Expoziția 'Iarmaroc și negoț din Bucureștii de odinioară' - de vineri, la Palatul Suțu
Expoziția tematică 'Iarmaroc și negoț din Bucureștii de odinioară', o incursiune în istoria târgurilor și piețelor Capitalei, se va deschide, vineri, la Palatul Suțu.
'Prin acest proiect expozițional, Muzeul Municipiului București aduce în atenția publicului atât atmosfera târgurilor, cât și importanța piețelor din București menționate, prin expunerea unor documente, fotografii, litografii, dar și a altor obiecte care creionează aspecte ale unor activități culturale din vremuri apuse. Vizitatorii vor putea descoperi câteva repere istorice legate de târgurile și piețele organizate în Bucureștii de odinioară', informează un comunicat al MMB transmis marți AGERPRES.
Intrarea la vernisaj, programat începând cu ora 17:00, este liberă.
Expoziția va putea fi vizitată până pe 26 octombrie de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 - 18:00.
Târgurile care se organizau în București și nu numai erau singura modalitate de a ieși din comunitate, de a întâlni oamenii din diverse zone ale țării, de a reuni structuri sociale și etnii diferite, înlesnind și favorizând atât un schimb economic, cât și un schimb de informații meșteșugărești care se transmiteau direct. Așadar, de-a lungul timpului, târgurile și piețele din București au devenit importante noduri culturale și economice în care oamenii se strâng pentru a vinde și a cumpăra mărfuri, a socializa și a experimenta tradiții locale, mai transmite MMB. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea
Festivalul ISCM World New Music Days - între 23 și 31 mai, la București
Festivalul Internațional ISCM World New Music Days - ''Columna Infinită'', cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial, se va desfășura anul acesta la București, în perioada 23 - 31 mai. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă
Uniunile Scriitorilor din România și Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a unui proiect unionist
Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate naț
Bihor: Peștera Coliboaia, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (GALERIE FOTO)
Peștera Coliboaia din Munții Bihorului, cunoscută pentru desenele rupestre vechi de peste 30.000 de ani, între primele cinci peșteri ca vechime din lume, a fost inclusă recent pe lista indicativă a României pentru UNESCO, primul pas spre recunoașterea oficială ca sit al patrimoniului mondial. Informația a fost prezentată joi, &icir
Timiș: 'Oglinda Frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate' - o expoziție unicat la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara își deschide publicului galeriile cu 158 de exponate cuprinse în expoziția 'Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate', care creează o călătorie prin lumea greco-romană, având ca subiect central femeia. Expoziția este deschisă public
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit - închise de 1 Mai; vor fi deschise în weekend
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit vor fi închise, vineri, de 1 Mai, a anunțat, joi, instituția muzeală, într-o postare pe Facebook. 'În data de
AUTORI CONTEMPORANI/Cecilia Ștefănescu: Un autor are nevoie de libertate
Regizoarea, scenarista și prozatoarea Cecilia Ștefănescu a debutat în lungmetraj cu filmul 'Un loc sigur', lansat în cinematografele din România în martie 2026. Proiectul, la care a lucrat timp de zece ani, este construit în jurul unor teme precum violența, migrația și fragilitatea relațiilor. Cu Marina Palii în rolu
Litera: Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler - continuare a bestsellerului 'Biblia pierdută' - în librării
Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler, continuarea bestsellerului 'Biblia pierdută', a apărut în librării, anunță Editura Litera. ''Gutenberg 42B' aduce o schimbare narativă îndrăzneață: dacă în Biblia pierdută îl avea în prim-plan pe profesorul Charles Baker, noul roman îl plasează în ce
Expoziția 'Brâncuși, drumul către universalitate' - deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm
Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul 'Brâncuși, drumul către universalitate', un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere. Potrivit ICR, marcarea Anului B
Sibiu: Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, restaurată cu studenți din șapte țări
Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, cu o suprafață de 260 de metri pătrați, care se află în satul Șmig, comuna Alma, este restaurată cu sprijinul unor studenți din șapte țări europene, a anunțat Consiliului Județean (CJ) Sibiu joi, pe pagina de Facebook. 'În premieră, în acest an vom avea trei școli de vară de
Muzeul Național de Istorie - deschis de 1 Mai; Coiful de la Coțofenești și două brățări pot fi văzute până duminică
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) rămâne deschis în perioada 29 aprilie - 3 mai, iar vizitatorii pot admira Coiful de la Coțofenești și cele două brățări de aur până duminică, 3 mai, în intervalul 10:00-18:00,
Ministerul Culturii: Majorarea plafonului valoric pentru mijloace fixe - reglementare actualizată față de costurile reale
Majorarea plafonului valoric pentru mijloace fixe, prin dublarea acestuia, va reduce sarcina administrativă și va oferi mai multă flexibilitate, instituțiile culturale urmând să beneficieze de un cadru de reglementare actualizat în raport cu acele costuri reale ale dotărilor necesare funcționării lor, transmite Ministerul Culturii. Potrivit
AnulBrâncuși/ Gorj: Sculptori din 25 de țări - la prima ediție a Trienalei Internaționale 'Constantin Brâncuși'
Lucrările a 25 de sculptori din mai multe țări vor fi prezentate, pe 16 mai, la Muzeul Național 'Constantin Brâncuși', în cadrul vernisajului expoziției prilejuite de prima ediție a Trienalei Internaționale de Sculptură 'Constantin Brâncuși', eveniment ce constituie o premieră în mediul cultural-artistic din zona Olteniei.
Sibiu: Peste 840 de evenimente la FITS 2026, cu artiști din 82 de țări și 100.000 de spectatori zilnic
Programul spectacolelor din cadrul celei de-a 33-a ediții a Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a fost publicat miercuri pe site-ul oficial al evenimentului, ediția din acest an urmând să reunească artiști din 82 de țări, care vor oferi publicului peste 800 de evenimente culturale, în perioada 19-28 iunie, potrivit organizatorilor.
Ministerul Culturii: Biserica monument UNESCO din Șurdești nu a fost afectată de incendiu
Biserica monument UNESCO din Șurdești nu a fost afectată de incendiu, lăcașul de cult ale cărei acoperiș și turlă au ars complet, marți, fiind o construcție recentă, aflată în curs de finalizare, precizează Ministerul Culturii. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, Ministerul Culturii este în legătură cu Direcția Ju







