Ediţia a VI-a a Bucharest Science Festival 2018
La 26 septembrie 2018, este programată conferinţa "Cum să trăim în armonie cu inteligenţa artificială", susţinută de profesorul Yves Demazeau, în Atrium-ul Institutului Francez Bucureşti.
Evenimentul are loc în cadrul Bucharest Science Festival, organizat de Asociaţia Secular-Umanistă din România, care se va desfăşura până la 28 septembrie, tema principală fiind inteligenţa artificială şi impactul ei social.
"Institutul Francez din Bucureşti şi Bucharest Science Festival explorează bucuriile, avantajele, dar şi fricile pe care le presupune coexistenţa noastră cu inteligenţa artificială, cu ocazia unei serii de evenimente de popularizare a ştiinţei, evenimente care beneficiază de participarea unor cercetători reputaţi. Organizat de Asociaţia Secular-Umanistă din România, Bucharest Science Festival are drept misiune, pe de o parte, explicarea fenomenului ştiinţific, o activitate importantă şi necesară în contextul actual, şi informarea publicului larg despre ultimele descoperiri şi progrese tehnologice, pe de altă parte", informează organizatorii.
Institutul Francez din România susţine acest demers remarcabil şi în acest an, invitând două figuri importante ale cercetării franceze, profesorii Michele Kail, director de cercetare la CNRS (Centrul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică) şi membru al Laboratorului Structuri formale ale limbajului (CNRS & Paris 8), şi Yves Demazeau, director de cercetare la CNRS (Centrul Naţional francez de Cercetare Ştiinţifică) la Laboratorul de informatică de la Grenoble şi preşedinte al Asociaţiei Franceze pentru Inteligenţă Artificială.
În ziua de 24 septembrie, a fost vernisată în Atrium-ul Institutului Francez Bucureşti expoziţia "Traducerea automată: revoluţia inteligenţei artificiale", concepută de Cite des Sciences et de l'Industrie, un lieu Universcience (Paris). Tot Demazeau va susţine, la 27 septembrie, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, conferinţa "Practical User-Centered Multi-Agent Systems".
Alte evenimente circumscrise Bucharest Science Festival sunt programate la Librăria Humanitas Kretzulescu, Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" şi Casa Filipescu-Cesianu. Pe lângă inteligenţa artificială, printre subiectele abordate se numără pseudoştiinţa în epoca digitală, statutul etic al homeopatiei, analizarea controverselor legate de obligativitatea vaccinării şi altele, conform www.bucharestsciencefestival.ro.
Precedenta ediţie a celui mai mare festival din România dedicat ştiinţei, Bucharest Science Festival, a avut loc între 26 septembrie şi 1 octombrie 2017. Organizat de Asociaţia Secular Umanistă din România (ASUR) şi de Planeta Ştiinţei, evenimentul a avut ca temă centrală "Exploratorii ştiinţei" şi a cuprins expoziţii, conferinţe şi dezbateri, experimente şi demonstraţii, proiecţii de documentare. Primul eveniment al festivalului s-a desfăşurat la Cărtureşti Verona, fiind o conferinţă susţinută de prof. Mark McCaughrean, senior advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene.
La Humanitas Cişmigiu, a avut loc evenimentul "Cum decidem cum să ne hrănim?", ocazie cu care participanţii au vizionat documentarul Food Evolution. Institutul Francez a fost gazda a două expoziţii: "Agricultura: Digitalul este pe ogoare" şi "Staţia Spaţială Internaţională: care e bilanţul ei ştiinţific?".
În 2016, cea de-a patra ediţie a Bucharest Science Festival s-a derulat între 28 septembrie şi 2 octombrie, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Colonizarea planetei Marte şi toate provocările aferente acestui demers - de la dezvoltarea de noi sisteme de transport spaţial, asigurarea necesităţilor de bază (alimente, adăpost, energie), până la înfiinţarea şi gestionarea unui întreg ecosistem - au constituit tema principală a festivalului. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.













