Medeea Marinescu: Draga Olteanu Matei lasă o moştenire culturală în urma ei
Draga Olteanu Matei lasă o moştenire culturală în urma ei şi acest lucru dă publicului o alinare după plecarea acesteia, consideră actriţa Medeea Marinescu.
"Am o amintire extrem de plăcută despre Draga Olteanu Matei. E trist când pleacă un om care a însemnat ceva în cultura românească, pe de o parte, pe de altă parte, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor mari artişti pe care am avut ocazia să-i întâlnesc, rămâne mulţumirea că au însemnat ceva şi au lăsat ceva în urma lor. Draga Olteanu Matei lasă o moştenire culturală în urma ei şi asta ne dă nouă o alinare după plecarea ei, pentru că vom putea să-i vedem cel puţin filmele, care rămân, teatrul este efemer, dar filmele pe care le-a făcut vor române şi e o actriţă fabuloasă în film", a declarat miercuri pentru AGERPRES Medeea Marinescu.
Ea a precizat că primele sale amintiri cu Draga Olteanu Matei le are de la vârsta de trei ani când a jucat în filmul "Iarna bobocilor" în rolul fiicei lui Toderaş (Marin Moraru) şi a Varvarei (Draga Olteanu Matei).
"Primele mele amintiri încep în 1977 cu 'Iarna bobocilor'. A fost, de fapt, şi singura dată când, cumva, o să folosesc acum nişte ghilimele, am fost partenere, pentru că este mult spus, eu aveam trei ani atunci, dar într-un fel da, am fost partenere pe ecran. Din păcate, în teatru nu ne-am întâlnit. În '92 când dânsa a ieşit la pensie eu începeam Facultatea de Teatru şi Film. În film, după aceea, am văzut-o pentru că a lucrat la nenumărate filme cu părinţii mei, unul care-mi vine în minte acum este 'Coana Chiriţa', unde juca şi rolul titular şi era şi scenarista filmului. Sigur au mai fost şi alte filme", a spus actriţa.
Medeea Marinescu îşi aminteşte că a avut ocazia să o întâlnească foarte des pe Draga Olteanu Matei.
"Am întâlnit-o foarte des pe platourile de filmare, era genul de personalitate puternică, aşa cum o ştiu spectatorii sau telespectatorii din filme, vă asigur că aşa era şi în realitate, o minte brici, un om foarte jovial şi cu poftă de viaţă. Am reîntâlnit-o după foarte mulţi ani la Piatra Neamţ, chiar a venit la un spectacol în care jucam cu Florin Piersic, o reprezentaţie cu 'Străin în noapte', ei având o relaţie foarte apropiată, asta vă pot spune pentru că ştiu şi am văzut. Ea îi spunea lui Florin Piersic 'Prinţule' şi jucaseră mult pe scenă, şi a venit să ne vadă, ne-am mai întâlnit şi la un festival de film", a menţionat Medeea Marinescu.
Actriţa a mai spus că, deşi Draga Olteanu Matei se retrăsese din viaţa artistică, a rămas foarte prezentă în viaţa culturală a oraşului Piatra Neamţ.
"Chiar dacă s-a retras, şi la Piatra Neamţ era foarte prezentă în viaţa culturală a oraşului şi mi s-a părut că era un om extrem de realist, un om foarte împăcat cu sine. (...) Dacă ar fi să rămână ceva de la Draga Olteanu Matei, aş spune că mi se pare foarte frumos cum a reuşit să iasă de pe scenă, după o carieră formidabilă pe care puţini ar putea să o egaleze într-o viaţă de om, să iasă atât de împăcată şi senină, cu plecarea ei din lumea reflectoarelor. Era extrem de împăcată şi mulţumită, aşa mi s-a părut şi mi s-a părut extrem de frumos, un om care şi-a acceptat vârsta, care s-a retras atunci când a simţit că nu mai trebuie să fie în lumina reflectoarelor, dar rămânând extrem de prezentă în viaţa culturală a oraşului", a povestit Medeea Marinescu.
Actriţa Draga Olteanu Matei a murit în noaptea de marţi spre miercuri, la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi.
Avea 87 de ani. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citește și:
Iaşi: A murit actriţa Draga Olteanu Matei
A murit actriţa Draga Olteanu Matei (fişă biografică)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027
Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea
Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei
Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic
Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz
Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.
Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici
Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int
BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor
Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto
Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc
O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.













