DOCUMENTAR: Cântăreaţa Adele împlineşte 30 de ani
Adele (Adele Laurie Blue Adkins) s-a născut la 5 mai 1988, în Tottenham, Marea Britanie. A început să cânte de la vârsta de patru ani, în copilărie fiind influenţată de muzica formaţiei britanice Spice Girls. Începând cu vârsta de 11 ani, când s-a mutat alături de mama sa în cartierul West Norwood, Adele a ascultat muzica R&B înregistrată de Aaliyah, Destiny's Child sau Mary J. Blige.
Adele a mărturisit că şi-a dorit să devină cântăreaţă încă de la 13 ani, după ce a fost la unul dintre concertele lui Pink şi a fost impresionată de recitalul acesteia. La vârsta de 16 ani Adele a absolvit Şcoala ''BRIT'' din Selhurst, Croydon (Londra), unde le-a avut colege de clasă pe Leona Lewis şi Jessie J. În toamna anului 2006 a înregistrat două piese - ''Daydreamer'' şi ''My Same'' - care au fost incluse în revista online PlatformsMagazine.com.
Ulterior Adele a imprimat un disc ce conţinea trei cântece şi i l-a înmânat unui prieten, care l-a publicat pe reţeaua de socializare MySpace. Materialul le-a stârnit interesul reprezentanţilor casei de discuri XL Records, care i-au oferit acesteia un contract de management. Cele două părţi au semnat un contract în septembrie 2006, potrivit site-ului www.thefamouspeople.com.
La 16 ani a lansat prima piesă, ''Hometown Glory'', care a ajuns până pe locul 19 în topul single-urilor din Marea Britanie.
În ianuarie 2008 a lansat primul său material discografic, intitulat ''19''. Albumul a intrat pe locul 1 în clasamentul britanic, fiind vândut, la nivel mondial, în peste patru milioane de exemplare. De pe acest material au fost promovate patru piese: ''Hometown Glory'', ''Chasing Pavements'', ''Cold Shoulder'' şi ''Make You Feel My Loved''. Primul album a fost un real succes, debutând pe primul loc şi fiind răsplătit cu patru discuri de platină în Marea Britanie.
În martie 2008, Adele a semnat un contract cu Columbia Records pentru lansarea albumului său pe teritoriul american. În luna mai, s-a dat startul primului turneu mondial al artistei, ''An Evening with Adele'', turneu ce va dura până în iunie 2009. Artista a inclus în turneu doar câteva concerte în ţara sa natală, unde era extrem de populară. Majoritatea show-urilor au fost programate în SUA.

În 2009, la Premiile Grammy, Adele a câştigat la categoriile Best New Artist şi Best Female Pop Vocal Performance, iar un an mai târziu, în 2010, Adele este nominalizată la Grammy pentru ''Cea mai bună solistă pop'', cu melodia ''Hometown Glory''. În aprilie, cântecul ei ''My Same'' intră în German Singles Chart.
Adele a lansat cel de-al doilea album, numit ''21'', în 24 ianuarie 2011, în Marea Britanie, şi în 22 februarie, în Statele Unite ale Americii. Albumul a fost un succes din toate punctele de vedere, vânzându-se în 208.000 de exemplare în prima săptămână în Marea Britanie şi debutând pe primul loc în topurile britanice, poziţie în care s-a menţinut pentru 16 săptămâni. În Marea Britanie, albumul ''21'' a primit opt discuri de platină, după ce s-a vândut în peste 2,4 milioane de copii. De asemenea, acest album a debutat pe primul loc şi în Billboard 200 în Statele Unite, având vânzări de aproximativ 352.000 de copii în prima săptămână. ''21'' a fost lider în topurile din 17 ţări europene şi Statele Unite. Pe ''21'' îşi fac simţită prezenţa sonorităţile country.
Primul single de pe noul material discografic a fost ''Rolling In The Deep'', care a devenit un mare succes. La mijlocul lunii februarie 2011, după ce a cântat la Brit Awards, melodia ''Someone Like You'' a urcat direct pe primul loc în UK Singles Chart, în timp ce ''21'' a rămas lider. Conform Official Charts Company, Adele este prima artistă în viaţă care a reuşit să fie pe primul loc atât în Official Singles Chart, cât şi în Official Album Chart simultan, de la The Beatles în 1964. Albumul a rămas lider timp de nouă săptămâni, după care a fost întrecut de Wasting Light al trupei Foo Fighters.
Pentru a-şi promova albumul, artista a susţinut o serie de concerte în Europa şi America de Nord în turneul numit ''Adele Live''.
În septembrie 2011, Adele a devenit prima artistă din istoria Marii Britanii care a vândut trei milioane de exemplare ale unui album într-un singur an calendaristic. În noiembrie, cântăreaţa a doborât un record cu ''21'', fiind prima care a vâdut mai mult de un milion de copii ale unui album pe varianta europeană a site-ului iTunes. O lună mai târziu, ''21'' a devenit cel mai bine vândut album al secolului în Marea Britanie, depăşind ''Back to Black'' al lui Amy Winehouse. La 30 noiembrie 2011, Adele a primit şase nominalizări la cea de-a 54-a gală a Grammy Awards.
Concertul ei din noiembrie 2011, denumit ''Live at the Royal Albert Hall'', a fost imprimat pe DVD şi a devenit cel mai bine vândut DVD muzical din 2011 în Statele Unite ale Americii, vânzându-se în 96 de mii de exemplare în prima săptămână. Adele este prima artistă din istoria Nielsen SoundScan care a primit într-un an albumul anului (''21''), hit-ul anului (''Rolling in the Deep'') şi videoclipul anului.
În urma succesului pe care l-a avut cu albumele sale, ''19'' şi ''21'', Adele a primit multe premii importante în industria muzicală. Dintr-un total de 102 nominalizări, artista britanică a triumfat la 46 de categorii, printre cele mai importante distincţii primite numărându-se opt premii la Grammy Awards, trei la American Music Awards, 11 la Billboard Awards, unul la Brit Awards şi cinci în cadrul galelor MTV Awards.
La începutul anului 2012, în cadrul celei de-a 54-a gale Grammy, Adele a câştigat la toate cele şase categorii la care fusese nominalizată. Astfel, artista a plecat acasă cu premiile pentru înregistrarea/single-ul anului (''Rolling in the Deep''), albumul anului (''21''), cântecul anului (''Rolling in the Deep''), cea mai bună interpretare pop solo (''Someone like You''), cel mai bun album pop (''21'') şi cel mai bun videoclip (''Rolling in the Deep''). Tot în 2012, Billboard a anunţat că ''Rolling in the Deep'' este cel mai bun hit al ultimilor 25 de ani.
În 2013, Adele a câştigat Academy Award la categoria "Best Original Song", cu tema filmului cu James Bond, "Skyfall", precizează site-ul www.thefamouspeople.com.

În 2015 a lansat albumul "25", iar în 2016 single-urile "Water Under The Bridge", "When We Were Young", "Send My Love (To Your New Lover)".
Adele este o artistă care de-a lungul timpului a susţinut multe concerte caritabile pentru copiii cu dizabilităţi şi nu numai. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Adele / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026
Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim
Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi













