie, în cea de-a patra zi a sesiunii plenare, se votează asupra Propunerii de rezoluţie privind cazurile de încălcare a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept.
***
Parlamentul se reuneşte în plen în fiecare lună (în afară de luna august), la Strasbourg, în cursul unei perioade de sesiune de patru zile (de luni până joi). La Bruxelles pot avea loc perioade de sesiune suplimentare.
Activitatea din şedinţele plenare este consacrată în special dezbaterilor şi voturilor. În cadrul dezbaterilor, europarlamentarii pot adresa întrebări Consiliului sau Comisiei. Votul în parlament se referă, în general, la rapoartele legislative (texte examinate de PE în cadrul diferitelor proceduri legislative comunitare: codecizia, avizul conform şi consultarea) sau la rezoluţii, scrie https://eur-lex.europa.eu.
Eurodeputaţii întocmesc, în cadrul unei comisii parlamentare, un raport privind o propunere de "text legislativ" prezentată de către Comisia Europeană, singura instituţie care are drept de iniţiativă legislativă. Comisia parlamentară votează acel raport şi poate să îl modifice. Practic, în cadrul şedinţei plenare, Parlamentul îşi exprimă poziţia prin revizuirea şi adoptarea în şedinţă plenară a textului legislativ propus de comisia parlamentară. Acest proces se repetă o dată sau de mai multe ori, în funcţie de tipul de procedură şi de ajungerea sau nu la un acord cu Consiliul, mai scrie http://www.europarl.europa.eu.
Comisiile parlamentare pot întocmi şi ele rapoarte asupra unui subiect care intră în competenţa sa şi pot prezenta Parlamentului o propunere de rezoluţie în domeniu. Înainte de prezentarea oricărei propuneri de rezoluţie, acestea trebuie să obţină aprobarea Conferinţei preşedinţilor, organism al PE care se ocupă de organizarea activităţii Parlamentului. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal














