Cultura română e fragilizată de o izolare impusă, care este exact ce e mai străin naturii ei, aceea de a fi un act prin excelenţă public, afirmă Horia Gârbea, dramaturg, poet şi traducător.

"Timpul pierdut acum va marca evoluţia ei. Ştim că vremea toceşte şi colţii tigrului, iar timpul este un cormoran vorace, cum ne învaţă Shakespeare. Nimeni nu se poate opri să contemple catastrofalele ruinări ale înfăptuirilor omeneşti. Literatura şi arta resimt şi ele eroziunea timpului chiar prin ceea ce se numeşte, cu respect, clasicizare. Artefactele din saloanele refuzaţilor, de unde snobau îngustimea minţii burgheze, trec pe nesimţite în sălile cu obiecte venerabile, în albume şi pe cărţi poştale, se difuzează în kitch-ul magneţilor pentru frigidere nemuritoare şi reci. Compoziţiile policrome ale lui Klimt împodobesc tăviţele lăcuite pentru servirea cafelei, ca şi top-less exotice ale lui Gaugain seturile de suporturi pentru pahare. În mod similar, adolescenta care dă jos din cui oglinda dănţuieşte folcloric, la braţ cu juna Rodica, şi trece voioasă şi romanţioasă pe lângă plopii fără soţ adunaţi pe-o vioară, fata din iarbă surâde, dimpreună cu Andreescu la Barbizon pe sticlele de vin etichetate plastic: Grigorescu", a declarat Horia Gârbea pentru AGERPRES, înainte de Ziua Culturii Naţionale.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Scriitorul consideră că "arta literară înglobează şi ea constructiv, pragmatic şi confortabil, clasicitatea sau ceea ce credem că a devenit clasic".

"Învechirea duce la acomodare. Ion Barbu, declarat de Iorga ininteligibil, se predă în şcoala secundară. Dar dialogul cu clasicii rămâne deschis, chiar dacă el este non-explicit şi inaparent. Cine se raportează la modernitate face apel implicit la sursele şi modelele unor clasici care se difuzează şi se multiplică din generaţie în generaţie şi din operă în operă, se modifică, eventual se degradează, dar ne parvin în bună măsură. Cu clasicii se poate polemiza, ei pot fi, eventual, ironizaţi, dar nu pot fi ocoliţi. Prima condiţie pentru a pune mustăţi Giocondei este să existe Gioconda. Dacă am respira doar oxigenul pur al contemporaneităţii, ceea ce e efectiv imposibil, am deveni furioşi ca personajele unei nuvele de Jules Verne", spune scriitorul.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

Gârbea mărturiseşte că, în ceea ce îl priveşte, "ca poet şi iubitor al culturii, azi mai greu accesibile publicului", simte nevoia să reflecteze la clasici şi să îşi păstreze "optimismul în legătură cu perenitatea culturii, a clasicilor noştri şi universali".

"Temele, personajele, stilul clasice se răspândesc nevăzute, ca viruşii. Tot ca pe ei le purtăm fără a şti şi le dăm mai departe. Fiecare ne putem întreba dacă urma noastră va fi atât de puternică încât să nu fie ştearsă de valuri ci, dimpotrivă, să le împrumute culoarea ei. Gheara clasicului şi dâra ei sunt ca mâna lui Macbeth care se putea gândi: "Oceanul marelui Neptun va şterge/ Şi va spăla această mână? Nu. /.../ Dar mai degrabă mâna va-nroşi/ Nenumărate mări şi va schimba/ Culoarea undei lor din verde-n roşu", afirmă dramaturgul. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Citeşte şi:

• Orchestra Română de Tineret şi trupa Direcţia 5 - în concert, la Ateneu, de Ziua Culturii Naţionale

• Blandiana: În anii '80, 15 Ianuarie era Crăciunul poeziei româneşti; de Ziua Culturii Naţionale să simţim la fel

• Eugen Simion: Ziua Culturii Naţionale vine odată cu Eminescu; e ceea ce rămâne din experienţa noastră

• Radu Paraschivescu, de Ziua Culturii: Nu sunt în stare să celebrez o coajă care nu îmbracă aproape nimic

• Ziua Culturii Naţionale - Ioan-Aurel Pop: Să ne bucurăm de toată creaţia spiritului românesc