Ceaiul de obligeană, cunoscută la noi şi sub denumiri ca: trestie mirositoare, calamar, crin de apă, papură roşie, tartarachi, calmează durerile abdominale potrivit medicinei tradiţionale naturiste.

Obligeana (Acorus calamus) este o specie de plante perene, erbacee, mirositoare, care face parte din genul Acorus, familia Acoraceae, ordinul Acorales. Originară din India, din Asia Centrală, din sudul Rusiei şi din Siberia, creşte, de asemenea, şi în China şi Japonia. A fost aclimatizată în vestul Europei şi America de Nord în scopuri medicinale. Creşte în locuri mlăştinoase, pe lângă bălţi, la marginile lacurilor mici, ale iazurilor şi ale râurilor. Este o plantă uşor recunoscută după mirosul fin de mandarin emanat de frunzele uşor zdrobite.

Este o plantă acvatică a cărei tulpină este aeriană, înaltă şi poate creşte între 30 - 100 cm, roşiatică la bază. Rădăcina este sub formă de rizom articulat, cărnos, spongios, târâtor, puternic înrădăcinat. Frunzele sunt galbene-verzui, alterne, lungi, uniforme, cu vârful ascuţit, aşezate pe două rânduri. Spadicele (cocean, ştiulete) este tubulos, lung de până la 22 cm. Numai plantele care cresc în apă poartă flori, potrivit site-ului pfaf.org. Spadicele este dens aglomerat cu flori galbene verzui-galbene de formă cilindrică. Florile sunt dulci aromate. Fructele sunt sub formă de bace alungite, de culoare roşiatică, de obicei sterile.

De la obligeană se folosesc în scopuri terapeutice rădăcinile. Rizomii (calamii rhizoma) se recoltează toamna şi se utilizează ca tonic în industria farmaceutică. Conţin ulei volatil (bogat în azaronă), tanin şi principii amare (acorină).

Despre proprietăţile sale medicinale se ştie încă din Antichitate, fiind utilizată în India, Arabia, Grecia şi Roma Antică, potrivit www.ceai.info. Vechii egipteni menţionau arareori planta în contexte medicinale. Obligeana are o istorie foarte îndelungată de utilizare medicală în tradiţiile din China şi din India, fiind folosite frunzele, tulpinile şi rădăcinile în prepararea diferitelor medicamente.

Mestecarea rizomului uscat este o practică folosită, întrucât protejează împotriva bolilor infecţioase datorită proprietăţilor antiseptice, această practică fiind benefică şi în cazul fumătorilor care doresc să renunţe la acest viciu.

Reprezintă un excelent remediu natural, utilizat cu succes în stimularea secreţiilor gastrointestinale şi ca diuretic cu eliminare de acid uric. Rădăcina de obligeană permite formarea pepsinei, stimulând astfel digestia şi reglând acidul gastric, asigurând o funcţionare bună a veziculei biliare, potrivit site-ului sanatatecuplante.ro

Pulberea din rădăcină de obligeană este recomandată în ulcerul gastro-duodenal ca pansament gastric.

Sucul extras proaspăt din rădăcina de obligeană are efect în revigorarea ochilor, prin aplicarea sa pe pleoape, iar după patru-cinci minute se face o baie oculară cu apă rece şi curată.

Ceaiul de obligeană calmează sistemul nervos, şi ajută în tratarea balonărilor, artritei, diareei, anemiei, ulcerului stomacal, hiperacidităţii gastrice şi stărilor de greaţă şi vomă. Este foarte eficient în cazul sângerărilor uşoare intestinale.

Vinul aromat cu rădăcină de obligeană are acţiune tonic-amară în stimularea poftei de mâncare şi efectele sedativ-antispastice.

Maceratul de obligeană se recomandă în tratarea afecţiunilor aparatului digestiv şi în cancerul intestinal.

Rădăcina proaspătă poate fi otrăvitoare. Ceaiul consumat în cantităţi mari este halucinogen, potrivit site-ului sfatulmedicului.ro. AGERPRES / (Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Irina Giurgiu)