Zoia Alecu este o voce cu rezonanţă în muzica folk. Are un spirit liber, nu-i plac nici compromisurile, nici constrângerile. Şi are un spirit tânăr, chiar dacă au trecut nişte ani de când era o puştoaică rebelă, cu chitara în mână, care intra în lumea muzicii. Păstrează şi acum stilul flower power în vestimentaţie, în comportament, pentru că o caracterizează.

"Nu pot să mă schimb şi nu poţi să mă schimbi", a declarat Zoia Alecu pentru AGERPRES. Apoi a făcut o comparaţie cu solistul trupei Aerosmith, Steven Tyler: "El a rămas aşa cum îl ştim, când îl vezi e cu evazaţi foarte evazaţi, cu tot felul de brăţări, aceeaşi moacă, aceeaşi atitudine".

Cei care urmăresc apariţiile Zoiei Alecu în concerte, în emisiuni de televiziune, au constatat că nu au văzut-o decât foarte rar sau deloc îmbrăcată altfel decât cu pantaloni. Îi place să se îmbrace aşa pentru a se simţi confortabil pe scenă, dar ştie să păstreze nota de eleganţă vestimentară specifică unui artist care îşi respectă publicul.

"Sunt o foarte împătimită purtătoare de pantaloni de toate felurile. Cu rochii mai puţin apar. Ţinuta mea întotdeauna s-a potrivit foarte bine cu felul meu de a fi. Eu, pe scenă, sunt madam 'mulţi volţi', ori când apar într-o rochie sau o fustă, ea mă obligă la un anume fel de a o purta. Sigur că ştiu să o port, dar mă închistează, nu-mi dă libertatea de care simt eu nevoia. Eu am obiceiul să nu stau cu picioarele unul peste altul în timp ce cânt şi nu prea dă bine să faci asta când eşti în fustă. Aşa că trebuie să stau frumos, picior peste picior, ca o doamnă ce mă aflu... Ori, eu am nevoie să transmit oamenilor din faţa mea un mesaj, am nevoie să-l transmit liber, fără nici un fel de constrângeri. Pe scenă ard ca o flacără, mă topesc în sufletele oamenilor, iar faptul că ţinuta ar putea să mă facă să mă gândesc, fie şi pentru o secundă: 'Aoleu, dar oare stau ca lumea, oare cum se vede?', lucrul asta mă inhibă, când eu trebuie să fiu atentă la public, la ce cânt, la ce transmit", mărturiseşte artista pe site-ul ei, zoiaalecu.ro.

Ca orice femeie, e foarte atentă la detalii. Are o agendă în care îşi notează cum s-a îmbrăcat la fiecare spectacol, pentru a nu merge, din întâmplare, îmbrăcată la fel la un alt concert sau alt festival folk.

Acum găseşte mai uşor ţinutele de scenă potrivite, dar a fost o vreme când improviza. De multe ori îşi croia singură şi cosea cu mâna hainele de scenă. Şi cum a avut mereu o imaginaţie ieşită din comun, cu ani în urmă a reuşit să realizeze, dintr-o cuvertură, nişte pantaloni pe care i-au admirat şi invidiat multe fete.

"Îmi amintesc şi acum că pusese mama pe un fotoliu-pat, care era foarte mare, un material superînflorat, pe un fond galben cu floricele ciclam, roşii şi un alt galben, când te uitai ţi se strepezeau dinţii. Cum au zbughit-o mama şi tata în concediu - şi voiam şi eu pantaloni evazaţi - mi-am trântit o pereche de evazaţi cum nu s-au mai văzut. M-am uitat în nişte reviste, se purtau sub buric pantalonii, deasupra trebuia să ai un ilicuţ, porţiunea dintre pantaloni şi ilic trebuia să rămână dezgolită, şi am cusut în urma acului toată noaptea, i-am surfilat, pentru că nu aveam maşină de cusut. Doamne, când am ieşit cu ăia am dat moarte în toate colegele mele. După care m-au întrebat: 'Dar nu ne poţi ajuta şi pe noi?'. 'Ba da, vă costă 25 de lei''. Şi m-am apucat, le-am luat măsurile, vreo trei fete au beneficiat de pantaloni făcuţi de mine. Era la modă nanghinul, era uşor de vopsit şi eu mă pricepeam şi la asta, înnodam, făceam diverse modele, băgam întâi într-o vopsea deschisă la culoare, pe urmă legam, făceam alte noduri, făceam în vreo trei culori şi ieşea un fel de curcubeu. Uite aşa mi-am croit de una singură haine, pentru că lucruri pe care eu să le pot purta pe scenă nu aveam cum să găsesc la vremea aceea. Şi nu găseam pantaloni pe măsura mea, eram foarte pirpirie, nu-mi puteam găsi haine decât de la copii. Şi ce pantaloni erau pe la noi prin ţară? Eu eram înnebunită, numai pantaloni să port", declara Zoia Alecu în 2015, într-un interviu pentru AGERPRES.

În 2015, când a lansat albumul "Să ierţi" - al patrulea album de autor -, Zoia a purtat nişte pantaloni care, după cum mărturisea, aminteau de aceia pe care şi-i confecţionase cu propria mână în urmă cu mult timp, în sensul că erau "la fel de coloraţi". Şi pe aceştia i-a croit şi cusut singură, prin anii '90, când revenise moda pantalonilor evazaţi.

Sursa foto: (c) MARINA BADULESCU / AGERPRES FOTO

A fost o vreme (destul de lungă, vreo 18 ani) când a cântat, alături de trupa Sfinx (devenită apoi Sfinx Experience), în străinătate. A fost întrebată de mai multe ori de ce nu a rămas definitiv să cânte în afara graniţelor ţării.

"Nu mi-a trecut vreodată prin cap să plec din ţară. Îmi iubesc ţara, locul şi pământul. Aici sunt viaţa, visurile şi cântecele mele. Aici respir. În afara acestei ţări... nu mai sunt eu", a răspuns Zoia.

Prietenia e un sentiment preţios pentru Zoia Alecu. L-a transpus în versuri şi în muzică aşa cum a ştiut cel mai bine: "Plânsul tău poţi să mi-l dai mie/ Îl primesc chiar cu bucurie/ Vom trăi totul împreună/ Şi mereu vom trece de furtună."

Ce e fericirea pentru Zoia? "E momentul acela scurt şi intens când reuşeşti ceea ce-ţi propui. E ca un răspuns la o aşteptare îndelungată". Ce e iubirea? "Iubirea e de foarte multe feluri. E iubire pentru copii, pentru fraţi, pentru părinţi, dar şi iubire pentru meserie, pentru semeni. Cred că toate astea alcătuiesc un cerc superb. Dacă una singură nu există, nu mai e cerc şi asta înseamnă că nu înţelegi iubirea în sensul ei profund creştin, de iubire pentru tot ceea ce te înconjoară", spune artista pe site-ul personal, zoiaalecu.ro. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu; editor: Irina Andreea Cristea)