Ceremonia acordării Premiilor Grammy 2019
În ziua de 10 februarie 2019, este programată ediţia cu numărul 61 a ceremoniei de decernare a premiilor Grammy, conform www.grammy.com.
Evenimentul are loc la Staples Center din Los Angeles, prezentatoare fiind cântăreaţa americană Alicia Keys, câştigătoare a 15 premii Grammy.
Rapperul american Kendrick Lamar a primit cele mai multe nominalizări, în număr de opt. În topul artiştilor care au primit cele mai multe nominalizări urmează Drake (şapte nominalizări), Boi-1Da şi Brandi Carlile (şase nominalizări fiecare) şi Lady Gaga, Mike Bozzi, Cardi B, Childish Gambino, H.E.R., Maren Morris şi Sounwave (cinci nominalizări fiecare).
Nominalizările din acest an au fost alese din peste 21.000 de propuneri, repartizate în 84 de categorii. Etapa finală a procedurii de votare pentru stabilirea câştigătorilor a avut loc în perioada 13 decembrie - 19 ianuarie.
***
Precedenta ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Grammy a avut loc la 28 ianuarie 2018. Pentru prima dată în ultimii 15 ani, gala premiilor Grammy, cel mai important eveniment din industria muzicală americană, s-a desfăşurat la New York, în faimoasa arenă polivalentă Madison Square Garden.
Au fost premiate cele mai bune albume, compoziţii muzicale şi artiştii care s-au remarcat în intervalul 1 octombrie 2016 - 30 septembrie 2017. Nominalizările la fiecare categorie au fost anunţate la 28 noiembrie 2017.
Bruno Mars a câştigat 6 premii Grammy, printre care şi cel pentru piesa anului cu hitul său "That's What I Like", precum şi premiile pentru cea mai bună înregistrare şi cel mai bun album cu piesa şi LP-ul "24K Magic". Kendrick Lamar a câştigat premiul Grammy la 5 categorii.
Solista canadiană Alessia Cara s-a impus în faţa rapperilor Khalid şi Lil Uzi Vert, dar şi a solistei pop Julia Michaels şi noii vedete R&B SZA la categoria rezervată celor mai buni noi artişti.
Legendara formaţie The Rolling Stones a câştigat premiul Grammy la categoria rezervată albumelor blues tradiţionale cu LP-ul "Blue & Lonesome", în timp ce canadianul Leonard Cohen a câştigat postum premiul pentru cea mai bună interpretare rock cu piesa "You Want It Darker".
***
În 2017, gala de decernare a Premiilor Grammy a avut loc la 12 februarie, la Staples Center din Los Angeles. Nominalizările au fost anunţate la 6 decembrie 2016. Printre artiştii care au urcat pe scenă s-au aflat Alicia Keys, Beyonce, Bruno Mars, Metallica şi Lady Gaga.
Marea câştigătoare a fost interpreta Adele, care a obţinut cinci Premii Grammy, fiind urmată de regretatul David Bowie şi de producătorul, compozitorul şi interpretul Greg Kurstin, fiecare cu câte patru reuşite.
În 2016, ceremonia, ajunsă la ediţia cu numărul 58, a avut loc la 15 februarie, tot la Staples Center din Los Angeles. "1989", al cântăreţei pop-country Taylor Swift, a fost desemnat "albumul anului". Artistul Ed Sheeran a obţinut un Grammy la categoria Piesa anului, pentru hitul său "Thinking Out Loud", iar cântăreaţa americană Meghan Trainor a primit premiul "revelaţia anului".
***
Premiile Grammy sunt distincţii acordate anual de Academia Naţională a Artelor şi Ştiinţelor de Înregistrări din SUA pentru a evidenţia realizările, în principal, din industria muzicală de limbă engleză din anul precedent. Premiile Grammy sunt considerate echivalentele Premiilor Emmy acordate programelor de televiziune, Premiilor Tony, relevante în domeniul teatral, şi al Oscarurilor pentru filme.
Prima ceremonie de decernare a Premiilor Grammy a avut loc la 4 mai 1959, fiind găzduită de Hotelurile Beverly Hilton din Los Angeles şi New York, în aceeaşi zi. Prezentatorul spectacolului a fost umoristul Morton Lyon Sahl, considerat unul dintre primii actori de stand-up comedy. Printre câştigători s-au aflat artişti precum Count Basie, Domenico Modungo, Henry Mancini, Ella Fitzgerald şi Ross Bagdasarian, fiecare obţinând câte două distincţii. Albumul anului 1958 a fost ''The Music from Peter Gunn'', semnat de Henry Mancini, compozitor care a rămas în istorie un nume de referinţă în domeniul coloanelor sonore pentru filme.
Artistul cu cele mai multe Premii Grammy din istorie obţinute a fost dirijorul Sir Georg Solti. Reprezentanta sexului frumos cu cele mai multe Premii Grammy obţinute este compozitoarea şi interpreta Alison Krauss, cu 27 astfel de distincţii la activ. La rândul său, trupa U2 este cea mai premiată formaţie, cu 22 de trofee Grammy.
Cele mai premiate albume din istoria Premiilor Grammy sunt ''Supernatural'', semnat de Santana, şi ''How to Dismantle an Atomic Bomb'', al celor de la U2. Fiecare a obţinut nouă distincţii. Un alt album care s-a remarcat a fost ''Thriller'', al lui Michael Jackson, cu opt Premii Grammy.
La capitolul nominalizări, lider incontestabil este Quincy Jones, dirijor, compozitor, instrumentist. Acesta a fost propus de 80 de ori la câştigarea Premiilor Grammy şi este urmat de Paul McCartney, cu 78 de nominalizări. Cea mai tânără câştigătoare la categoria Albumul anului este Taylor Swift, care avea 20 de ani şi 49 de zile când a câştigat acest titlu cu albumul ''Fearless'', în 2010. Cea mai vârstnică persoană premiată cu un Grammy a fost Pinetop Perkins, pianist de blues, care, în 2011, a obţinut titlul Cel mai bun album de blues tradiţional pentru ''Joined At The Hip''. Avea 97 de ani şi 221 de zile.
Prima ceremonie de decernare a Premiilor Grammy televizată în direct a fost cea din 1971. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al













