La 3/16 noiembrie 1918 a fost pus în aplicare printr-un Decret-lege principiul votului universal (numai pentru bărbaţi), egal, direct, secret, obligatoriu, stabilit de Parlament în 1917, la Iaşi. Totodată, numărul membrilor Adunării Deputaţilor se reducea de la 568 la 367, iar numărul membrilor Senatului - de la 236 la 198, potrivit volumului "Istoria României în date" (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003).

Ion I.C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, a fost cel care a iniţiat, la începutul secolului XX, reforma electorală şi reforma agrară. În iunie 1910, la o reuniune liberală, acesta declara că se impune "revizuirea Constituţiei pentru a modifica sistemul electoral de azi". În ceea ce priveşte sistemul electoral din România, conform legii electorale din 1866, apoi şi prin noua lege electorală din 1884 (prin revizuirea Constituţiei), votul era cenzitar, având un caracter restrictiv.

În 1910, cele două reforme figurau şi în programul altor partide politice. Astfel, Partidul Social Democrat prevedea "votul universal, egal, direct şi secret" pentru toţi locuitorii ţării în vârstă de peste 20 de ani, iar Partidul Naţionalist Democrat, condus de N. Iorga, se pronunţa pentru votul universal. Partidul Conservator, în schimb, se opunea revizuirii Constituţiei.

În 1913, Partidul Naţional Liberal decide să treacă la modificarea Constituţiei, în vederea realizării celor două reforme. La 7 septembrie 1913, Ion I.C. Brătianu a publicat o scrisoare-program, prin care cerea "desăvârşirea reformei agrare printr-o intervenţiune a statului cu drept de expropriere, unde e nevoie, pentru creşterea proprietăţii ţărăneşti", precum şi "stabilirea colegiului electoral unic", conform volumului "Ion I.C. Brătianu", autor Ioan Scurtu (Bucureşti, Editura Museion, 1992). Instalarea, la 4 ianuarie 1914, a guvernului condus de Ion I.C. Brătianu a declanşat acţiunea practică de legiferare a reformelor. În februarie 1914, a fost citită în Adunarea Deputaţilor şi în Senat propunerea de revizuire a Constituţiei. Izbucnirea Primului Război Mondial, în iulie 1914, a determinat însă scoaterea reformelor de pe ordinea de zi.

În 1917, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu considera că nu trebuie aşteptat sfârşitul războiului pentru ca cele două reforme să fie înscrise în Constituţie. Astfel, a fost reluată problema modificării Constituţiei, în scopul de a oferi baza legală pentru trecerea la înfăptuirea celor două reforme.

La 23 martie/5 aprilie 1917, regele Ferdinand I s-a adresat ostaşilor români, cu următoarea proclamaţie: "Vouă, fiilor de ţărani, care aţi apărat cu braţul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun eu, regele vostru, că pe lângă răsplata cea mare a izbânzii, care vă asigură fiecăruia recunoştinţa neamului nostru întreg, aţi câştigat totodată dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pe care v-aţi luptat. Vi se va da pământ. Eu, regele vostru, voi fi întâiul a da pildă. Vi se va da şi o largă participare la treburile statului".

Discursul regelui Ferdinand a deschis calea trecerii imediate la modificarea Constituţiei. La 6/19 mai 1917, la Iaşi, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu a prezentat, în Camera Deputaţilor şi în Senat, proiectele de reformă agrară şi electorală şi de revizuire a Constituţiei. El a apreciat, cu acest prilej, că reformele erau cerute "de spiritul vremilor în care trăim", afirmând totodată că jertfele eroice de pe front impun "să votăm încă de acum aceste două principii fundamentale ca să rămână câştigate pentru poporul nostru orice s-ar întâmpla de aici înainte".

În 1917 au avut loc la Iaşi dezbaterile parlamentare privind revizuirea Constituţiei în vederea realizării celor două reforme esenţiale, cu implicaţii atât de însemnate după realizarea Marii Uniri de la 1918. De altfel, cu prilejul dezbaterilor, Take Ionescu (Partidul Conservator Democrat) declara: "Noi legiferăm astăzi pentru România Mică, dar legiferăm cu ochii la România de mâine".

La 20 mai 1917, V.G. Morţun, preşedintele Adunării Deputaţilor, a anunţat constituirea unei comisii care să redacteze proiectul de lege pentru modificarea articolelor 19, 57 şi 67 din Constituţie. Dezbaterile în plen, în cadrul cărora s-a remarcat din nou opoziţia conservatorilor, au început la 24 mai şi au durat trei săptămâni. Hotărârea de modificare a Constituţiei a fost votată de Adunarea Deputaţilor la 13 iunie 1917, iar de Senat, la 20 iulie 1917.

Reforma electorală preconiza votul universal, egal, secret, direct, obligatoriu, pentru bărbaţii cu vârsta de 21 de ani împliniţi, iar reforma agrară prevedea exproprierea moşiilor mai mari de 100 de hectare.

Pe linia concretizării reformelor înscrise în 1917 în Constituţie, la 3/16 noiembrie 1918 a fost publicat decretul-lege pentru reforma electorală, care prevedea votul universal aşa cum fusese stabilit de Parlament în 1917, la Iaşi.

De precizat faptul că şi actele de Unire din 1918 conţineau dezideratul votului universal, se subliniază în volumul "Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură", de Ioan Scurtu (Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1996). Astfel, Declaraţia privind unirea Basarabiei cu România, din 27 martie 1918, prevedea că alegerile parlamentare "se vor face pe baza votului universal, direct şi secret". Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 cerea: "Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate terenurile vieţii publice. Vot obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani".

Prin legiferarea reformei electorale au fost deschise porţile vieţii publice active pentru milioane de cetăţeni. Dacă în 1912 în România existau circa 100.000 de alegători, în 1926 numărul lor a sporit la 3,4 milioane, ajungând în 1937 la 4,6 milioane. Totodată, dacă în 1914 un deputat era ales de circa 400 de cetăţeni, în 1920 el era ales de 50.000 de cetăţeni, adică de 125 de ori mai mulţi ("Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură").

În noiembrie 1919 au avut loc primele alegeri parlamentare (pentru Adunarea Deputaţilor - între 2-4 noiembrie, iar pentru Senat - între 7-9 noiembrie) pe baza votului universal, la care, pentru prima oară, cetăţenii din toate provinciile româneşti au ales un singur Parlament al României Mari ("Istoria României în date", Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Doina Lecea, editor online: Anda Badea)