Ortodoxe
Sf. 40 de Mucenici din Sevastia

Greco-catolice
Sf. 40 m. din lacul Sebaste

Romano-catolice
Ss. Francisca Romana, călug.; Dominic Savio; 40 de soldaţi, m.

Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 9 martie.

Erau soldaţi în armata romană staţionată, în timpul împăratului Liciniu (308-324), în Sevastia, localitate din Armenia antică.

Cei 40 de mucenici au mărturisit ca sunt creştini şi au refuzat să jertfească idolilor. Aceştia erau bărbaţi puternici, cunoscuţi pentru curajul lor pe câmpul de luptă. Despre aceasta mărturisea însuşi Agricola, comandantului acelui corp de oaste, care din toată inima sa spunea: "Câţi ostaşi are împăratul vostru, nu sunt asemenea vouă întru nimic, nici întru înţelepciune, nici întru tărie, nici întru frumuseţe, nici aşa de iubiţi nu-mi sunt mie ca voi"

Dar cei 40 de ostaşi nu s-au lăsat înduplecaţi nici cu măriri nici cu daruri şi au mărturisit cu tărie credinţa în Hristos, rugându-se mult spre a fi şi mai mult întăriţi de Dumnezeu pentru a suferii chinurile, rămânând uniţi.

Atunci comandantul a poruncit ca pe toţi sfinţii patruzeci de mucenici să-i ducă legaţi la un lac ce se afla lângă cetatea Sevastiei. Când au pătimit aceşti sfinţii mucenici, era iarnă, fiind ger cumplit şi vânt mare. Deci au fost dezbrăcaţi şi duşi în mijlocul apei, iar la marginea lacului era ridicată o baie, pentru ca dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi să se plece la închinarea la idoli, să iasă din apă şi să se încălzească în acea baie caldă.

Lăsându-se noaptea, frigul s-a întărit şi mai mult, iar trupurile sfinţilor îngheţau de ger. Atunci unul dintre ei, neputând să mai rabde, s-a despărţit din acea sfântă ceată şi a alergat la baie. Dar când şi-a atins piciorul de pragul acelei băi calde, îndată a căzut mort.

După miezul nopţii a strălucit însă o lumină ca soarele, atât de caldă, care a izgonit gerul, iar gheaţa a topit-o şi a încălzit apa. Iar ostaşii cei ce erau puşi de pază erau cuprinşi de somn, numai comandantul închisorii nu dormea. El, auzind pe sfinţi rugându-se lui Dumnezeu, se gândea cum cel ce scăpase la baie s-a topit îndată ca ceara de căldură, iar ceilalţi, petrecând în ger atât de mare, sunt încă vii.

Atunci acesta a deşteptat străjerii şi, dezbrăcându-se de hainele sale, a sărit în apă, strigând cu mare glas că şi el este creştin, împlinind astfel numărul cel dintâi.

Pentru că în zori au fost scoşi vii din lac, s-a poruncit o execuţie cumplită, să le fie zdrobite fluierele picioarelor şi să fie lăsaţi să-şi dea sufletele, toţi mucenicii au trecut astfel la Domnul. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)