Sistemul partidelor politice din România a cunoscut după 1918 modificări esenţiale, care erau determinate în principal de unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu regatul României şi formarea statului naţional unitar, de mutaţiile survenite în mentalul colectiv, de reformele înfăptuite, în special cea electorală, de evoluţia economiei naţionale şi a structurilor socio-profesionale, precum şi de influenţa unor factori externi, se arată în lucrarea ''Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură'', autor Ioan Scurtu (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996).

Dintre partidele nou-înfiinţate, un rol important a dobândit Partidul Ţărănesc, constituit la 5/18 decembrie 1918 de un grup de învăţători, preoţi şi ţărani în frunte cu învăţătorul Ion Mihalache, din Topoloveni, judeţul Argeş. Acest partid era rolul maturizării mişcării ţărăniste, ale cărei începuturi datau din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se arată în lucrarea mai sus amintită. Astfel, primul partid ţărănesc a fost înfiinţat de Constantin Dobrescu-Argeş în 1895 şi a durat până în 1899. Alte încercări s-au datorat lui Vasile M. Kogălniceanu şi Al.Vălescu (1906-1907), Ion Mihalache (1913) ş.a.

Conform procesului-verbal de constituire a Partidului Ţărănesc, apărut în publicaţia periodică ''Ţara nouă'', I, nr. 49 din 4/17 august 1919, noul partid îşi propunea să acţioneze pentru: împărţirea tuturor moşiilor la ţărani, înfiinţarea de izlazuri şi păduri comunale, introducerea impozitului progresiv pe venit, legiferarea autonomiei comunale, înlocuirea jandarmeriei, autonomia bisericii faţă de stat, răspândirea ştiinţei de carte la sate ş.a.

Ideologia noului partid, inspirată din doctrina ţărănească promovată la sfârşitul secolului trecut de Constantin Dobrescu-Argeş, urmărea, ţinând seama de preponderenţa ţărănimii în societatea românească, crearea unei pături ţărăneşti mijlocii care să joace un important rol politic şi economic în România, se arată şi în volumul "Istoria României în date" (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003).

Partidul Ţărănesc era urmat de o mare parte a ţărănimii, precum şi de un număr însemnat de intelectuali. La acest partid au aderat personalităţi ale vieţii politice şi ştiinţifice precum Constantin Stere, Virgil Madgearu, Grigore Iunian, Cezar Petrescu, Victor Ion Popa, Gib I. Mihăescu, Dem. Teodorescu ş.a.

Foto: ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES

Ca urmare a programului susţinut şi a activităţii politice desfăşurate, Partidul Ţărănesc a dobândit rapid o mare popularitate. În urma unei consfătuiri ce a avut loc în zilele de 18 şi19 noiembrie 1919, Partidul Ţărănesc a decis să lupte ''pentru realizarea integrală a punctelor din programul său, fiind gata de a colabora în acest scop cu toate grupările politice noi'', se menţionează şi în lucrarea ''Istoria Partidului Naţional Ţărănesc'', autor Ioan Scurtu (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994).

La alegerile parlamentare din noiembrie 1919 Partidul Ţărănesc a câştigat 61 de mandate, situându-se pe locul al doilea în Vechiul Regat şi pe locul al patrulea pe ţară, fapt ce i-a permis să intre în guvernul Blocului parlamentar (decembrie 1919-martie 1920).

În noiembrie 1921 a fost adoptat ''Proiectul de program'' al Partidului Ţărănesc, elaborat de Constantin Stere, principalul teoretician al partidului, care cuprindea o sinteză a doctrinei ţărăniste. Partidul Ţărănesc a participat prin amendamente la îmbunătăţirea proiectului de lege agrară din 1921, iar în primii ani după adoptarea legii agrare a susţinut necesitatea adâncirii acesteia prin noi exproprieri.

Între 1921-1922 a avut loc un proces de extindere a organizaţiei partidului, de consolidare politică şi ideologică. În iulie 1921 s-a realizat fuziunea cu o grupare a Partidului Ţărănesc din Basarabia având în frunte pe Pantelimon Halippa, în octombrie 1921 s-a constituit organizaţia Partidului Ţărănesc din Transilvania, Maramureş şi Banat, iar în iunie 1922 s-a întemeiat organizaţia regională a Partidului Ţărănesc din Bucovina. Astfel, partidul se extindea la scara întregii ţări. (''Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură'')

Foto: ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES

În conducerea Partidului Ţărănesc s-au aflat Ion Mihalache (ales preşedinte în 1925), Constantin Stere, Virgil Madgearu, dr. Nicolae Lupu, Grigore Iunian, Pantelimon Halippa, Teofil Sauciuc-Săveanu, Ion Răducanu. Organul central de presă al Partidului Ţărănesc a fost ''Ţara nouă'' (din 1919 până în 1921) şi apoi ''Aurora''.

La alegerile parlamentare din martie 1922 Partidul Ţărănesc a obţinut 40 de mandate, situându-se astfel pe locul al doilea pe ţară şi fiind principalul partid de opoziţie faţă de guvernul liberal.

După o serie de tratative pe care le-au avut reprezentanţii Partidului Ţărănesc şi cei ai Partidului Naţional Român, în iunie 1924 s-a ajuns la un acord de fuziune în zece puncte. ''Drumul spre fuziune a fost lung şi anevoios, ca urmare a unor deosebiri privind baza socială, ideologia şi programul politic, a unor dispute personale, care s-au diminuat treptat, în activitatea comună împotriva dominaţiei Partidului Naţional-Liberal (...)''. (''Istoria Partidului Naţional Ţărănesc'')

Una dintre condiţiile puse de Partidul Naţional Român a fost eliminarea lui Constantin Stere din conducerea noului partid. Abia în martie 1926 liderii Partidului Ţărănesc au hotărât să accepte propunerea de fuziune. În septembrie 1926 a fost realizat un acord având la bază cele zece puncte din iunie 1924. Fuziunea dintre Partidul Ţărănesc şi Partidul Naţional Român a fost ratificată la 10 octombrie 1926 când a luat fiinţă Partidul Naţional-Ţărănesc. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu, editor online: Ady Ivaşcu)

*Explicaţie foto deschidere: Ion Mihalache, om politic, conducător al Partidului Ţărănesc (1918-1926), vizitând o zonă rurală a ţării.(10 apr. 1938)