Declanşarea revoluţiilor europene la Paris, Viena şi Berlin a determinat o efervescenţă revoluţionară şi în Moldova, drept pentru care în martie 1848 revoluţionarii moldoveni au difuzat la Iaşi şi în alte oraşe un manifest-apel prin care cereau poporului să se ridice împotriva regimului politic al lui Mihail Sturdza.

''Adunaţi-vă, sfătuiţi-vă cu înţelepciune, fără turburare şi cerând alegere de domn patriot ... Nu vă temeţi de despotismul lui Vodă'', cereau revoluţionarii printre altele în manifestul-apel, potrivit lucrării ''Revoluţia română din 1848'' (Bucureşti, 1969).

Prin răspândirea manifestului, la care au conlucrat Emanoil Costache Epureanu şi Costache Moruzi, au sosit la Iaşi numeroşi locuitori.

Drept urmare a presiunii populare la data de 27 martie / 8 aprilie 1848 domnul Mihail Sturdza a convocat o adunare la Hotel Petersburg, la care au luat parte circa 1.000 de oameni, în cea mai mare parte orăşeni, mici boieri liberali dar şi boierii mari care se opuneau regimului domnului, potrivit lucrării ''Istoria Românilor'' (vol. VII, Bucureşti, 2003).

Adunarea a fost condusă de Grigore Cuza, adversar declarat al guvernării lui Mihail Sturdza şi susţinător al promovării liberalismului.

Lascăr Rosetti a fost cel care a ţinut cuvântul de deschidere, prilej cu care a făcut o succintă trecere în revistă a situaţiei din agricultură şi comerţ, a stării ţărănimii şi boierimii şi concluziona cerând luarea unor măsuri imediate fără de care ''ţara ar merge la pieire''. Vasile Ghica şi Alexandru Ioan Cuza au luat de asemenea cuvântul şi au cerut libertate şi progres pentru propăşirea ţării. La finalul dezbaterilor, adunarea a hotărât alegerea unui comitet format din 16 membri, reprezentanţi ai boierimii şi burgheziei, care să redacteze o petiţie de drepturi izvorâtă din cerinţele exprimate la întrunire. După întocmirea petiţiei, aceasta trebuia înaintată domnului. Amploarea mişcării i-a determinat pe unii deputaţi ai Adunării obşteşti, miniştri şi funcţionari superiori să îşi dea demisia.

A doua zi după adunarea desfăşurată la Hotelul Petersburg, comitetul format din cele 16 persoane s-a întrunit în casa lui Costache Sturdza pentru întocmirea petiţiei în care trebuiau înscrise cerinţele populare. Cu acest prilej, reprezentanţii boierimii liberale şi opoziţia conservatoarea, alăturaţi mişcării, au fost de acord ca plângerile formulate sub formă de petiţie să fie trimise direct domnitorului. Petiţia-proclamaţiune urma să fie elaborată de şapte persoane: Vasile Alecsandri, Iorgu Sturdza, C. GH. Cantacuzino, Gh. Sion, Dr. Vârnav, M. Costachi şi A. C. Mavrocordat. Vasile Alecsandri a fost cel desemnat să o redacteze, potrivit volumului ''Istoria Românilor'' (vol. VII, Bucureşti, 2003).

Cele 35 de articole ale petiţiei-proclamaţiune a fost inclus programul mişcării românilor din Moldova, conform volumului ''Scurtă istorie a românilor''. Programul cuprindea şi prevederi care contraveneau dispoziţiilor cu caracter feudal ale Regulamentului Organic, documentul legiuitor cel mai important la nivel administrativ. Astfel, se cereau printre altele: ''îmbunătăţirea grabnică'' a situaţiei ţărănilor ''în relaţia cu proprietarii moşiei cât şi cu cârmuirea'', dizolvarea Adunării Obşteşti, aleasă în 1847, şi alegerea alteia care să fie adevărata reprezentantă a naţiei, formarea unei gărzi cetăţeneşti, organizarea învăţământului pe o temelie largă şi naţională, miniştrii şi funcţionarii statului să fie responsabili de actele lor, să fie eliberaţi arestaţii politici, să se desfiinţeze cenzura, şedinţele Adunării obşteşti şi ale tribunalelor să fie publice, nimeni să nu fie pedepsit decât în temeiul legilor şi pe baza unei hotărâri judecătoreşti. În acest sens, programul, ci caracter moderat, mişcării moldovene viza un regim mai liberal, capabil să adopte o legislaţie apropiată de noile necesităţi ale societăţii, potrivit lucrării ''Istoria Românilor'' (vol. VII, Bucureşti, 2003).

La 28 martie / 9 aprilie 1848 o delegaţie, din care făceau parte, printre alţii, Vasile Ghica, Costache Moruzi şi C. Rolla, a înmânat Petiţia-proclamaţiune domnului Mihail Sturdza care a acceptat 33 din cele 35 de puncte, respingând pe cele referitoare la dizolvarea Adunării Obşteşti şi crearea gărzii naţionale.

Sub sprijinul mulţimii, reprezentanţii revoluţionarilor au hotărât să nu facă nicio concesie şi i-au dat domnului o jumătate de oră răgaz să se gândească, iar acesta din urmă s-a retras cu familia la cazarmă şi a cerut unităţilor militare din Iaşi, aflate sub comanda fiilor săi Dimitrie şi Gr. Sturdza să fie pregătite de intervenţie pentru înăbuşirea mişcării revoluţionare.

La rândul lor, revoluţionarii au răspândit în Iaşi şi în ţinuturi Petiţia-proclamaţiune, au chemat populaţia să li se alăture şi au procurat arme.

A doua zi, la 29 marie / 10 aprilie revoluţionarii moldoveni se pregătiseră să se deplaseze din nou către palatul domnesc însă la miezul nopţii au fost declanşate operaţiunile de prindere a fruntaşilor revoluţionari şi de înăbuşire a mişcării. Unităţile militare din garnizoana Iaşi au luat cu asalt casele lui C. Sturdza şi a lui Al. Mavrocordat unde se bănuia că se află fruntaşii revoluţionari. În incidente au căzut câteva victime civile, peste 300 de revoluţionari au fost arestaţi. Unii dintre revoluţionari, printre care Vasile Alecsandri şi Al. Ioan Cuza, au reuşit să fugă de sub escortă şi s-au refugiat fie în Transilvania fie în Ţara Românească sau în Bucovina, potrivit lucrării ''Revoluţia română din 1848'' (Bucureşti, 1969).

Mihail Sturdza a instituit un regim de teroare îndreptat nu numai împotriva celor care luaseră parte la adunarea de la Hotelul Petersburg dar şi a celor bănuiţi că au participat la acţiunile mişcării revoluţionare, scrie ''Istoria Românilor'' (vol. VII, Bucureşti, 2003). Tinerii, care veneau de la studii din Franţa pentru a se alătura revoluţiei, erau opriţi la graniţă. Au fost instituite controale severe pentru blocarea apariţiei oricăror publicaţii cu conţinut revoluţionar sau a unor elemente revoluţionare din Ţara Românească şi Transilvania. Pe moment, mişcarea revoluţionară a fost oprită, însă nemulţumirile ţărănimii au continuat să crească în intensitate existând manifestări de nesupunere în lunile care au urmat evenimentelor de la Iaşi de la finalul lunii martie.

Animată de izbucnirea şi desfăşurarea mişcărilor revoluţionare din Ţara Românească şi Transilvania, mişcarea revoluţionară din Moldova a continuat cu manifestări fie în exil fie în deplină conspirativitate. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Anda Badea)