Antonio Vivaldi s-a născut la Veneţia, la 4 martie 1678, ca fiu al unui violonist profesionist, care a cântat la capela San Marco din Veneţia.

A studiat pentru a deveni preot, fiind hirotonisit în 1703, însă a renunţat la această meserie din cauza unor probleme de sănătate. A studiat vioara, pentru început, cu tatăl său şi apoi cu Giovanni Legrenzi.

În anul în care a renunţat la preoţie a fost numit maestru de vioară şi de compoziţie la Seminarul Muzical de pe lângă "Ospedale della Pieta", funcţie pe care a ocupat-o până în 1709.

Între 1711-1716, a fost maestru de concert la "Ospedale della Pieta", post care i-a solicitat foarte mult forţele, atât în domeniul creaţiei cât şi în al organizării activităţi muzicale şi pe care nu 1-a părăsit definitiv decât după treizeci şi şapte de ani.

În toamna anului 1714, pe scena Teatrului Sant'Angelo din Veneţia este reprezentată "Orlando fino pazzo", de Antonio Vivaldi, pe un libret scris de Grazio Braccioli după poemul "Orlando Furioso" de Lodovico Aristo. Vivaldi, o dată lansat în genul dramatic, lucrează cu febrilitate şi, în acelaşi an, 1714, execută la Pieta oratoriul "Moyses, deus Pharainis". Celebritatea sa se răspândeşte departe peste hotare şi îi atrage numeroşi elevi, îndeosebi din Germania şi Boemia.

Anul 1716, a fost unul dintre anii cei mai rodnici din cariera marelui muzician. A tipărit în 1716, la Amsterdam, la Jeanne Roger o nouă lucrare intitulată "VI Sonate Quattro a violino solo a basso e due violini e basso continuo di Antonio Vivaldi, opera quinta o vero parte secunda del opera secunda". În afară de aceasta a scris lucrări interpretate pe scena Teatrului Sant'Angelo.

Între 1735-1738, a devenit maestru de capelă, a susţinut concerte realizând performanţe deosebite.

A întreprins turnee în oraşele Italiei şi în Europa centrală. În 1740, s-a stabilit la Viena, unde a murit după un an, la 28 iulie 1741, în singurătate şi sărăcie.

Timp de un secol, opera sa a fost dată uitării, iar publicarea integrală a acesteia a avut loc abia după anul 1930.

''Preotul roşu'' (''il Prete roso''), cum l-au numit contemporanii săi pe Vivaldi (fiindcă era preot şi avea părul roşu), este, după notările lor, un prodigios virtuoz al viorii şi un mare pedagog. Mai puţin inventiv în domeniul operei, sonatei şi muzicii religioase, el este, însă, în domeniul concertului, un impetuos creator. Scrise într-o diviziune ternară (Allegro, Andante, Allegro), concertele sale se caracterizează prin echilibrul formei, robusteţea ritmului, lirismul şi varietatea temelor, concentrarea uimitoare a mijloacelor şi eleganţa stilistică.

Îndeosebi din libretele alese şi folosite în oratorii şi opere, în care trebuia să ţină seama de gustul şi preocupările auditorilor din sălile de operă, alcătuit în mare parte din meseriaşi şi mici burghezi, care condiţionau succesul, se desprinde patriotismul său, tendinţa către mai mult realism în artă, către mai multă gravitate şi etică în viaţa socială.

Prin creaţia sa, este reţinut în istoria muzicii ca un precursor al simfoniei clasice, iar prin caracterul descriptiv desăvârşit al unor concerte ale sale, merge mai departe, prefigurând poemul simfonic romantic. A fost unul dintre cei mai mari creatori ai barocului muzical, după Bach şi Handel.

Expresia muzicală a situaţiilor complexe şi a sentimentelor uneori subtile, ce se creau în dramele muzicale, cereau procedee tehnice noi, îmbinarea de tonalităţi şi de timbruri neauzite până atunci, precum şi folosirea unor instrumente pe care Vivaldi le-a introdus pentru prima dată în orchestră.

Printre lucrările elaborate se numără: 45 opere, 2 oratorii, peste 100 de cantate, arii şi serenade, aproape 40 de lucrări de muzică sacră, peste 470 de "conertos şi sinfonie" (printre care celebrele cicluri de câte douăsprezece, intitulate: "L'Estro armonica", 1712, "La Seravaganza", 1712, "II cimenta dell'ar­monia e dell'inventione" care include faimoasele "Le quattro stagtoni", 1725, La Cetra), 75 sonate etc.

Interesul acordat de critica de specialitate şi de iubitorii de muzică clasică lucrărilor instrumentale şi vocale rămase de la acest mare muzician, multă vreme uitat, au condus la numeroase studii parţiale, realizarea câtorva biografii şi au determinat înfiinţarea la Veneţia a unor instituţii ca: Fundaţia Vivaldi şi Societatea Antonio Vivaldi care se ocupă exclusiv cu cercetarea şi valorificarea operelor artistului, potrivit Ion Ianegic, "Antonio Vivaldi", Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din RPR, Bucureşti, 1965. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Liviu Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa foto: Museo internazionale e biblioteca della musica / Facebook