DOCUMENTAR: Actriţa Michelle Pfeiffer împlineşte 60 de ani
Actriţa americană Michelle Pfeiffer, nominalizată de trei ori la Oscar, împlineşte la 29 aprilie 60 de ani. S-a născut în 1958 în Santa Ana, California.
A absolvit Fountain Valley High School în 1976 şi a urmat un an de zile la Golden West College unde a studiat să devină reporter de instanţă de judecată, conform imdb.com.
A lucrat într-un supermarket, perioadă în care a realizat că actoria este adevărata sa înclinaţie şi s-a orientat la început către filmarea reclamelor. A debutat pe micul ecran în serialul ''Fantasy Island'', iar pe marele ecran a debutat, în 1980, în pelicula ''Falling In Love Again''.
Rolul Stephanie din ''Grease 2'' (1982) a propulsat-o pentru interpretarea personajului Elvira Hancock alături de Al Pacino din filmul ''Scarface'' (1983), în regia lui Brian De Palma. Acest rol a consacrat-o pe marele ecran, primind foarte multe aprecieri din partea criticilor. Recent, la ediţia din 2018 a festivalului de film Tribeca, actriţa a declarat că pentru rolul din Scarface a ţinut o cură aparte pentru a intra mai bine în rolul dependentei de cocaină Elvira Hancock, conform www.vulture.com.
Primul său rol principal a fost în comedia ''Into the Night'' (1984), urmat apoi de thrillerul de aventuri ''Ladyhawke'', scrie portalul de specialitate rottentomatoes.com.
Odată cu rolul din producţia ''The Witches of Eastwick'', în care a jucat alături de Susan Sarandon, Cher, Jack Nicholson, cariera sa a cunoscut o pantă ascendentă. Primeşte nominalizarea pentru cea mai bună actriţă în rol secundar la Oscar pentru interpretarea din pelicula ''Dangerous Liaisons'' (1988).
În 1990 primeşte încă o nominalizare la Oscar, de data aceasta pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul din pelicula ''The Fabulous Baker Boys'' (1989).
A jucat din nou alături de Al Pacino în drama romantică ''Frankie and Johnny'' (1991).
Pentru rolul din pelicula ''Love Field'' (1993) primeşte cea de-a doua nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriţă.
Alături de Michael Keaton o întâlnim în producţia ''Batman Returns'' (1992) în regia lui Tim Burton.
În 1993 a jucat în adaptarea lui Martin Scorsese, ''The Age of Innocence'', a cărţii lui Edith Wharton. În acelaşi an şi-a îndeplinit unul din visele sale, acela de a fi mamă, adoptând o fetiţă Claudia cu doar câteva luni înainte de căsătoria sa cu David E Kelly, cel care a realizat ''Ally McBeal'' şi ''Boston Legal''. Actriţa mai fusese căsătorită anterior, din 1981, cu actorul Peter Horton, de care divorţase în 1988. În 1994, Pfeiffer şi Kelly devin părinţii biologici ai unui băieţel, pe nume John Henry.
Actriţa joacă în mai multe comedii şi adaptări notabile, dintre care: ''One Fine Day'' (1996), ''A Thousand Acres'' (1997), în regia lui Jocelyn Moorhouse, ''A Midsummer Night's Dream'' (1999) şi drama ''The Deep End of the Ocean'' (1999) în regia lui Ulu Grosbard.
Pentru a intra în pielea rolului din pelicula lui Peyon Reed ''Ant-Man and the Wasp'' (2018), în care joacă alături de Michael Douglas şi Evangeline Lilly, actriţa a trecut printr-o transformare aparte, având părul grizonat şi lung, precum şi o siluetă firavă, înfăţişând o femeie mult mai în vârstă, scrie collider.com.
Până în prezent, actriţa a obţinut 24 de premii şi a primit 47 de nominalizări pentru rolurile sale, conform imdb.com. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026
Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim
Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi













