Simbol al sosirii primăverii, strâns legat de reînnoirea naturii cu ocazia venirii primăverii, sărbătoarea Mărţişorului este celebrată an de an la 1 martie.

Mărţişorul, simbolizat printr-un şnur bicolor, confecţionat din două fire de lână sau de mătase răsucite, unul alb şi unul roşu, ataşat unui obiect artizanal, este oferit doamnelor şi domnişoarelor la 1 martie, prima zi de primăvară calendaristică. Această sărbătoare este strâns legată de tradiţiile Anului Nou, celebrat în timpurile străvechi la începutul lunii martie, odată cu începutul Anului Agrar, notează Elena Niculiţă-Voronca, în lucrarea ''Datinile şi credinţele poporului român'', potrivit site-ului www.enciclopedia-dacica.ro.

Conform tradiţiei populare, primăvara începe cu Baba Dochia şi zilele ei, cunoscute drept Zilele babei. Acestea sunt, de fapt, primele 9 sau 12 zile ale lunii martie, peste care s-a suprapus sărbătoarea creştină a Sfintei Muceniţe Evdochia. Zilele babei corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic, în preajma echinocţiului de primăvară. Astfel, la români, simbolul mărţişorului este corelat şi cu Baba Dochia, după unele tradiţii, firul Mărţişorului fiind tors de aceasta în timp ce urca cu oile la munte, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro.

Sursa foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES FOTO

Mărţişorul este considerat şi un calendar simbolic, reprezentat de şnurul bicolor, care adună zilele, săptămânile şi lunile anului în două anotimpuri, iarnă şi vară. Fără a se cunoaşte cu exactitate de când datează, acest obicei s-a generalizat în zilele noastre la sate şi la oraşe, mărţişorul fiind dăruit fetelor şi femeilor care îl poartă agăţat în piept una sau mai multe zile. În trecut, mărţişorul se dăruia în prima zi a lunii martie, înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor, fete şi băieţi deopotrivă.

După vechiul calendar roman, prima zi din an era 1 Martie, luna respectivă purtând numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului şi al turmelor, zeu ce personifica renaşterea naturii, potrivit site-ului traditii.ro. Deşi obiceiul poartă numele acestuia, nu are niciun fel de conotaţie marţială.

Se spune că mărţişoarele sunt purtătoare de noroc şi de fericire, roşul semnificând iarna, iar albul - primăvara. De fapt, şnurul reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. La acest şnur legat sub forma unei fundiţe, se adaugă alte simboluri ale norocului, cum ar fi trifoi cu patru foi, potcoavă, coşar sau inimă. Mărţişorul este purtat pe haină, la vedere, sau legat la mână, timp de câteva zile, începând cu 1 martie. În trecut, se purta până când primăvara arăta semne clare de biruinţă: se auzea cucul cântând, înfloreau cireşii, veneau berzele sau rândunelele. Mărţişorul era pus atunci pe crengile pomilor înfloriţi sau era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele şi dă-mi albetele", potrivit site-ului www.crestinortodox.ro.

Sursa foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau confecţionate în timpul iernii şi se purtau doar după 1 martie. Mărţişoarele erau atunci pietricele albe şi roşii înşirate pe o aţă şi se purtau la gât. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, simboliza viaţa, deci femeia, iar culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, era specifică înţelepciunii bărbatului. Şnurul mărţişorului reprezintă, prin urmare, împletirea armonioasă a celor două.

Pe vremea dacilor, şnurul era alcătuit din alte două culori: alb şi negru. O veche legendă spune că Dochia a împletit o funie din aţă albă şi neagră, pentru a putea, astfel, să ţină socoteala zilelor şi a nopţilor şi să ştie când vine vremea să coboare cu oile la păscut. Albul reprezenta zilele, iar negrul, nopţile. Pedepsind-o, însă, pe nora sa, a trimis-o la râul îngheţat să spele un ghem de lână neagră, până ce aceasta se va albi. Din cauza frigului, bietei femei i-au sângerat degetele, iar lâna s-a colorat în roşu, se arată pe site-ul http://www.enciclopedia-dacica.ro/. În prezent, şnurul mărţişorului este format dintr-un fir alb şi un altul roşu, acesta din urmă simbolizând sângele şi sacrificiul.

Sursa foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES

Şnurul era făcut de femei şi era purtat fie la piept, fie legat la mâna copiilor. Însă nu doar copiii purtau mărţişorul, ci şi tinerii şi adulţii. Mai mult, era legat şi la coarnele vitelor din gospodărie sau la poarta grajdului, pentru a le proteja. Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui, iar mărţişorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Mai târziu, alegerea monedei, din aur, argint sau bronz, indica statutul social. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumuseţe şi previn arsurile din cauza soarelui.

Tradiţia Mărţişorului, inseparabilă de cea a Dochiei carpatice, este o dovadă a existenţei acestui obicei pe meleagurile româneşti, încă din timpuri străvechi. El nu este, însă, întâlnit, numai în zonele locuite de români, ci în întreg spaţiul balcanic, având acelaşi rol simbolic de alungare a iernii şi de întâmpinare a primăverii. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Ada Vîlceanu)