Botoşani: Mozaicul de pe fosta ''Integrata'', una dintre cele mai valoroase lucrări ale pictorului Constantin Piliuţă

Un mozaic realizat în anul 1980, care este amplasat pe peretele exterior al unui complex comercial din municipiul Botoşani, este considerat ca fiind una dintre cele mai valoroase lucrări ale cunoscutului pictor Constantin Piliuţă.
Lucrarea, care a fost făcută în comun cu artistul băcăuan Gheorghe Spiridon, are o dimensiune de aproximativ 250 de metri pătraţi, prezentând diferite scene ale muncii, de la lucrările agricole şi industriale până la cele de cercetare.
Mozaicul, cu o lăţime de peste 43 de metri şi o înălţime de peste cinci metri, a fost realizat în perioada comunistă la intrarea principală în fosta Întreprindere de in şi cânepă "Integrata" din municipiul Botoşani.
"Cel puţin în spaţiul public, putem afirma că este unul dintre cele mai valoroase lucrări de artă. Este un vestigiu din perioada comunistă, dacă pot spune aşa, care încântă botoşănenii. Este un artist al Botoşaniului care a lăsat o operă care a fost salvată în timpul lucrărilor de amenajare a complexului comercial. Poate nu este pusă suficient în valoare. Medităm la acest aspect", a afirmat primarul Cosmin Andrei.
La rândul său, artistul plastic Liviu Şoptelea consideră că mozaicul semnat de Constantin Piliuţă este foarte valoros.
"Este un mare câştig pentru Botoşani faptul că s-a păstrat acest mozaic, chiar dacă tema este în principiu o temă comunistă, un subiect dedicat muncii. Din punct de vedere artistic este o lucrare care rezistă compoziţional şi prin expresia cromatică (...) Tipul era un boem şi un non-conformist al acelor vremuri, un libertin, dar în acelaşi timp în bune relaţii cu conducerea respectivă, drept dovadă că a primit comenzi sociale, dar nu a făcut compromisuri artistice", a declarat Şoptelea.
Pictorul Constantin Piliuţă, unul dintre cei mai reprezentativi pictori români contemporani, s-a născut la 4 februarie 1929, la Botoşani. A urmat cursurile Liceului "A. T. Laurian" din oraşul natal, apoi, a studiat la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti (1945-1949), sub îndrumarea pictorului Alexandru Ciucurencu.
A debutat în 1956, la Bucureşti, iar apoi a participat la circa 50 de expoziţii de grup, anuale de stat şi expoziţii de artă românească în străinătate (1964 - Moscova; 1965 - Delhi; 1966 - Budapesta, Zagreb, Belgrad; 1969 - Moscova; 1970 - expoziţia internaţională de la Varşovia; 1974 - Atena, Cairo, Damasc, Teheran, Tunis, Moscova, Berlin, Glasgow; 1975 - Lisabona, Ankara, Atena; 1976 - Praga, Istanbul; 1977 - Paris, Copenhaga, Beijing, Shanghai, Ankara, New Delhi, Sofia; 1978 - Teheran, Lisabona, Lakewood-Ohio, Milwaukee Wisconsin; 1979 - Madrid, Ottawa, Ciudad de Mexico; 1994 - Munchen).
De asemenea, a susţinut aproximativ 20 de expoziţii personale (Bucureşti, 1957, 1962, 1968, 1972; Veneţia, 1967; Havana, 1969; Malmo - Suedia, 1970, Odorheiul Secuiesc, 197; Bucureşti, sala GalAteCa a BCU, 2002). Lucrări ale pictorului au fost expuse alături de cele ale altor maeştrii ai peniţei, la Primul Salon de Grafică Satirică Românească, precum şi la expoziţia de artă plastică "Arc in the Palace" (2002).
Creaţia lui Constantin Piliuţă, axată pe naturi statice, peisaje, nuduri, flori, cai, balerine, beţivi, lăutari, reflectă o realitate stilizată, romanţată a lumii, fiind proiecţii ale unei realităţi transfigurate din care fac parte prieteni, cunoscuţi şi chiar artistul însuşi. A lucrat pictură de şevalet, grafică, scenografie pentru teatre din Botoşani şi Bucureşti, frescă. În desen şi în pictură, înţelese ca modalităţi tradiţionale de exprimare, a rămas adeptul unui figurativ care îşi găseşte în propria sa metamorfoză resursele expresivităţii. Tonurile luminoase, degajate de impurităţi, compun o lume aerată, în care meditaţia se instaurează ca o modalitate de a se reface comuniunea cu o natură pură şi vitală. Cu aceleaşi posibilităţi de esenţializare, pictorul a abordat şi alte genuri, ca portretul (Tudor Vianu, Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Ştefan Luchian) şi compoziţii de evocare istorică.
În domeniul artei monumentale a realizat, în colectiv, portrete de voievozi şi cărturari (frescă în tempera la Muzeul Unirii din Alba Iulia, 1968), compoziţia de artă monumentală pentru Hidrocentrala Porţilor de Fier (1973), panouri decorative (mozaicuri din sticlă colorată şi marmură).
Pentru activitatea sa artistică a fost recompensat cu mai multe premii şi distincţii, între care: Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România (1964), Premiul "Ex-equo" al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă (1971), Premiul "Ion Andreescu" al Academiei Române (1974), Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler (2003) pentru îndelungata activitate creatoare, originalitatea şi talentul pictural deosebit, recunoscute pe plan naţional şi internaţional.
Maestrul Constantin Piliuţă a murit la 3 mai 2003, la Bucureşti. În memoria sa a fost inaugurată, în 2004, o galerie, pe Calea Victoriei nr. 210.
Lucrări ale artistului fac obiectul a numeroase licitaţii importante de artă şi au fost expuse în cadrul mai multor expoziţii, precum "Grafica în pictura românească din colecţii particulare" (2012), "Maeştrii Artei Româneşti - Colecţia Dantes" (2015), "Artişti botoşăneni de ieri... de azi ...." (2020), "Constantin Piliuţă. Culoare de zenit" (2021). AGERPRES/ (A/AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
A XIV-a ediție a Festivalului Internațional Vară Magică - între 2 iulie și 13 august, la Ateneul Român
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional Vară Magică, cu tema 'Maeștri și Capodopere' va avea loc în perioada 2 iulie - 13 august, la Ateneul Român din Capitală, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Festivalul propune, în fiecare miercuri seară și o zi de joi, cu începere de la ora 19:30, o
ARCUB lansează sesiunea de finanțare nerambursabilă cu tema 'București. Împreună'
Centrul Cultural al Municipiului București - ARCUB lansează sesiunea de finanțare nerambursabilă cu tema centrală 'București. Împreună', dedicată susținerii sectorului cultural independent și creativ din Capitală. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, programul face parte din schema de finanțare 2025 prin care ARCUB încuraje
Președintele Academiei: Lectura a devenit rara avis în școala românească; fără ea ne pierdem esența umană
Președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, a deplâns, miercuri, absența lecturii în școala românească și a pledat pentru bibliotecă și pentru lectura de orice fel, de la cartea clasică, până la cea electronică. 'Astăzi, lectura a devenit, din păcate, rara avis în școala românească. Elevii nu mai văd &
Sibiu: Record de bilete vândute în primele minute la FITS; spectacolul cu Bill Murray, sold out
Sibiu, 23 apr /Agerpres/ - Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a început miercuri vânzarea de bilete cu un record, fiind vândute de șapte ori mai multe bilete în prima jumătate de oră decât în primele 24 de ore anul trecut, ceea ce a făcut ca spectacole precum 'Faust' de Silviu Purcărete, 'Trilogia memoriei' de R
Sibiu: ASTRA, cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, poate fi vizitat 12 ore pe zi
ASTRA, cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, situat în Pădurea Dumbrava Sibiului, a trecut începând de miercuri la programul de vară, ceea ce înseamnă că poate fi vizitat timp de 12 ore pe zi, potrivit anunțului publicat pe pagina de socializare. 'Avem pentru voi două ore în plus de aer curat, lini
Hunedoara: Două zile de folclor autentic la Festivalul 'Drăgan Muntean'
Tineri interpreți, dar și soliști consacrați ai muzicii populare românești vor lua parte la o nouă ediție a Festivalului de folclor 'Drăgan Muntean', care se va desfășura la Deva, în 24 și 25 aprilie. 'La 23 de ani de la trecerea în veșnicie a doinitorului pădurenilor Drăgan Muntean, autoritățile și personalitățil
Funeralii Papa Francisc/ Cristian Pîrvulescu: Papalitatea este prin natura ei o funcție politică
Papalitatea este prin natura ei o funcție politică, forța cuvântului Suveranului Pontif având implicații politice pe termen mediu și lung, a declarat pentru AGERPRES analistul Cristian Pîrvulescu. 'Papalitatea este prin natura ei o funcție politică. A fost dintotdeauna o funcție politică, sigur, e mai importantă de la Car
Sibiu: Începe vânzarea biletelor pentru Festivalul Internațional de Teatru
Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) pun în vânzare începând de miercuri biletele pentru ediția care va avea loc între 20 și 29 iunie, potrivit unui comunicat de presă. 'Biletele pentru cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu se pun în vânz
Funeralii Papa Francisc/Pr. Tarciziu-Hristofor Șerban: Sfântul Părinte - simbol al demnității; vizita în România - catalizator al reconcilierii
Papa Francisc se înscrie în rândul marilor lideri spirituali ai contemporaneității, Sfântul Părinte rămânând un simbol al demnității umane, al milostivirii și al curajului profetic de a vorbi despre periferii, marginali și responsabilitate morală, a afirmat purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București (ARCB), pr.
Expoziția 'Iarmaroc și negoț din Bucureștii de odinioară' - de vineri, la Palatul Suțu
Expoziția tematică 'Iarmaroc și negoț din Bucureștii de odinioară', o incursiune în istoria târgurilor și piețelor Capitalei, se va deschide, vineri, la Palatul Suțu. 'Prin acest proiect expozițional, Muzeul Municipiului București aduce în atenția publicului atât atmosfera târgurilor, cât și importanța piețelor d
Întâlnire Intotero - Takashi Katae: S-a discutat continuarea cooperării culturale și realizarea unor proiecte comune
Ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, a avut, marți, o întrevedere cu ambasadorul Japoniei în România, Takashi Katae, în cadrul căreia discuțiile s-au concentrat asupra cooperării culturale dintre cele două țări, cu accent pe inițiativele actuale și viitoare. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, transmis marți AGERPRE
Funeralii Papa Francisc/ Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Suveranul Pontif - sâmbătă, la Catedrala Sfântul Iosif
Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc, prezidată de Arhiepiscopul Mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă, va avea loc, sâmbătă, la Catedrala Sfântul Iosif, informează Arhidieceza Romano-Catolică. Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, la ora locală 10:00 (8:00 GMT), în Piața Sf. Petru de la Vatican.
Timiș: Festivalul Fanfarelor aduce nostalgia și atmosfera Banatului de altădată
Iubitorii muzicilor de fanfare sunt invitați, duminică, la tradiționalul Festival al Fanfarelor, susținut de zece ansambluri care vor readuce emoțiile, nostalgia și atmosfera Banatului de altădată, în cinci locații din Timișoara. De la ora 16:00, formațiile muzicale vor anima orașul în Piețele Unirii, Victoriei/ Operei, vizavi de Catedrala Mitropol
Vâlcea: Bibliotecarii își sărbătoresc ziua dăruind cărți pe stradă pentru a încuraja cititul de plăcere
De ziua lor, bibliotecarii vâlceni vor ieși în stradă în cadrul unei activități în aer liber intitulată ''Dar din dar se face... lectură'', care își propune să încurajeze cititul de plăcere, anunță reprezentanții Bibliotecii Județene ''Antim Ivireanul''. Purtătorul de cuv&acir
''Harap Alb'' - premieră la Teatrul ''Ion Creangă'', pe 4 mai
Spectacolul ''Harap Alb'' va fi prezentat în premieră la Sala Mare a Teatrului ''Ion Creangă'' din Capitală, pe 4 mai, de la ora 18:00. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, spectacolul va putea fi văzut în avanpremieră în aceeași zi, de la ora 11:00.