''Harap Alb'' - premieră la Teatrul ''Ion Creangă'', pe 4 mai
Spectacolul ''Harap Alb'' va fi prezentat în premieră la Sala Mare a Teatrului ''Ion Creangă'' din Capitală, pe 4 mai, de la ora 18:00.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, spectacolul va putea fi văzut în avanpremieră în aceeași zi, de la ora 11:00.
Spectacolul are, pe de o parte, un scop aniversar - marchează 60 de ani de când Teatrul Ion Creangă și-a deschis pentru prima dată porțile - iar, pe de altă parte, își propune să (re)aducă în atenția spectatorilor unul dintre cele mai frumoase și mai complexe basme din literatura română.
''Numele lui 'Harap Alb' are ecouri adânci în istoria TIC, pentru că este cel care a dat startul unei povești fără sfârșit. Textul scris de Ion Creangă a inspirat prima punere în scenă a Teatrului Ion Creangă, în regia lui Ion Lucian, fiind reluat, 40 de ani mai târziu (2005), și de Cornel Todea. Actuala dramatizare, semnată de Dan Tudor, care este și autorul scenariului, dar și al muzicii originale, celebrează universul imaginat de scriitorul humuleștean prin noi viziuni scenografice, coregrafice și, mai ales, de interpretare actoricească'', se arată în comunicat.
''Cred că este singurul basm de la noi în care prietenia este prezentată atât de emoționant. Oricât de grave ar părea situațiile prin care trece Harap Alb, toate personajele acestea - Ochilă, Setilă, Flămânzilă, Gerilă, Lungilă - îi vor fi alături până la capăt, sunt solidare cu el și, chiar dacă aparențele lor sunt fantastice, devin, prin prisma felului de-a fi, foarte simpatice. (...) Fiecare spectator, indiferent de vârsta pe care o are, se va regăsi în spectacol - fie că e vorba de universul familial, de tipologia personajelor sau relațiile dintre ele. Fiecare își va identifica propriul fir epic'', spune regizorul Dan Tudor despre spectacol.
Din distribuție fac parte actorii Marius Boboc, Alexandru Prica, Voicu Hetel, Iulian Balan, Ciprian Niculae, Cerasela Popescu, Gabriel Coveșeanu, Grațiela Teohari-Duban, Andreea Mera, Andra Mirescu, Ana Toda, Ani Crețu, Ionuț Antonie, Marius Nănău, Cristian Boeriu, Oliviu-Cristian Bughiu, Gabriel Iencek, Alexandra Velniciuc și Ioana Bîndac.
''Harap Alb'' este, nu în ultimul rând, parte din proiectul 'TIC60 - 60 de ani de excelență în domeniul artei' și celebrează teatrul, ca artă frumoasă. Inițiat în decembrie 2024, proiectul aduce în prim-plan filmul, dansul, grafica/desenul, teatrul, muzica și sculptura, prin premiere și evenimente tematice, se mai arată în comunicat
Următoarea reprezentație este programată pentru 16 mai, de la 18:00, la Sala Mare. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Teatrul Ion Creanga / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reprezentanți ai Departamentului de Stat american - primiți de Patriarhul BOR; libertatea religioasă - pe agenda întrevederii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a primit, joi, pe Riley Barnes, ambasador cu Însărcinări Speciale pentru Libertatea Religioasă Internațională în cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii și secretar adjunct al Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă, discuțiile vizând situația geopolitică și religioas
Art Safari New Museum deschide al doilea sezon al anului: Expoziții Brâncuși și Mungiu, printre propuneri
Art Safari New Museum a deschis, joi, în Amzei 13, cel de-al doilea sezon expozițional din acest an, până pe 20 decembrie iubitorii artei putând descoperi, printre altele, o expoziție despre Brâncuși și muzele care i-au influențat creația, curatoriată de Doina Lemny, și o incursiune în curentul Pop Art, curatoriată de Alexandre Eram, cu icons al
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin' - concert extraordinar în curtea Spitalului Colțea, pe 23 septembrie
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, alături de copii din corurile Cantus Mundi, vor susține pe 23 septembrie, începând cu ora 20:45, un concert extraordinar în curtea Spitalului Clinic Colțea din București. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, evenimentul este dedicat medicilo
MNAR: Tur ghidat în expoziția 'Muzeul Muzeelor', dedicat lucrării 'Vânzătorul de lămâi'
Un nou tur ghidat în expoziția 'Muzeul Muzeelor', dedicat lucrării 'Vânzătorul de lămâi', pictură olandeză din secolul al XVII-lea, provenită din colecția Muzeului Național Brukenthal, va avea loc, joi, de la ora 18:00, la Muzeul Național de Artă al României. 'De la Hausbuchmeister la Albrecht Durer sau Lucas Cranach
MNAR/Două valoroase opere de artă aparținând școlii germane revin, după restaurare, în Galeria de Artă Europeană
Două valoroase opere de artă aparținând școlii germane revin în Galeria de Artă Europeană de la Muzeul Național de Artă al României, în urma unui îndelung și laborios proces de restaurare. Realizate de Lucas Cranach cel Bătrân, unul dintre marii pictori ai Renașterii germane, lucrările 'Decapitarea Sfântului Ioan B
Emisiunea de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric' - lansată la Muzeul Național de Istorie
Muzeul Național de Istorie a României găzduiește joi, începând cu ora 14:00, lansarea emisiunii de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric', eveniment organizat în parteneriat cu Romfilatelia și Compania Națională Poșta Română. Potrivit unui comunicat al MNIR, transmis AGERPRES, în cadrul
Dolj: Picturi murale vechi de 100 de ani, descoperite în timpul restaurării Școlii 'Cornetti' din Craiova
Picturi murale vechi de aproximativ 100 de ani au fost descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă 'Cornetti' din Craiova, monument istoric care urmează să fie transformat într-un muzeu dedicat oamenilor de știință din oraș, a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Managerul cultural al Muzeului Geologic Național: De șapte luni nu ne-am primit salariile
Managerul cultural al Muzeului Geologic Național, Ramona Bălășcuță, a afirmat miercuri că angajații instituției nu și-au mai primit salariile de șapte luni, accentuând că ceea ce se primește 'strict pentru zona de cercetare' este insuficient pentru a asigura mentenanța, întreținerea, funcționalitatea și pentru salariile personalului unui muzeu naț
Spectacolul 'Marile speranțe', în premieră la Teatrul Excelsior, pe 30 septembrie și 1 octombrie
Seria premierelor din noua stagiune a Teatrului Excelsior este deschisă cu spectacolul 'Marile speranțe' după romanul omonim al lui Charles Dickens, în regia lui Andrei Huțuleac. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, premiera oficială este programată pe 30 septembrie și 1 octombrie, de la ora 19
Prahova: Istoria României - promovată prin creații ale elevilor în cadrul Concursului Național "Vreau să povestesc"
Istoria României va fi promovată prin creații originale ale elevilor în cadrul Concursului Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat "Vreau să povestesc'', ajuns la ediția a VI-a. Muzeograful Monica Cîrstea din cadru Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova a declarat, miercuri, pentru AGE
Vila Samurcaș, monument istoric din incinta MNȚR, va fi restaurată în următorii trei ani
Vila Samurcaș, monument istoric aflat în incinta Muzeului Național al Țăranului Român, va fi restaurată în următorii trei ani prin proiecte derulate de Ministerul Culturii prin programul 'Temelii Culturale', a anunțat, miercuri, directorul Unității de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii, Bogdan Ștefan Trîmba
Brașov: Expoziție interactivă despre istoria Filarmonicii la aniversarea a 148 de ani
O expoziție interactivă care propune, prin sunet, imagine și tehnologie, o incursiune în istoria Filarmonicii Brașov, marcând 148 de ani de la înființarea acesteia, va fi deschisă publicului pe 22 septembrie, a anunțat, miercuri, conducerea instituției. Intitulată 'Simfonia Timpului - Povestea Filarmonicii Brașov', ex
'Triunghiul Muzeelor' - sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff; promenadă cu ateliere, vânătoare de comori, proiecții de film
'Triunghiul Muzeelor' - Geologic, 'Antipa' și Muzeul Țăranului - îi așteaptă pe vizitatori sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff, la o promenadă cu ateliere de olărit, gravură sau muzică, tururi ghidate, vânătoare de comori pentru cei mici și cei mari, dar și cu proiecții de film în aer liber. Proiect
Cluj: 12 finaliști și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, la Jazz in the Park Competition
Jazz in the Park Competition, organizat în perioada 18-20 septembrie, la Cluj, va avea 12 finaliști, precum și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, iar intrarea este gratuită. 'Jazz in the Park Competition revine între 18 și 20 septembrie în Parcul Central, cu trei zile de muzică, 12 trupe finalist
Iași: Ofertă generoasă la a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Cea de-a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se desfășoară, în perioada 16 - 20 septembrie, pe Pietonalul Ștefan cel Mare din Iași. La ediția din acest an participă peste 30 de edituri care prezintă publicului cele mai recente apariții editoriale, dar și jocuri, materiale educaționale și muzică.














