DOCUMENTAR: 160 de ani de la naşterea medicului legist Mina Minovici
Mina Minovici, medic legist, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară şi întemeietorul Institutului Medico-Legal şi al Serviciului antropometric din Bucureşti, s-a născut la Brăila, la 30 aprilie 1858, conform www.minovici.ro.
A urmat cursurile şcolii primare şi cursul inferior al gimnaziului în oraşul natal. Situaţia precară a familiei l-a determinat să întrerupă gimnaziul şi să se înscrie la Şcoala Superioară de Farmacie, înfiinţată de doctorul Carol Davila în 1855. Aici a urmat trei ani de practică farmaceutică, ca bursier intern, apoi un stagiu de doi ani de practică la farmacia Petuzalis din Brăila.
A obţinut, în anul 1878, certificatul de asistent în farmacie, care îi dădea dreptul să urmeze cursurile academice de doi ani, pentru a obţine licenţa în farmacie. Fiind încă student, în 1879, a fost numit de doctorul Davila preparator al cursului de chimie, iar în iunie, acelaşi an, a obţinut, în urma unui concurs, postul de farmacist extern al Eforiei Spitalelor Civile. Dând dovadă de o mare tenacitate, s-a înscris şi la Facultatea de medicină, pe care a terminat-o, după o perioadă de muncă asiduă, în 1885.
Beneficiind de o bursă de studii, în 1885 a plecat la Paris pentru a obţine doctoratul în medicină şi a se specializa în toxicologie. Tot în capitala franceză a urmat şi cursurile de medicină legală, intrând în contact cu profesorul de renume Paul Brourdel, potrivit www.legmed.ro.
În 1886, Mina Minovici a trecut primul examen de doctorat în medicină, obţinând un ''Certificat de Scolarité'' şi intrând, astfel, în lumea ştiinţifică pariziană, conform www.minovici.ro. În pofida greutăţilor materiale cu care se confrunta, a refuzat, în 1887, oferta profesorului Paul Brouardel, de a cere naturalizarea franceză pentru a-şi putea face o carieră universitară la Paris.
La 7 iunie 1888, Mina Minovici şi-a susţinut teza de doctorat în medicină cu lucrarea ''Étude medico-legale sur la mort subite a la suite de coups sur l'abdomen et le larynx'' (''Studiu medico-legal despre moartea subită în urma loviturilor primite în abdomen şi în laringe''). În acelaşi an, a fost ales membru al Societăţii de medicină legală din Franţa.
După întoarcerea în ţară, la 20 decembrie 1892, profesorul Mina Minovici a înfiinţat Morga Oraşului, o instituţie dedicată exercitării medicinei legale. Din anul 1898, instituţia s-a numit Institutul Medico-Legal, primul cu acest titlu din lume. La acel moment, institutul deţinea cea mai performantă tehnologie de laborator din Europa, cu precădere în domeniul toxicologic, conform www.legmed.ro.
Începând din 1896, a fost autorizat să ţină un curs liber de medicină legală la Facultatea de Drept din Bucureşti, un an mai târziu a fost numit suplinitor al catedrei de medicină legală, iar în 1899 a fost definitivat pe acest post. A fost membru fondator al Societăţii de Ştiinţe Fizice (1890). În 1909, a fost numit membru în Consiliul Sanitar Superior, iar în 1912 a îndeplinit funcţia de director general al Serviciului Sanitar, notează http://enciclopediaromaniei.ro.
În timpul Primului Război Mondial, a primit ordin să rămână în Bucureşti, pe lângă Crucea Roşie şi Institutul Medico-Legal. La 15 iunie 1919, a fost ales decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, demnitate pe care o va onora şi în anii 1923, 1925 şi 1930. Mina Minovici a fost, de asemenea, primul director al Institutului Stomatologic de Perfecţionare, înfiinţat în 1929 la Spitalul Colţea din Bucureşti, instituţie ce a jucat un rol deosebit în evoluţia stomatologiei româneşti, notează www.legmed.ro.
A rămas faimos pentru studiile aprofundate despre alcaloizii cadaverici, putrefacţie, simularea bolilor mintale şi antropologie medico-legală.
Printre lucrările sale se numără: ''Etude médico-légale sur les alcaloides cadavériques'' (1888), ''De l'influence des ptomaines dans la recherche toxicologique des alcaloides végétaux'' (1891), ''Quelques considérations médico-légales sur les maladies mentales simulées'' (1899), ''Putrefacţia din punct de vedere medico-legal şi igienic'' (1899), ''Sur la criminalité féminine en Roumanie'', în ''Arhives d'anthropolgie criminelle'' (1907), ''Tratat complet de medicină legală'' (1928-1930) (2 volume) ş.a.
După numai un an de la pensionare, s-a stins din viaţă, la 25 aprilie 1933, la Bucureşti, fiind depus la capela Institutului Medico-Legal şi apoi înmormântat la cimitirul Bellu, conform dorinţei sale testamentare. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online. Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026
Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim
Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi













