Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări
ÎN ULTIMELE 48 DE ORE POLIȚIȘTII DE IMIGRÃRI AU EMIS 44 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE
Reglementarea dreptului de ședere
În perioada 21 - 23 aprilie a.c., au fost înregistrate 707 cereri pentru obținerea avizelor de angajare în muncă. Alte 9 au fost aprobate, iar o cerere a fost respinsă.
De asemenea, au fost emise 26 de permise de ședere temporară și pe termen lung, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Protecția temporară
În contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001, au fost emise 44 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, destinatarii fiind persoanele aflate într-un aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina.
Acțiuni desfășurate
În perioada de referință, polițiștii de imigrări au desfășurat două acțiuni, pentru identificarea și remedierea neregulilor privind regimul străinilor în România. În urma acțiunilor, un străin a fost depistat în situații ilegale.
Capacitatea de cazare a centrelor
În prezent, gradul de ocupare al centrelor regionale de proceduri și cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 13,2 %.
Polițiștii de imigrări vor continua acțiunile și în perioada următoare pentru a asigura respectarea legislației privind regimul străinilor în România.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].