Corina Corbu, validată de CSM în funcţia de preşedinte al Instanţei supreme (fişă biografică)
Secţia pentru judecători a CSM a validat-o, la 18 iulie 2019, pe judecătoarea Corina Corbu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Corina Alina Corbu s-a născut la 6 august 1972. A urmat cursurile Liceului "Emil Racoviţă" din Vaslui şi ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, conform CV-ului postat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, old.csm1909.ro.
În 1999 şi 2000 a urmat cursuri postuniversitare de drept privat şi penal iar în 2004 a urmat Programul de formare continuă la disciplina "CEDO-Aspecte de drept civil" organizat de Institutul Naţional al Magistraturii. În anul 2005 a urmat Şcoala doctorală în domeniul Drept la Universitatea din Bucureşti iar între 2007 şi 2008, programul de masterat "Organizarea instanţelor şi parchetelor" la Universitatea Ecologică.
A urmat stagii de pregătire la Institutul Naţional al Magistraturii în domeniul dreptului comercial şi al CEDO (2004-2006), la Bordeaux şi Paris în materia CEDO (2005), în Germania, în domeniul reorganizării şi evaluării resurselor umane (2005), la Roma, în domeniul managementului sistemului judiciar (2007), şi la Madrid şi Barcelona, în domeniul organizării şi funcţionării sistemului judiciar (2008), mai notează CV-ul citat.
A lucrat ca judecător la Judecătoria Murgeni (1998-2000) şi apoi la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (2000-2002). Între 2002 şi 2005 a fost judecător la Tribunalul Bucureşti, unde a ocupat funcţiile de preşedinte al Secţiei a VI-a Comercială şi preşedinte al Comisiei pentru constatarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei Române.
Din 2005 a lucrat la Consiliul Superior al Magistraturii, unde a ocupat funcţiile de director al Direcţiei resurse umane şi organizare (2005-2006) şi de secretar general, începând cu 2006.
A mai ocupat poziţiile didactice de formator la Institutul Naţional al Magistraturii, a fost titularul cursului "Dreptul societăţilor comerciale" la Universitatea Româno-Americană, unde a fost şi lector, conform sursei citate.
Începând cu 2010, Corina Alina Corbu a devenit judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie iar din 2018 a condus, în calitate de preşedinte, Secţia de contencios administrativ şi fiscal al instanţei supreme. AGERPRES/(Documentare - Daniel Olteanu, editor: Irina Andreea Cristea)
Citiţi şi:
* Corina Corbu, validată de CSM în funcţia de preşedinte al Instanţei supreme
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cantautorul și scriitorul Leonard Cohen
Supranumit ''trubadurul angoaselor'', Leonard Norman Cohen a fost un cantautor, poet și romancier evreu canadian, recunoscut pentru vocea sa baritonală și versurile profunde. De-a lungul carierei artistice de peste cinci decenii, a explorat teme precum iubirea, spiritualitatea și condiția umană. Printre cântecele sale emblematice se numără 'Dance Me
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 noiembrie
Ortodoxe Sfinții 33 de mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei (Sâmbăta celor adormiți - Moșii de toamnă) Greco-catolice Sf. m. 33 din Melitina; Sf. cuv. Lazăr Taumaturgul. Pomenirea morților Romano-catolice Sf. Villibrord, ep.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 noiembrie
Este a 311-a zi a anului 2026. Au mai rămas 54 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 01 m și apune la 16 h 57 m. Luna răsare la 05 h 02 m și apune la 15 h 39 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 2-6 noiembrie 2026
Vizita în România a subsecretarului pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby, semnarea unor documente prin care Ministerul Apărării din Republica Moldova devine partener al României în proiectul SAFE, moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, amenințarea cu bombă într-o aeronavă ateriz
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 6 noiembrie, este vernisată expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste'. Evenimentul se desfășoară la Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, în cadrul căreia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. 'Am dorit foarte mult ca
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Sally Field
Actrița și regizoarea Sally Field, deținătoare a premiilor Oscar, Emmy, Globul de Aur și Screen Actors Guild, s-a născut la 6 noiembrie 1946, în Pasadena, California. A debutat în serialul 'Gidget' (1965-1966), în care a dat viață personajului Frances Elizabeth 'Gidget' Lawrence. Doi ani mai târziu, a jucat în serialul TV 'Th
6 noiembrie - Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și al conflictelor armate (ONU)
Adunarea Generală a ONU a declarat, în 5 noiembrie 2001, data de 6 noiembrie a fiecărui an drept Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (A/RES/56/4). Adunarea Națiunilor Unite pentru mediu a adoptat, la 27 mai 2016, Rezoluția UNEP/EA.2/Res.15, care a recunoscut rolul ecosistemelor săn
DOCUMENTAR: Legendara handbalistă Luminița Huțupan-Dinu împlinește 55 de ani (6 noiembrie)
Considerată unul dintre cei mai valoroși portari din istoria handbalului feminin, Luminița Huțupan-Dinu s-a născut la 6 noiembrie 1971, la Piatra-Neamț, potrivit eurohandball.com. A început să joace handbal la vârsta de zece ani la clubul CSS Piatra-Neamț, evoluând inițial pe postul
A 30-a conferință de aderare a UE cu Muntenegru (6 noiembrie)
Cea de-a 30-a reuniune a Conferinței de aderare a UE cu Muntenegru are loc la Bruxelles, la 6 noiembrie 2026, cu scopul de a închide provizoriu negocierile privind capitolul 1 legate de libera circulație a mărfurilor, informează site-ul www.consilium.europa.eu. Precedenta reuniune a Conferinței de aderare cu Muntenegru, cea de-a 29-a, s-
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia Greco-catolice Sf. aep. Pavel Mărturisitorul al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Leonard, pustnic Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarh al Con
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 noiembrie
Este a 310-a zi a anului 2026. Au mai rămas 55 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 59 m și apune la 16 h 59 m. Luna răsare la 03 h 53 m și apune la 15 h 19 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea scriitorului și pictorului britanic John Berger (5 noiembrie)
Eseist, romancier, scenarist, dramaturg, pictor și critic, John Berger este unul dintre cei mai influenți scriitori la nivel internațional din ultimii cincizeci de ani. Singur sau în colaborare - de exemplu, cu Jean Mohr - a publicat peste 30 de titluri, printre care romanul 'G.', distins cu Man Booker Prize, și bestseller-ul 'Ways of Seeing', un eseu a
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Plajele debarcării aliate din Normandia în iunie 1944 (Franța)
Plajele debarcării forțelor aliate în Normandia în iunie 1944, operațiune care a hotărât soarta ostilităților pe frontul european în cel de-Al Doilea Război Mondial, sunt parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 26 iulie 2026, fiind recunoscute astfel la nivel internațional pentru importanța lor în istoria umanității, potrivit
5 noiembrie - Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU)
Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU) este marcată, anual, la data de 5 noiembrie, potrivit https://tsunamiday.undrr.org/. Tema din 2026, 'Be Tsunami Ready: Resilience Starts With You', continuă accentul pus în ediția din 2025 pe investițiile în pregătire (
5 noiembrie - Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în 2026 în 5 noiembrie, care este prima zi de joi a lunii, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. În acest an, tema zilei este 'Every learner safe and we












