logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Dolj: Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc din Craiova a fost inaugurat

Imagine din galeria Agerpres

Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc, amenajat în Casa Dianu, clădire cu statut de monument istoric din Craiova, a fost inaugurat, vineri seară, acesta fiind un muzeu unic la nivel naţional, care pune la dispoziţia publicului documente şi opere aparţinând unor personalităţi româneşti marcante din exil.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, a anunţat cu acest prilej instituirea unor burse de cercetare, care vor purta numele donatorilor şi care vor pune în valoare, prin studiile realizate, colecţiile aflate în muzeu.

"Bine aţi venit în curtea uneia dintre cele mai frumoase clădiri din Craiova, clădire care a aparţinut magistratului Dianu, de altfel un imobil emblematic pe care l-am readus la viaţă, iar astăzi îl redăm circuitului cultural. Îl aducem în faţă cu o serie întreagă de colecţii inedite, cu manuscrise, care nu au fost văzute până acum de ochii cercetătorilor, cu multe curiozităţi pe care, odată ce le vom afla, vom şti mai multe despre cei care au scris din exil. Am reuşit cu o echipă de oameni extraordinari să recuperăm o clădire istorică de importanţă naţională, în care iniţial a funcţionat Şcoala de Artă 'Cornetti'. Mă bucur să vedem cu toţii că acest edificiu a fost restaurat complet, ţinându-se cont de toate particularităţile unei clădiri de patrimoniu. Astăzi, ea adăposteşte unul dintre cele mai mari fonduri de carte care au aparţinut unor scriitori români şi vorbim de 38 de colecţii care au fost donate de mari personalităţi ce au dus numele şi spiritul României dincolo de graniţele ei", a spus preşedintele CJ Dolj la inaugurarea muzeului.

 

 

Sursa foto: Muzeul Cărții și Exilului Românesc/facebook.com

 


Acesta a afirmat că noua instituţie de cultură va cuprinde fonduri şi colecţii extrem de necesare pentru îndeplinirea obiectivului de reîntregire a culturii naţionale cu întreg tezaurul cultural realizat în afara graniţelor României.

"Din patrimoniul Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc fac parte fonduri de documente şi colecţii personale ale acad. Dinu C Giurescu, istoricului Dan Berindei, ale acad. Basarab Nicolescu, scriitorilor Mircea Eliade, Leonid Mămăligă, Vintilă Horia, Cicerone Poghirc, Andrei Codrescu, Cezar Vasiliu, Ion Deaconescu, regizorilor Andrei Şerban şi Paul Barbăneagră, artiştilor plastici Corneliu Şerban Popa, Mircea Milcovitch, Maria Mesterou şi Constanţa Buzdugan, soţilor Rodica şi Şerban-Viorel Stănoiu, soţilor Romulus şi Ileana Vulpescu, istoricului V. Veliman şi alţi importanţi oameni de cultură care, deşi în plecaţi în exil, au continuat să trăiască şi să simtă româneşte", a subliniat preşedintele CJ Dolj.

Cosmin Vasile a precizat că instituţia pe care o conduce va continua să investească în cultură şi în formarea oamenilor de cultură, motiv pentru care, începând de anul viitor, Consiliul Judeţean Dolj va acorda un sprijin tinerilor cercetători sub forma unor burse care vor purta numele donatorilor Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc. De asemenea, tot în incinta Casei Dianu, CJ Dolj va înfiinţa un institut de cercetare, a cărui necesitate a apărut după ce s-a cristalizat proiectul Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc.

"CJ Dolj a făcut investiţii importante la Muzeul de Artă din Craiova, la Muzeul Olteniei iar, mai de curând, la culele Brabova şi Cernăteşti. De asemenea, actualul sediu al Şcolii de Arte 'Cornetti' va intra pe un proiect cu finanţare europeană pentru a fi reabilitat şi modernizat, imobilul urmând să îl transformăm într-un palat al oamenilor de cultură şi de ştiinţă din Oltenia, pentru că avem personalităţi cum nu are nicio altă regiune. Oferim întreg suportul necesar susţinerii unei vieţi culturale efervescente în Craiova şi în întreaga regiune", a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile.

La rândul său, primarul municipiului Craiova, Olguţa Vasilescu, a declarat că acest muzeu găzduieşte o comoară care a fost strânsă şi adusă acasă datorită eforturilor managerului Bibliotecii Judeţene "Aman", Lucian Dindirică.

"De fapt ce avem noi aici? Avem o comoară, comoara neamului românesc care în sfârşit se întoarce acasă. Ce avem noi aici? Avem primul muzeu al cărţii şi exilului românesc la care nu s-a gândit nimeni, deşi mulţi politicieni şi-au clădit carierele politice pe discursuri sforăitoare despre diaspora şi despre exilul românesc. Ce avem noi aici? Avem colecţiile Horia Vintilă, Mircea Eliade, Emil Cioran, Basarab Nicolescu, Ileana şi Romulus Vulpescu, Dan Berindei, Dinu C. Giurescu şi mulţi alţi oameni de cultură români. Ce avem noi aici? Peste 60.000 de cărţi, peste 50.000 de manuscrise, peste 1.000 de materiale audio-video, peste 1.500 de obiecte de artă, sculpturi, statuete, tablouri, serigrafii, peste 100 de obiecte personale şi de mobilier ale marilor oameni de cultură români. Ce avem noi aici? O clădire monument istoric din cele peste o mie de palate ale Craiovei despre care vorbea Nicolae Iorga şi care şi-a recăpătat strălucirea graţie eforturilor lui Cosmin Vasile şi echipei sale de la CJ Dolj", a spus Lia Olguţa Vasilescu.

Managerul Bibliotecii Judeţene "Aman", Lucian Dindirică, a amintit că în anul 2016 a fost iniţiată înfiinţarea Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc, bucurându-se de sprijinul material şi cultural deplin al academicianului Basarab Nicolescu.

"Manuscrisele, cărţile şi documentele pe care le-a donat împreună cu actul de profundă cunoaştere în care ne-a implicat au constituit nucleul patrimoniului de care ne putem bucura începând de astăzi. Basarab Nicolescu ne-a transmis, practic, un mod de viaţă. Dumnealui nu a venit singur, fiindcă întotdeauna cultura, astfel înţeleasă, este un act de dialog şi de prietenie. Ni i-a adus, în mod simbolic, şi pe Vintilă Horia, L. M. Arcade, Horia Stamatu, Ştefan Lupaşcu, Virgil Ierunca, Benjamin Fondaine, Mircea Eliade şi mulţi alţii, care şi-au adus contribuţia la întregirea acestui tezaur cultural şi spiritual. Am înţeles, datorită codurilor oferite de savantul Basarab Nicolescu, faptul că exilul românesc este un puzzle imens, pentru care nu este suficientă o singură perspectivă, fiindcă există mai multe nivele de realitate, atât în sensul în care a teoretizat Basarab Nicolescu această viziune asupra lucrurilor, cât şi din punct de vedere pur istoric, cultura română fiind efectiv scindată în mod artificial de comunism. Anularea acestei disjuncţii s-a dovedit mai grea decât ar fi trebuit să fie în mod natural. Aşadar, misiunea vitală a proiectului nostru este să contribuie la refacerea principalelor artere de comunicare dintre cele două falii culturale care acum ne apar ca fiind complementare", a spus Dindirică.

Prezentă la eveniment, preşedinta Academiei Româno-Americană de Arte şi Ştiinţe, Ruxandra Vidu, a afirmat că acest muzeu este locul ce aduce împreună elita intelectualităţii româneşti din diaspora, un valoros centru de studiu pentru cercetători.

"Graţie acestei instituţii, acea parte importantă a culturii româneşti care timp de 45 de ani s-a produs în exil, din cauza urgiei istoriei, este astăzi parţial redată poporului român. Astăzi, prin această inaugurare, România onorează toţi oamenii de cultură care au fost nevoiţi să părăsească ţara, dar care au continuat să simtă şi să creeze artă românească, artă care s-a întors astăzi acasă", a spus Ruxandra Vidu, care le-a înmânat diplome de excelenţă ale Academiei Româno-Americană de Arte şi Ştiinţe primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, preşedintelui CJ Dolj, Cosmin Vasile, şi managerului Bibliotecii Judeţene "Aman", Lucian Dindirică.

Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc, aflat în subordinea Bibliotecii Judeţene "Alexandru şi Aristia Aman" Dolj, a fost realizat după ce Casa Dianu, clădire cu statut de monument istoric din Craiova, a fost restaurată şi consolidată printr-un proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 - 2020, având o valoare totală de 4,8 milioane de euro, inclusiv TVA. AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 20

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Cultura - Media 17-04-2025 17:27

REPORTAJ/Mureș: Două volume din 'Cântece dumnezeiești' de Balassi Bálint, păstrate în lume; unul e la Biblioteca Teleki

Unul din cele două volume care s-au păstrat în lume din 'Istenes énekek' (Cântece dumnezeiești) de Balassi Bálint, tipărit în 1632, la Viena, se află în colecția de cărți rare la Biblioteca Teleki-Bolyai din Târgu Mureș, aceasta fiind prezentată publicului cu ocazia Zilei Poeziei Maghiare. &#

Culte 17-04-2025 16:24

Episcopul Mihai Frățilă: Paștele - prilej de a ne întreba dacă bucuria Învierii continuă să fie un privilegiu al credinței

Paștele reprezintă un fericit prilej de a ne întreba dacă bucuria Învierii continuă să fie și pentru noi un privilegiu al credinței, afirmă PS Mihai Frățilă, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice 'Sfântul Vasile cel Mare' de București, în Scrisoarea Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului - 2025. '&Icir

Cultura - Media 17-04-2025 16:15

Caravana cinematografică 'Anul Nou care n-a fost' - în patru orașe din România, în perioada 24 - 27 aprilie

 Caravana cinematografică 'Anul Nou care n-a fost' va ajunge, în perioada 24 - 27 aprilie, în patru orașe din România. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, caravana va prezenta spectatorilor o expoziție cu obiecte din universul cinematografic al filmului și al perioadei (autori scenografii Iulia și Vi

Culte 17-04-2025 14:20

Galați: Rânduiala spălării picioarelor a 12 copii - săvârșită, în Joia Mare, la Catedrala Arhiepiscopală

Rânduiala spălării picioarelor a 12 copii, un obicei păstrat cu sfințenie an de an, amintind de fapta Mântuitorului Iisus Hristos care a spălat picioarele apostolilor, a fost săvârșită în Joia Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Ca în fiecare an, în Joia cea

Culte 17-04-2025 14:14

Hunedoara: Credincioșii sunt așteptați la procesiunea religioasă 'Drumul Crucii', de la Lupeni spre Straja

Credincioșii creștini sunt așteptați vineri, 18 aprilie, la biserica ortodoxă din centrul municipiului Lupeni la procesiunea religioasă 'Drumul Crucii', în care participanții străbat un traseu de peste 10 kilometri, până în stațiunea Straja, în semn de prețuire față de jertfa lui Isus Hristos din Vinerea Mare. M

Culte 17-04-2025 13:32

Patriarhie - s-a sfințit Marele Mir; PF Daniel: Acest mir reprezintă o credință puternică

Patriarhul Daniel a săvârșit în Joia Mare, la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfințirea Marelui Mir, unul dintre evenimentele de seamă ale Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române.  

Cultura - Media 17-04-2025 12:17

CNA: 12 eliminări de materiale cu conținut ilegal de pe platformele TikTok și Facebook

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a emis, în perioada 12 - 17 aprilie, 12 ordine de eliminare a unor materiale cu conținut ilegal în mediul online publicate pe platformele TikTok (7), Facebook (3), X (2). 'Deciziile CNA urmăresc eliminarea conținutului ilegal raportat, inclusiv redistribuirile și replicările conținutu

Cultura - Media 17-04-2025 12:00

REPORTAJ/Neamț: Casa Memorială 'Calistrat Hogaș', locul de unde chipul scriitorul încă scrutează munții Neamțului

În inima municipiului Piatra-Neamț, pe strada care îi poartă numele și la câțiva pași de liceul care îi cinstește memoria, un chip cioplit în piatră încă mai scrutează munții din fața cerdacului casei, așa cum o făcea în urmă cu aproape 150 ani.  

Culte 17-04-2025 10:00

Scrisoarea Pastorală a episcopului de Cluj-Gherla, Claudiu

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, dragilor credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus Cristos! Iubiți credincioși, Am străbătut timpul Postului Mare pregătindu-ne prin rugăciu

Culte 17-04-2025 10:00

Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului a Cardinalui Lucian

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2025 Cardinal LUCIAN prin harul și mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în deplină comuniune de credință cu Sfântul Scaun Apos

Culte 17-04-2025 09:30

Scrisoarea Pastorală a Arhiepiscopului Mitropolit de București, Aurel Percă

ÎPS Aurel Percă: Scrisoare Pastorală pentru Solemnitatea Învierii Domnului 2025 Cristos a înviat, a înviat cu adevărat! 'Pace vouă!' Iubiți frați și surori în Cristos! Dragă comunitate diecezană, Cu inima plină de bucurie și recunoștință doresc să vă transmit fiecăruia dintre dumneavoas

Culte 17-04-2025 09:00

Pastorala de Paști a Patriarhului Daniel: Lumina și bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale

Învierea lui Hristos și învierea morților - înțelesuri dogmatice și pastorale Pastorala de Sfintele Paști 2025 Hristos a înviat! 'Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce vor auzi vor învia' (Ioan 5, 25)

Cultura - Media 17-04-2025 08:53

Actrița Coca Bloos - Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Radio România Cultural

Actrița Coca Bloos a primit Premiul pentru întreaga activitate, miercuri seara, a cea de-a XXIV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Un Premiu de excelență i-a fost acordat lui Ion Grigorescu, pentru întreaga sa contribuție la arta contemp

Cultura - Media 17-04-2025 08:33

Spectacolul extraordinar 'Săptămâna Patimilor' - joi, în Aula Magna a Universității Politehnica din București

Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin' susține, joi, concertul extraordinar 'Săptămâna Patimilor' în Sala Aula Magna a Universității Politehnica București. Potrivit site-ului madrigal.ro, evenimentul face parte din turneul de Paște 'Săptămâna Patimilor', care a debutat pe 1 aprilie la C

Culte 17-04-2025 05:41

Centenarul Patriarhiei Române/ Sfințirea Marelui Mir - la Catedrala Patriarhală

Patriarhul Daniel va săvârși pe 17 aprilie, la Catedrala Patriarhală, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfințirea Marelui Mir, unul dintre evenimentele de seamă ale Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române. ''După o temeinică pregătire prealabilă, care va începe încă din