Papalitatea este prin natura ei o funcție politică, forța cuvântului Suveranului Pontif având implicații politice pe termen mediu și lung, a declarat pentru AGERPRES analistul Cristian Pîrvulescu.

'Papalitatea este prin natura ei o funcție politică. A fost dintotdeauna o funcție politică, sigur, e mai importantă de la Carol cel Mare încoace, pentru că Papa îl încoronează pe Carol cel Mare, iar Carol cel Mare îl recunoaște pe Papă ca fiind conducătorul absolut al Bisericii creștine', arată Pîrvulescu.

Funcția politică a Papalității, precizează el, a devenit mai importantă după 1871, anul în care Italia recuperează și Roma, iar Papalitatea este izolată la Vatican.

'Concordatul care recunoaște caracterul statal al Vaticanului dă o forță politică și mai mare, doar că forța Papei constă în principal în credința catolicilor, celor care practică catolicismul și care, în fond, dau Papalității forța de care aceasta dispune', spune Cristian Pîrvulescu.

Analistul politic subliniază că Papa Francisc a reprezentat foarte bine doctrina iezuită, continuând învățăturile Sfântului Francisc din Assisi - un sfânt al săracilor și un sfânt 'ecologist', deschis către natură și către lucrurile simple.

Pîrvulescu arată că Papa nu este doar un conducător spiritual, ci și unul politic. 'Diplomația Vaticanului este o diplomație soft', consideră el.

Plecând de la întrebarea lui Stalin: 'Câte divizii are Papa?', analistul punctează: 'Papa nu are divizii, Papa are diplomația soft și un miliard de credincioși la care mesajul său ajunge și e foarte important. Iar Papalitatea a învățat în ultimul secol că trebuie să se poziționeze cât se poate de clar în legătură cu curentele politice, ceea ce Papa Francisc a făcut-o'.

Analistul politic amintește că, la preluarea mandatului, Papa Francisc s-a confruntat cu reproșuri în legătură cu poziția sa de cardinal iezuit și șef al iezuiților din Argentina în timpul dictaturii generalilor, și anume că au fost călugări ce reprezentau curente de stânga care au fost arestați, torturați și unii dintre ei uciși de poliția secretă a regimului militar.

'Ulterior, imaginea s-a schimbat până într-acolo încât unii l-au acuzat că este un Papă de stânga, pentru că temele erau pe linia efectiv catolic-franciscană, catolic-deschisă', adaugă Pîrvulescu.

El evidențiază că poziția Suveranului Pontif este în spiritul Bisericii Catolice. 'Orice încercare de a opri mișcarea oamenilor în nevoie este condamnabilă. Și nu este o politică a Papei Francisc. Este o politică a Bisericii Catolice dintotdeauna', arată Cristian Pîrvulescu.

Atitudinea Papei în perioada pandemiei a fost în concordanță cu cea a Bisericii Catolice, subliniază analistul.

'În ceea ce privește pandemia, Papalitatea și Biserica Catolică au colaborat foarte bine cu guvernele în legătură cu politicile privind restricțiile și vaccinarea. Nu au existat reacții viscerale împotrivă, așa cum s-a întâmplat în lumea ortodoxă, spre exemplu, în particular în România, sau cum s-a întâmplat în grupările fundamentaliste, evangheliste în Statele Unite al Americii sau în Brazilia', afirmă Pîrvulescu.

El amintește și că Papa Francisc a fost atacat dur de Javier Milei, președintele țării sale natale - Argentina. Milei 'a fost un detractor absolut al Papei și s-a văzut că acest lucru nu l-a împiedicat să câștige alegerile prezidențiale, cu toată simpatia de care se bucura Papa în țara sa de origine', mai arată Cristian Pîrvulescu.

În ceea ce privește conflictele armate, Papa s-a înscris în poziția pacifistă a bisericii pe care a slujit-o, chiar dacă acest lucru i-a adus critici, mai spune analistul. 'Papalitatea nu a avut de jucat niciun rol în negocierile de pace pentru simplul motiv că Rusia și Putin nu acceptau niciun rol al catolicismului, din cauza fundamentalismului ortodox care joacă un rol important acolo și care prin războiul hibrid a fost răspândit în toată lumea ortodoxă', menționează Pîrvulescu.

Și mesajul privind conflictul din Gaza s-a bazat pe aceeași doctrină catolică, dar în regiune 'relațiile între comunitatea creștină din Israel și Guvernul israelian de extremă dreapta au fost tensionate chiar înainte de 7 octombrie (2023 - n.r.) și au rămas tensionate și după'.

'Papa era un adept al lumii bazate pe drepturile omului, pentru că drepturile omului sunt profund creștine. În lumea actuală, în care se încearcă o nouă ordine mondială, elementul care a stat la baza Cartei Națiunilor Unite din 1948, și anume imperativul categoric kantian, care este un imperativ dezvoltat din imperativul creștin, imperativul lui Iisus - nu face altuia ceea ce nu vrei tu să pățești - acest imperativ este considerat astăzi dăunător de către cei care vor să împartă sferele de putere', mai spune Cristian Pîrvulescu.

În timpul vizitei sale în România, în vara anului 2019, Papa Francisc a transmis mesaje profund sociale privind diaspora, dar și istoria bisericii, legată de robia romilor. 'Biserica Ortodoxă nu și-a cerut niciodată iertare pentru sclavia romilor. România actuală nu a recunoscut niciodată aceste erori', afirmă Pîrvulescu.

Analistul politic spune că, în vizitele sale, Suveranul Pontif 'a încercat să răspundă problemelor fiecăreia dintre comunitățile căreia i s-a adresat'.

În opinia sa, Papa Francisc a fost un conservator care 'cu siguranță nu putea să fie mai politic decât Papa Ioan Paul al II-lea'. 'Papa Ioan Paul al II-lea a fost considerat a fi stindardul anticomunismului și unul dintre motivele pentru care revoluția anticomunistă pacifistă a reușit în Polonia și apoi în întreaga lume comunistă, inclusiv în Uniunea Sovietică', completează Pîrvulescu.

În opinia acestuia, Papa nu este perceput de credincioși drept un șef de stat.

'Chiar dacă există o alegere a Papei, odată ce Papa este ales, el este un monarh absolut care nu se comportă ca un monarh absolut, nu are instrumentele unui monarh absolut și în fond statul lui este un stat juridic, nu este un stat efectiv, pentru că nu are cetățeni. (...) Papa nu este văzut ca un lider politic, dar el este și un lider politic nu doar pentru că este șeful Vaticanului, ci pentru că forța cuvântului său are implicații politice efective, dar nu imediate, ci pe termen mediu și lung', arată acesta.

Mai mult, Pîrvulescu apreciază că, în actualul context, 'forța de influență a Bisericii Catolice și a Uniunii Europene crește semnificativ'. Cele două entități, afirmă analistul, sunt legate prin faptul că fondatorii UE au fost creștin democrați, deci catolici practicanți. 'O să găsiți destul de multe elemente comune între mesajul papal și multe dintre politicile Uniunii Europene', declară Cristian Pîrvulescu.

Ultima întâlnire oficială a Papei Francisc cu vicepreședintele american J.D. Vance este calificată drept ''violentă'' de analistul politic. 'Întâlnirea a fost forțată de la început și până la sfârșit, iar diferențele de opinie au dus la încheierea ei foarte repede', arată el, evocând 'diferențele tranșante de opinie legate de problema esențială care este cea a migrației'.

'Un catolic care nu recunoaște în semenul său un om în nevoie și îl tratează ca pe un infractor nu mai este catolic. De fapt, nu mai este creștin. Pentru că mesajul cristic ăsta era', afirmă Cristian Pîrvulescu, făcând referire la politica actuală antimigrație a SUA.

El consideră că Biserica Catolică este 'dispusă să se adapteze în mai mare măsură decât Biserica Ortodoxă transformării lumii în care trăim', dar, în prezent, tendința este 'mai degrabă conservatoare'.

'De fapt, prima întrebare pe care o punem este dacă viitorul Papă va fi european sau din restul lumii. (...) Tentația mea este să cred că va veni un papă cel puțin la fel de conservator ca Benedict. Dar depinde foarte mult de înțelepciunea cardinalilor, cât de dispuși vor fi să continue sau nu această linie care a întărit influența Bisericii Catolice. Pentru că realitatea este că în vremea lui Benedict Biserica Catolică nu avea aceeași influență pe care a avut-o în vremea lui Francisc, inclusiv în lumea necreștină', este de părere Pîrvulescu.

El califică alegerea Papei drept 'foarte politică'. 'Făcută de cardinali este consecința unei viziuni politice. De fapt, se vor confrunta acolo de la început mai multe tendințe care există în interiorul Bisericii Catolice și în final una dintre ele va reuși să obțină sprijinul celorlalte. Foarte rar se reușește ca un papă să fie ales din primul scrutin. Sunt o serie întreagă de scrutine care aveau loc', mai spune analistul politic.

În context, Pîrvulescu evocă și un film pe această temă - 'Habemus Papam', de Nanni Moretti. 'Personajul pare să fie extras din Francisc. Moretti recunoaște prin filmul ăsta, el fiind un ateu asumat, nu unul doar reținut, un ateu militant, dar recunoaște complexitatea și influența pe care o are Papalitatea asupra societății italiene și a lumii. Și e foarte interesant pentru că acolo vedem o ilustrare a diferitelor tendințe care există în interior. Ele nu sunt expres politice, dar în realitate sunt politice, pentru că vorbim despre o linie liberală, o linie socială și o linie conservatoare care se manifestă în același timp în interiorul bisericii, linia conservatoare fiind în mai mare măsură legată de Europa și Statele Unite ale Americii', mai afirmă Pîrvulescu.

Acesta evidențiază conectarea la actualitate a înalților reprezentanți catolici. 'Există o bătălie ideologică, care are o semnificație politică efectivă care se dă în interiorul societăților noastre, care fragmentează societățile și care nu poate să nu afecteze și alegerea Papei acum', consideră Cristian Pîrvulescu. AGERPRES/(A - redactor: Oana Ghiță, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)