Perioada dintre data semnării Convenţiei de la Paris (7/19 august 1858) şi data convocării Adunărilor Elective s-a caracterizat prin confruntarea politică dintre forţele unioniste şi forţele conservatoare.

Partida naţională, unionistă, cuprindea pe foştii revoluţionari de la 1848, numiţi în izvoarele vremii şi ''radicali'', ''unionişti'' şi ''progresişti''. Forţele unioniste au încercat să folosească într-un mod cât mai eficient acele stipulaţii ale Convenţiei de la Paris care deschideau perspectiva unirii depline a Principatelor.

Forţele conservatoare beneficiau de faptul că legea electorală cenzitară le avantaja considerabil, fiind încurajate, totodată, de acele puteri străine interesate în menţinerea separării celor două Principate Române.

Potrivit prevederilor Convenţiei de la Paris din 1858 urma ca până la alegerea domnului, în fiecare dintre cele două Principate Române, de către o Adunare Electivă, caimacamul aflat în funcţie să fie înlocuit prin trei caimacami.

În Moldova, noua căimăcămie era, prin doi dintre membrii săi, Anastase Panu şi Vasile Sturdza, favorabilă partidei naţionale, în timp ce al treilea membru, Ştefan Catargiu, era un conservator. Căimăcămia din Moldova a numit în guvern şi în administraţia ţării persoane cu vederi progresiste, precum Vasile Alecsandri, care a ocupat postul de secretar de stat, ministru al afacerilor străine, Ioan A. Cantacuzino, ministru de finanţe, Panait Donici, ministru al lucrărilor publice. În fruntea armatei a fost numit, ca locţiitor de hatman, Alexandru Ioan Cuza. De asemenea, în Moldova presa s-a putut manifesta în mod liber, reapărând periodicele unioniste ''Steaua Dunării'' şi ''Zimbrul'', scrie istoricul Constantin C. Giurescu în lucrarea sa ''Viaţa şi opera lui Cuza Vodă'' (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, l966).

Alegerile din Moldova au avut loc în zilele de 14, 16, 17 şi 18 decembrie 1858 şi au adus în Adunarea Electivă o majoritate a partidei naţionale, anume 33 de deputaţi din totalul de 55. Minoritatea conservatoare, reprezentând 22 de deputaţi, se împărţea între gruparea care îl susţinea pe fostul domn Mihail Sturdza şi cea care îl susţinea pe fiul acestuia, Grigore Sturdza.

Numărul total al candidaţilor la domnie era de 38, între aceştia numărându-se şi Vasile Alecsandri (care şi-a retras ulterior candidatura) şi Costache Negri. Conform prevederilor legii electorale, la zece zile după alegeri, adică la 28 decembrie 1858 a fost convocată Adunarea Electivă. (''Magazin istoric'' nr. 12 / decembrie 1975)

Faptul că majoritatea deputaţilor se pronunţa pentru unire a uşurat în bună măsură desemnarea unui candidat la tron favorabil Unirii, deşi s-au purtat discuţii aprinse până s-a ajuns la un acord în privinţa persoanei viitorului domn. Partida naţională, majoritară în cadrul Adunării, nu desemnase înainte de scrutinul electoral pe viitorul candidat. Desemnarea lui Cuza drept candidat unic al partidei naţionale a fost precedată de discuţii aprinse. (''Magazin istoric'' nr. 1/ ianuarie 1976).

''Incertitudinea a durat până în seara zilei de 3/15 ianuarie, când deputaţii s-au întrunit din nou spre a se pune de acord asupra unui singur candidat, condiţie sine qua non a succesului. Întrunirea a avut loc acasă la Costache Rolla, fruntaş unionist, care stătea în localul cabinetului de istorie naturală, într-o încăpere de lângă Sala ''Elefant''. După discuţii fără rezultat, se părea că adunarea avea să se termine printr-un eşec, când Lascăr Rosetti încuie uşa şi declară că nu se vor despărţi până nu vor cădea de acord asupra candidatului unic. Neculai Pisoţchi a propus atunci să fie ales colonelul Alexandru Ioan Cuza (...) Acesta a fost acceptat imediat de toţi cei prezenţi. Se încheie în acest sens un proces-verbal (...)'', se arată în lucrarea ''Viaţa şi opera lui Cuza Vodă'', de Constantin C. Giurescu.

În procesul-verbal încheiat în cadrul întrunirii din Sala ''Elefant'', în 3/15 ianuarie 1859, se arăta: ''Astăzi, în 3 ianuarie anul 1859, partida naţională independentă, întrunindu-se în şedinţă şi păşind în scrutin pentru alegerea candidatului la domnie, pe care cu toţii pe onor ne îndatorim a susţine în Adunare prin vot pe faţă, a ales cu majoritate absolută la domnia Moldovei pe colonelul Alecu Cuza''. (Magazin istoric nr. 1/ ianuarie 1976)

În ziua alegerii, la 5/17 ianuarie 1859, majoritatea fiind asigurată pentru Cuza, partizanii lui Grigore Sturdza s-au pronunţat şi ei tot pentru candidatul partidei naţionale, la fel şi cei care îl sprijiniseră până atunci pe fostul domn Mihai Sturdza. Astfel colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales la 5/17 ianuarie 1859 domn al Moldovei cu unanimitatea celor prezenţi - 48 la număr.

Îndată după proclamarea rezultatului, care a avut loc în uralele şi aplauzele deputaţilor şi ale publicului din tribune, noul ales a pronunţat jurământul cerut de lege: ''Jur în numele preasfintei Treimi şi în faţa ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesul Patriei, că voi fi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi toată ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit şi pe cel ce m-a urât, neavând dinaintea ochilor decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie întru ajutor''. Apoi Mihail Kogălniceanu a rostit un impresionant discurs: ''Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română .... Alegându-te pe tine domn ... am voit să arătăm lumii ceea ce toată ţara doreşte: la legi noi om nou. (...) Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare, iar tu, măria ta, ca domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu aceia pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi (...)''. (''Viaţa şi opera lui Cuza Vodă'')

Alegerea lui Cuza a fost primită cu bucurie pretutindeni, nu doar în Moldova ci şi în Ţara Românească şi în Transilvania. În Iaşi, în ziua alegerii a fost un entuziasm fără precedent. În piaţa palatului erau în jur de 10.000 de oameni. Numeroase telegrame au sosit la Iaşi din toate părţile ţării, precum şi de la Bucureşti.

Comentariul ziarului ''Steaua Dunării'' din 8/20 ianuarie 1859 asocia alegerea lui Cuza cu necesitatea Unirii: ''Pretutindenea venirea la tron a înălţimii sale a fost salutată cu ''Vivat Unirea!''. Poporul nu se înşală niciodată (...) Astăzi fericirea românilor este Unirea Principatelor''. (''Magazin istoric'' nr. 2/februarie 1976) AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Liviu Tatu, editor online: Irina Giurgiu)