Ortodoxe
Sfânta şi Marea Miercuri; Sf. Cuv. Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon, şi Zosima

Greco-catolice
Sf. m. Teodul şi Agatopod; Sf. cuv. Gheorghe şi Iosif Imnograful

Romano-catolice
Sf. Isidor, ep. înv.


Sfântul Cuvios Iosif Imnograful este pomenit în calendarul creştin creştin ortodox la 4 aprilie.

Sfântul Iosif s-a născut în Sicilia, din părinţi drept credincioşi, având parte de o educaţie deosebită. După ocuparea Siciliei de către saracini, tânărul Iosif a ajuns la Tesalonic unde a intrat ca monah într-o mănăstire din Macedonia.

Viaţa de călugăr a Sfântului Iosif era deosebit de dură. A trecut prin tot felul de nevoinţe, patul său era pământul acoperit cu o piele, îmbrăcăminte avea o vechitură, postirea îi era aspră, hrana fiind o bucată mică de pâine şi apă cu măsură. Priveghea toată noaptea şi lucra mereu.

Era între fraţi ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind prin viaţa sa sfântă.

În aceeaşi obşte monahală se afla şi Sfântul Grigorie Decapolitul (ale cărui sfinte moaşte se află la Mănăstirea Bistriţa, Vâlcea, întregi şi nestricate, izvorând bună mireasmă şi dând tămăduiri pentru tot felul de boli, celor care merg şi se roagă cu credinţă la ele), care l-a primit ca ucenic al său.

În urma morţii Sfântului Grigore, Sfântul Cuvios Iosif s-a retras în unul din schiturile zidite de el, unde a scris cântări bisericeşti şi pesne de canoane.

Ultima persecuţie a iconodulilor (cinstitori de icoane) din timpul împăratului iconoclast Teofil (829-842) i-a provocat Sfântului Iosif grele suferinţe. Pentru îndrăzneala mărturisirii în favoarea Sfintelor icoane, a fost surghiunit în Cherson, în Peninsula Crimeea, de unde nu a putut să se întoarcă, decât după moartea împăratului (842), la chemarea Sfintei Împărătese Teodora, care, încetând prigoana, a reaşezat credinţa ortodoxă în toate drepturile ei.

Denia din Sfânta şi Marea Miercuri face pomenirea femeii celei păcătoase, care a uns cu mir pe Domnul Hristos, cu puţin timp înainte de patimile şi Învierea Sa.

Femeie cea păcătoasă, după cum istorisesc Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu, a turnat mir curat şi de mare preţ pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paşti, pe când Iisus era în casa lui Simon Leprosul din Betania. Ucenicii s-au mâhnit atunci, pe motiv că s-ar fi putut vinde mirul şi banii puteau fi daţi săracilor. Mântuitorul le-a spus că femeia a făcut ce trebuia să facă: "Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei" (Marcu 13, 8, 9). (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)