DOCUMENTAR: Actorul francez Jean-Paul Belmondo împlineşte 85 de ani
Actorul francez Jean-Paul Belmondo s-a născut la 9 aprilie 1933, la Neuilly-sur-Seine, departamentul de Hauts-de-Seine, Paris, şi a crescut într-o familie de artişti. Tatăl său, de origine italiană, era un binecunoscut sculptor.
''Dicţionarul de Cinema'' (Ed. Univers Enciclopedic, 1997) îl descrie pe Jean-Paul Belmondo ca pe un "antierou" lansat la sfârşitul anilor '50: buze groase, nas de boxer, privire impertinentă, mic de statură, temperament agitat, veşnic revoltat, nepăsător în faţa pericolului şi chiar a morţii. "După stingerea ultimelor ecouri ale 'Noului Val', se lasă furat de stereotipia unor filme comerciale (umor, suspans, aventuri), contribuind astfel la crearea mitului 'Bebel', actorul-cascador pentru care condiţia fizică e la fel de importantă ca şi talentul", arată sursa citată.
Primul său mare rol, în 1960, alături de Jean Seberg, îl aduce în atenţia publicului. Vedetă a "Noului Val" al cinematografiei ("Moderato cantabile", "Pierrot le fou"), apoi, poliţist sau vagabond în filme pentru marele public, actorul a fost un copil răsfăţat al filmului francez. A jucat cu mari actriţe, ca Sophia Loren, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Danielle Darrieux, Romy Schneider, Jacqueline Bisset, Raquel Welch şi Francoise Dorleac şi a avut relaţii în viaţa reală cu Ursula Andress şi Laura Antonelli. De asemenea, a jucat alături de mari actori, cum ar fi: Alain Delon, Jean Gabin, David Niven, Omar Sharif şi Gerard Depardieu.
Site-ul www.cinemagia.ro menţionează că Jean-Paul Belmondo a fost pasionat încă din tinereţe de box şi fotbal. La vârsta de 16 ani a avut tuberculoză, iar părinţii l-au trimis în Auvergne. După întoarcerea din Auvergne, a urmat cursurile şcolii lui Raymond Girard. Debutează în teatru, în 1950, interpretând "La Belle au Bois Dormant". Timp de şase luni, Raymond Girard îl va ajuta să se pregătească pentru concursul la "Conservatoire d'art dramatique", unde, începând din 1951, Jean-Paul Belmondo devine elevul lui Pierre Dux. În timpul celor patru ani petrecuţi aici, i-a întâlnit pe Jean Rochefort, Jean-Pierre Marielle, Pierre Vernier şi Michel Beaune. Este dat afară din cauza comportamentului său.
În 1953, îşi face adevăratul debut pe scenă, în două piese la Théâtre de l'Atelier: "Médée" de Jean Anouilh si "Zamore" de Georges Neveux în regia lui André Barsacq.
Succesul său a venit odată cu rolul din filmul lui Jean-Luc Godard "A bout de souffle" (1960), care s-a convertit într-o mişcare culturală ce va fi numită apoi "Noul Val".
Fire sportivă, a interpretat roluri în care a făcut cascadorii fără să fie dublat. Site-ul www.imdb.com precizează că Belmondo şi-a interpretat întotdeauna singur toate cascadoriile, însă a încetat să mai facă acest lucru după un accident în timpul filmărilor la "Hold-Up" (1985). A fost perioada superpoliţiştilor, a vagabonzilor şi a masculilor bătăuşi: "Borsalino", "Flic ou voyou", "Le Professionnel".
Belmondo şi-a exploatat inteligent aspectul lui de "omul cel mai urât din cinematografia franceză" şi cu atât mai simpatic şi care l-a făcut să lege o strânsă prietenie cu perechea sa, ce se afla la polul opus - Alain Delon, remarcă www.cinemagia.ro.
Timp de peste 20 de ani, la fiecare din cele 48 de filme ale sale au venit un milion de spectatori. A revenit, după ceva timp, cu personajul Sam Lion din "Itineraire d'un efant gate" (1988), unul din cele mai mari roluri ale sale, răsplătit cu premiul Cesar pentru cel mai bun actor. A refuzat însă trofeul.
Belmondo a revenit apoi la prima sa dragoste, teatrul: a urcat din nou pe scenă în "Kean" şi "Cyrano" şi a cumpărat "Theatre des Varietes".
În 1999, Jean-Paul Belmondo este spitalizat la Brest, după ce s-a îmbolnăvit în timpul unei reprezentaţii teatrale a piesei "Frederick ou le Boulevard du Crime".
"Bebel", cum este cunoscut în lumea filmului, a suferit, în 2001, un accident vascular cerebral, care i-a lăsat urme. În 2009, a realizat un nou film "Un homme et son chien" în regia lui Francis Huster, care, însă, a fost un eşec comercial.
Actorul a primit cele mai importante distincţii ale statului francez - Ordinul Naţional de Merit, în grad de comandor (1994) şi Legiunea de Onoare în grad de comandor (2007). În ianuarie 2011, a primit un premiu special din partea Asociaţiei criticilor de film din Los Angeles (LAFCA), pentru întreaga sa carieră.
În decembrie 2002, Jean-Paul Belmondo s-a căsătorit cu Natty, partenera sa de viaţă de mai bine de 13 ani. Cei doi au devenit părinţii unei fetiţe Stella (august 2003), fiind al patrulea copil al actorului. În 2008, actorul a divorţat, iar în 2009 a început să se afişeze cu noua sa cucerire, Barbara Gandolfi, fost model belgian, de care s-a despărţit în 2012.
Din vasta sa filmografie merită amintite peliculele: "Deux de la Vague" / "Împreună în val" (2010), "Un homme et son chien" / "Omul cu câinele" (2008), "L'Aine des Ferchaux" / "Goana după milioane" (2001), "Amazone" / "Amazon" (2000), "Les Acteurs" / "Actorii" (2000), "Peut-etre" / "Poate" (1999), "Une chance sur deux" / "O şansă din două" (1998), "Les Miserables" / "Mizerabilii" (1995), "Itineraire d'un enfant gate" / "Viaţa unui copil răsfăţat" (1988), "Kean" (1988), "Le Solitaire" / "Singuraticul" (1987), "Hold-Up" / "Un jaf de pomină" (1985), "Joyeuses Paques" / "Vară cu peripeţii" (1984), "Les Morfalous" / "Căpcăunii" (1984), "L'as des as" / "Asul aşilor" (1982), "Le Professionnel" / "Profesionistul" (1981), "Le Guignolo" / "Măscăriciul" (1980), "Flic ou voyou" / "Poliţist sau delincvent" (1979), "L'Animal" / "Animalul" (1977), "L'Alpagueur" / "Vânătorul de recompense" (1976), "Le corps de mon ennemi" / "Trupul duşmanului meu" (1976), "L'Incorrigible" / "Incorigibilul" (1975), "L'héritier" / "Asasin plătit" (1973), "Pierrot le fou" / "Pierrot nebunul" (1965), "La Ciociara" / "Femeia" (1960) etc. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026
Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim
Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi













