Ziua Protecţiei Civile (sau Ziua Apărării Civile) este marcată în fiecare an la 28 februarie.

Actul de naştere al Protecţiei Civile din România este considerat Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, care aproba Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene, ce a intrat în vigoare la 23 martie 1933. Prin acesta s-a stabilit că ''Apărarea Pasivă este pregătită şi pusă în aplicare pe întregul teritoriu de Ministerul de Interne, prin Comisia Superioară de Apărare Pasivă'', se arată în volumul ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010). Erau astfel stabilite atribuţii ministerelor, localităţilor, întreprinderilor şi instituţiilor şi se înfiinţau comisii de apărare pasivă la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor rurale, dar şi la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor. De asemenea, acest regulament cuprindea Planul Apărării Pasive, un document unic de înfiinţare a formaţiunilor de intervenţie, instituind-se astfel şi măsuri preventive şi de salvare. Pe de altă parte, regulamentul prevedea şi o serie de măsuri ce intrau în competenţa pompierilor militari, referitoare la organizarea şi participarea la exerciţiile publice de alarmare şi de pregătire a populaţiei civile.

Legea asupra organizării naţiunii şi teritoriului pentru timp de război nr. 1245/24 aprilie 1933 prevedea reglementări de rang superior privind protecţia populaţiei şi a bunurilor în caz de conflict armat, stipulându-se încadrarea cetăţenilor ţării în diferite organizaţii paramilitare.

Momente importante în organizarea structurilor de apărare pasivă au fost marcate de alte acte normative, precum: Ordinul M.St.M. nr. 45.082 din 15 septembrie 1948, prin care s-a reînfiinţat Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului; Decretul nr. 222 din 9 septembrie 1950, care prevedea măsuri de organizare şi funcţionare, pregătire şi control privind apărarea pasivă a teritoriului ţării, reglementări de inspiraţie sovietică (ulterior modificate, în raport cu realităţile româneşti); Decizia ministrului Afacerilor Interne nr. 133 din 8 ianuarie 1951, prin care s-a înfiinţat Centrul de Instrucţie al Apărării Pasive a Teritoriului. În anul 1952, au fost organizate, pe noua structură administrativ teritorială, state majore regionale ale apărării antiaeriene, cu servicii specializate la nivelul localităţilor şi unităţilor economice.

Modernizarea concepţiei apărării civile a fost impusă, în anii următori, de ruptura provocată de evenimentele din Cehoslovacia din 1968, dar şi de catastrofele naturale care au lovit ţara, precum inundaţii, cutremurul din 1977 sau unele catastrofe industriale, cum ar fi incendii pe platformele petrochimice şi metalurgice etc. Prin urmare, Legea nr. 2/1978 a consfinţit aplicarea, în ţara noastră, a unei noi concepţii privind apărarea civilă.

România a realizat, în 2004, un proces de reformă instituţională, reunind protecţia civilă şi pompierii militari într-o structură unitară - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit www.isusibiu.ro, Protecţia Civilă, componentă a apărării naţionale, ''cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe şi asigură condiţiile necesare supravieţuirii acestora''. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Adrian Dădârlat)