Aron Pumnul, reprezentant al generaţiei paşoptiste transilvănene, lingvist şi istoric al culturii, s-a născut la 27 noiembrie 1818.

Provenind dintr-o familie de ţărani ardeleni din părţile Făgăraşului, a urmat şcoala primară la Odorhei, de unde, în 1836, trece la liceul din Blaj. Aici i-a avut ca profesori pe George Bariţiu şi Simion Bărnuţiu, care l-au îndrumat spre studiul filosofiei, notează lucrarea ''Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900'' (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1979). Din 1841, timp de doi ani, a fost elev la liceul piarist din Cluj. A primit o bursă de studii din partea Episcopiei din Blaj, urmând din 1843, cursurile de teologie şi filosofie la colegiul "Sf. Barbara" din Viena.

Aici, a organizat societatea studenţească ''Românimea cea tânără'', cu un program luminist şi naţional, în tradiţia Şcolii ardelene, potrivit volumului ''Dicţionarul scriitorilor români'' (Ed. Albatros, Bucureşti, 2001).

Având o bună pregătire filosofică (i-a citit pe Aristotel, Spinoza, Voltaire, Rousseau, a tradus ''Fizica'' lui Fr. Chr. Baumeister), formată mai ales în spiritul kantianismului, Aron Pumnul întors la Blaj, în 1846, a ţinut un curs de filosofie, prelucrând, ca şi Bărnuţiu, prelegerile kantianului W.T. Krug. În publicistică, Aron Pumnul debutase încă din 1845, în ''Foaie pentru minte, inimă şi literatură'', cu un studiu privitor la ortografia limbii române (Literele corespunzătoare firei limbei rumâneşti şi încă ceva).

În 1847 a fost redactor şi colaborator, cu articole filosofice şi de morală religioasă, la revista lui Timotei Cipariu ''Organul luminei'', apoi la ''Învăţătorul poporului'', unde a publicat ''Viaţa năciunei române, dulceaţa limbei şi a simţemîntelor ei'' (1848).

A participat intens la evenimentele din timpul Revoluţiei române de la 1848 din Transilvania, influenţând şi acţiunile tinerilor intelectuali români din Blaj, al căror îndrumător spiritual era. A fost membru al comitetului românesc permanent de la Sibiu. În martie 1848, a fost convocată o întrunire, la Blaj, la iniţiativa sa, la care au participat profesori, teologi şi elevi ai claselor superioare. Aceştia au respins linia petiţionară promovată, printre alţii de Timotei Cipariu, majoritatea pronunţându-se pentru adoptarea unei atitudini mai ferme, chiar revoluţionare. S-a luat legătura cu avocaţii români de la Târgu Mureş, Avram Iancu şi Alexandru Papu-Ilarian, şi s-a ajuns la soluţia convocării unei adunări generale a românilor la Blaj, în ziua de Duminica Tomei (18/30 aprilie).

În vederea realizării planului pentru adunarea stabilită pentru ziua de 18/30 aprilie, Aron Pumnul a redactat o proclamaţie. Aceasta a fost copiată în sute de exemplare, care au fost distribuite prin sate, cu ajutorul elevilor plecaţi în vacanţa de Paşti. Documentul, fără a avea un conţinut programatic, cuprindea îndemnuri la pace şi înţelegere între naţiunile din Transilvania. Cărturarul propunea ca la adunarea preconizată, să participe protopopii, precum şi câte doi preoţi şi tot atâţia locuitori din fiecare sat, indiferent de confesiune. Prin această proclamaţie, ce exprima solidaritatea cu celelalte naţiuni, se stabilea faptul că românii nu urmăreau să-şi câştige drepturile folosind violenţa. ''Dreptul câştigat prin sabie nu e drept, ci răpire şi uzurpăciune şi ţine numai până când rugineşte sabia''. ''Dreptul întemeiat pe minte sănătoasă'', însă, ''ţine până când ţine mintea'' (''Istoria românilor - Constituirea României moderne (1821-1878)'' (vol. II, tom I, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Autorităţile au început să ia măsuri de intimidare a românilor. Însuşi guvernatorul Teleki se temea de faptul că românii se vor întruni, indiferent de măsurile luate, dar şi de faptul că mai mulţi emisari din Principate vor fi prezenţi la această adunare. Datorită acestor împrejurări, la Adunarea de la Blaj din Duminica Tomei au participat aproximativ 4.000 de oameni, ţărani şi intelectuali, majoritatea din satele învecinate. Însuşi autorul manifestului de convocare, Aron Pumnul, a lipsit, alături de numeroşi alţi fruntaşi români.

Aron Pumnul a fost urmărit, ulterior, de autorităţi, ajungând la Bucureşti. Aici, Guvernul provizoriu l-a numit comisar de propagandă. Din Bucureşti, după înăbuşirea revoluţiei, s-a refugiat la Iaşi, apoi la Cernăuţi, unde a fost primit cu căldură de istoricul român Eudoxiu Hurmuzachi.

La Cernăuţi, unde a rămas până la sfârşitul vieţii, a devenit unul dintre conducătorii mişcării de renaştere naţională a românilor din Bucovina, continuând, în scris, lupta pentru drepturile românilor. A început imediat colaborarea la revista ''Bucovina''. Aflat departe de ţinuturile natale, românii din Făgăraş l-au ales senator în consiliul districtual.

În 1849 a devenit primul profesor de limba şi literatura română la liceul german din Cernăuţi. Aici a publicat lucrări de lingvistică ("Grammatik der rumänischen Sprache für Mittelschulen", 1864; ''Convorbire între un tată şi-ntre fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti'', 1850) şi de istorie literară - "Lepturariu românesc cules den scriptori rumâni" (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), o lucrare valoroasă din punct de vedere documentar, având un caracter preponderent didactic, notează ''Dicţionarul scriitorilor români'' (Ed. Albatros, Bucureşti, 2001). A scris şi un mic tratat de prozodie "Foarma den afară a poeziei române", privind versificaţia românească.

Ca profesor a exercitat o imensă influenţă asupra elevilor săi, printre care s-a aflat şi Mihai Eminescu, ce au găsit în Aron Pumnul interpretul, de o mare frumuseţe morală, al aspiraţiilor politice, culturale şi naţionale paşoptiste.

La moartea sa (24 ianuarie 1866), prilej de doliu naţional, elevii săi au scos broşura ''Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul'', în care Mihai Eminescu a debutat cu poezia "La mormântul lui Arune Pumnul" (1866). AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Irina Giurgiu)