DOCUMENTAR: Echinocţiul de primăvară
Primăvara astronomică, pentru toată emisfera nordică, începe odată cu echinocţiul de primăvară, care are loc în 2018 la 20 martie: 18 h 15 m, cu câteva zile înainte ca Luna să se afle la faza: Ultimul Pătrar (24 martie: 18 h 58 m), potrivit www.astro-urseanu.ro.
De la un an la altul, echinocţiul de primăvară nu are loc la aceeaşi dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu anul tropic. Începând de la această dată, durata zilei va fi în continuă creştere, iar cea a nopţii în scădere, până la data de 21 iunie, când se va încheia primăvara astronomică şi va avea loc solstiţiul de vară.
Echinocţiul reprezintă momentul în care Soarele, în mişcarea sa anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Cele două puncte de pe ecliptică, în care se află Soarele în momentul echinocţiului, se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal. Astfel, există două fenomene: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă. Denumirea populară a fenomenului astronomic este "Târ Înainte", respectiv "Târ Înapoi".
Cuvântul "echinocţiu" derivă din cuvântul francez "équinoxe", care, la rândul lui, provine din latinescul "aequinoctium", format din "aequus" - "egal" şi "nox", "noctis" - "noapte".
În perioada echinocţiului de primăvară, totul se trezeşte la viaţă, tinde să iasă la suprafaţă, să se bucure de energiile profunde ale primăverii. Potrivit tradiţiilor spirituale orice formă de evoluţie are trei etape distincte: creaţia, menţinerea şi resorbţia sau distrugerea. La toate acestea, se adaugă şi momentul de apogeu a ceea ce s-a creat. Astfel, echinocţiul de primăvară simbolizează creaţia, solstiţiul de vară - apogeul, echinocţiul de toamnă - începerea perioadei de resorbţie şi solstiţiul de iarnă - perioada de conservare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal.
Astrologii susţin că momentul când ziua devine egală cu noaptea simbolizează o stare de armonie, o stare de transformare profundă atât a naturii exterioare, cât şi o transformare benefică a naturii noastre umane.
În emisfera sudică a Pământului, fenomenul este invers, acest moment marcând începutul toamnei astronomice, în regiunile polare, în emisfera nordică, începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, care vor dura, fiecare, câte 6 luni.
Conform tradiţiei creştine, cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Învierea Domnului sau Sfintele Paşti este serbată întotdeauna în prima duminică după faza de Lună Plină, de după echinocţiu de primăvară. AGERPRES /(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
22 august - Ziua internațională de comemorare a victimelor actelor de violență comise în numele religiei sau al credinței (ONU)
Ziua internațională de comemorare a victimelor actelor de violență comise în numele religiei sau al credinței se marchează în fiecare an pe 22 august. A fost instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin rezoluția A/RES/73/296, adoptată la 28 mai 2019. Data a fost aleasă imediat după Ziua internațională de comemorare a victim
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 august
Ortodoxe Sf. Mc. Agatonic și cei împreună cu el Greco-catolice Sf. m. Agatonic și cei împreună cu el; Sf. Fecioară Maria Regină Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regină Sfântul Mucenic Agatonic este pomenit în calendarul creșt
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 august
Este a 234-a zi a anului 2026. Au mai rămas 131 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 27 m și apune la 20 h 10 m. Luna răsare la 17 h 03 și apune la 00 h 17 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 17-21 august 2026
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 17-21 august 2026: UE își reafirmă solidaritatea cu Ucraina cu ocazia celei de a 35-a aniversări a independenței țării; Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a anunțat că vrea să crească cu o treime numărul entităților ruse sancționate din cauza războiului din Ucraina; UE susține Curte
Retrospectiva evenimentelor interne 17-21 august 2026
O dronă marină cu încărcătură explozivă a fost distrusă în zona platformei Neptun Deep din Marea Neagră. Curtea Constituțională a României a stabilit ca fiind constituțional un amendament introdus în Legea integrității la cererea PSD și AUR, prin care aleșii găsiți incompatibili sau în conflict de interese își pierd funcțiile la 30 de zile
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Marin Moraru
Actor de teatru și film, Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică 'I.L. Caragiale' București, în anul 1961, la clasa Dinei Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa 'O scrisoare pierdută' de I.L. Caragiale. A debutat p
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
Festivalul Național de Muzică Ușoară 'Mamaia', ajuns la a 63-a ediție, invită publicul, în perioada 21-23 august, la o nouă întâlnire cu eleganța, nostalgia și hiturile care au marcat generații întregi. Festivalul își păstrează și în acest an structura consacrată și aduce în prim-plan cele două secțiuni repreze
21 august - Ziua internațională pentru comemorarea și omagierea victimelor terorismului (ONU)
La 21 august este marcată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, Ziua internațională pentru comemorarea și omagierea victimelor terorismului. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Rezoluția 72/165 a Adunării Generale a Națiunilor Unite, conform https://www.un.org/. Scopul vizează s
21 august - Ziua medicinei militare
Ziua medicinei militare este celebrată anual la 21 august. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a semnat Înaltul Decret Domnesc nr. 4629/21 august 1862 prin care a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari ai Armatei și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român, acesta fiind momentul constituirii structurii specializate pentru asigurarea săn
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 august
Ortodoxe Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust; Sf. Mc. Vasa, cu fiii ei Greco-catolice Sf. ap. Iuda Tadeu; Sf. m. Vasa și fiii ei; Sf. papă Pius al X-lea Romano-catolice Sf. Pius al X-lea, pp. Sfântul Ap
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 august
Este a 233-a zi a anului 2026. Au mai rămas 132 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 25 m și apune la 20 h 11 m. Luna răsare la 16 h 09. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Centrul istoric al orașului Graz și Castelul Eggenberg (Austria)
Centrul istoric al orașului Graz, împreună cu Castelul Eggenberg (Schloss Eggenberg), formează unul dintre cele mai valoroase ansambluri urbane și arhitecturale din Europa Centrală. Înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1999 (centrul istoric) și extins în 2010 pentru a include și castelul, situl reprezintă un exemplu remarcabil de sinteză c
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 august
Ortodoxe Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor și Teoharie Greco-catolice Sf. pf. Samuel; Sf. Bernard Romano-catolice Ss. Bernard, abate, înv.; Samuel, profet Sfântul Proroc Samuel este pomenit de Biserica Ortodoxă în ziua de 20 a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 august
Este a 232-a zi a anului 2026. Au mai rămas 133 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 24 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 15 h 08 și apune la 23 h 34 m. Luna la Primul Pătrar la 05 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Fr











