Comunicat de presă - Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România
28 iulie - Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor
10 ani de inovație în hepatita C în România - 'Spune STOP stigmei în rândul pacientului hepatic'
Pe 28 iulie întreaga lume marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor, un moment în care este timpul să ne reamintim de cât de importante sunt prevenția, diagnosticul și tratamentul hepatitelor virale, dar și cât rolul pe care îl are cunoașterea acestor afecțiuni pentru a combate stigma în rândul persoanelor afectate.
În România marcăm zece ani de când pacienții cu hepatită cronică virală C beneficiază de inovație, de acces la tratamentul cu interferon free (terapiile antivirale directe) care înseamnă vindecare în proporție de peste 95-97%. De asemenea, de un an există o speranță și pentru pacienții cu hepatita B plus Delta care au acces un tratament inovativ care le oferă speranța că boala lor nu va mai evolua inevitabil spre ciroza și cancer hepatic.
În ultimii zece ani accesul la inovație combinat cu acțiunile de testare efectuate din fonduri private sau prin fonduri europene prin programul LIVE(RO)2 SUD și LIVE(RO) 2 EST au contribuit la scăderea semnificativă a numărului de pacienți afectați de această patologie. În plus vaccinarea nou-născuților încă din anul 1996, posibilitatea de vaccinare și a unor categorii importante de adulți aflați la risc si accesul la testare prin trimitere de la medicul de familie nu doar a femeilor însărcinate, ci și a persoanelor suspecte de o infecție cu virusul hepatitic B sau C constituie pași semnificativi spre eradicarea hepatitelor virale în România.
Este nevoie ca aceste acțiuni să nu se oprescă, să continuăm să testăm în comunitățile vulnerabile și să oferim acces fără discriminare tuturor pacienților depistați la tratamente inovatoare salvatoare de vieți, să înțelegem rolul și importanța vaccinării împotriva infecției cu virusul hepatitic B, inclusiv la adulți, și nevoia de educație pentru sănătate începând de la vârste fragede.
Totodată trebuie să conștientizăm că o altă problemă de sănătate a ficatului afectează tot mai multe persoane indiferent de vârstă - boala ficatului gras nonalcoolic (MAFLD - steatoza hepatică asociată factorilor de risc metabolici).
Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România a demarat o serie de acțiuni de testare, informare și conștientizare asupra hepatitelor virale și a bolii ficatului gras nonalcoolic încă de vineri, 25 iulie. În ciuda temperaturilor ridicate echipa de voluntari însoțită de doamna doctor Nicoleta Dincă, medic de familie în cadrul grupului GastRo SNMF, am testat persoanele interesate la Academia HIV-SIDA din cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. 'Matei Balș' și în Parcul Herăstrău la Roaba de Cultură.
În paralel, am început o campanie de conștientizare on-line, pe pagina de Facebook a asociației în care medici de boli infecțioase, medici gastroenterologi și medici de familie din întreaga țară transmit mesajul lor de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor.
De asemenea, miercuri, joi și vineri ( 30-31 iulie și 01 august) Asociația Bolnavilor de Cancer și Hepatite Giurgiu va derula o campanie de testare și informare la cabinetele medicilor de familie dr. Mihalcea Anca Maria din Giurgiu, dr. Eftimiu Dragoș din comuna Slobozia, la Centrul de Permanentă din comuna Braniștea, la Liceul Tehnologic Ion Barbu și la Policlinica Giurgiu. Acțiuni de testare se vor derula și la două cabinete medicale din județul Bacău până la jumătatea lunii august.
Campania de informare și conștientizare dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitelor va continua în mediul on-line sau prin distribuirea de materiale informative în mai multe localități din țară până pe data de 6 august.
Pentru că Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor este o oportunitate pentru a atrage atenția asupra acestei probleme și a oferi soluții concrete populației generale și categoriilor vulnerabile.
Mesajele medicilor pot fi vizualizate aici: https://www.facebook.com/share/v/1B1KzYJd9z/?mibextid=wwXIfr
Campania este derulată în parteneriat cu: APAH-Transilvania, ABCH-Giurgiu, Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie, Avva Medical Nutrition & Dietics, Asociația 'Împreună Luptăm Împotriva Bolii Wilson', Asociația Educam și Daruim Viitor, WorldClass
Asociația Română pentru Studiul Ficatului, Societatea Națională de Medicină de Familie - SNMF, Grupul Gastro SNMF, Institutul Național de Boli Infecțioase 'Prof. Matei Balș', Școala Postliceală 'Henri Coandă' Turda
Campanie organizată cu suportul: GILEAD, ABBVIE, PRISUM și BIOPREDICTIVE
Marinela Debu, presedinte APAH-RO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].