AUTOGRAF DE ARTIST - Ovidiu Komornyik: "La malul mării mă simt ca acasă"
Ovidiu Komornyik este un artist talentat - cântă, compune atât pentru el, cât şi pentru alţi artişti, înregistrează în studioul lui piese cu mulţi dintre colegii de generaţie, colaborând cu peste 30 de artişti. Cu mulţi dintre ei este prieten şi se întâlnesc vara în locul care îi este foarte drag lui Ovidiu - la malul mării, în Vama Veche, unde e oaza lui de linişte şi de frumuseţe, locul în care îşi "încarcă bateriile".
"Deşi sunt născut în Dej şi am copilărit în Ardeal, am o legătură specială cu marea, iubesc marea şi soarele şi mereu mi-am dorit o casă la mare. La malul mării m-am simţit întotdeauna ca acasă, poate pentru că părinţii mei m-au conceput la mare. Sau poate pentru că la mare am debutat în muzică - la Mamaia, în 1990. Până să mă hotărăsc să fac această casă, a durat ceva timp, dar când am văzut câtă muncă e, am hotărât să nu fac o căsuţă doar pentru mine, ci o casă mare, în care să-mi pot primi şi prietenii, colegii de scenă cu care am o prietenie frumoasă. Şi m-am apucat de treabă. Mă bucur că am reuşit. Vara, când curtea mea e plină de familiile colegilor şi prietenilor sunt foarte bucuros", mărturisea Ovidiu Komornyk pentru AGERPRES, în 2017.
Pentru că iubeşte atât de mult marea, a compus şi câteva melodii despre acest loc, a filmat videoclipuri la malul mării.
Deja e o tradiţie ca în casa lui Ovidiu din Vama Veche să se adune vara familia Sandei Ladoşi, a Luminiţei Anghel, a Silviei Dumitrescu, familia Monica Davidescu-Aurelian Temişan şi mulţi alţi prieteni. De altfel, Ovidiu este naşul de botez al micului Filip, fiul Luminiţei Anghel.
Ovidiu nu uită de prima sa iubire, muzica, nici când stă câteva luni pe an la mare, a amenajat şi acolo un studio unde lucrează. Iar în Bucureşti are studioul mare, unde înregistrează cei peste 30 de artişti cu care colaborează casa lui de discuri.
Este un om generos, implicându-se de multe ori în activităţi caritabile.
"Am fost de câteva ori la Balul Speranţei, la Timişoara, acolo s-au organizat licitaţii cu obiecte făcute de copii, mi-aduc aminte că am cumpărat şi eu un tablou, pictat de o puştoaică talentată, şi m-am bucurat că am contribuit şi eu la acest demers umanitar. Fondurile adunate ştiu că sunt destinate căminelor de bătrâni, caselor de copii. Am fost de câteva ori la evenimente organizate de Crucea Roşie, la teledonuri, chiar şi la un eveniment de strângere de alimente, într-un hipermarket. Am hotărât să 'fac plinul', am cumpărat şi pentru mine, am şi donat şi am câştigat! Ştiu că era şi doamna Margareta Pâslaru acolo, care le explica, alături de mine, oamenilor că din puţin se adună mult, nu contează cât dai, nu contează ce oferi", spunea Ovidiu Komornyik în interviul acordat AGERPRES.

Sursa foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Din pasiune pentru muzică şi din prietenie pentru colegii artişti a organizat la Sala Palatului, trei ani la rând, în perioada 2011-2013, Galele Ovo Music, care au reunit nume ca Angela Similea, Corina Chiriac, Anastasia Lazariuc, Luminiţa Anghel, Sanda Ladoşi, Mihai Constantinescu, Adrian Enache, Florin Piersic, Carmen Rădulescu, Dida Drăgan, Marcel Pavel, Adrian Daminescu, Ileana Şipoteanu, Gabriel Dorobanţu şi mulţi alţii.
"Au fost trei gale, a patra nu s-a mai ţinut, la Sala Palatului costurile sunt foarte mari, mai ales când ai în concert mai mult de 30 de artişti, nu poţi acoperi costurile numai din bilete, am adus bani de acasă. Dar m-am bucurat că am putut organiza o sărbătoare a muzicii româneşti. Şi m-am bucurat că le-am putut aduce lor bucurie, toţi aceşti artişti valoroşi s-au întâlnit în aceeaşi seară pe aceeaşi scenă, în culise era o veselie... Mulţi nu se mai întâlniseră de zeci de ani", povestea Ovidiu în interviu. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache; editor online: Magdalena Tănăsescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.













