A murit actriţa Draga Olteanu Matei (fişă biografică)
Actriţa Draga Olteanu Matei a murit în cursul nopţii de 17 spre 18 noiembrie 2020, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sf Spiridon" din Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu. "Deşi echipa medicală din Spitalul "Sf Spiridon" a făcut toate eforturile să o trateze, pacienta a decedat în această noapte, la ora 2.11", a declarat dr. Cimpoeşu.
Draga Olteanu Matei a fost transferată, la 13 noiembrie, de la Spitalul din Piatra-Neamţ la UPU a Spitalului "Sf. Spiridon" din Iaşi, după ce a suferit o hemoragie digestivă superioară. Aflată în stare gravă, actriţa a comunicat cu echipa medicală, a dat date despre istoricul medical, despre tratamentul pe care îl urmează, apoi a fost supusă unor investigaţii medicale. După ce a fost stabilizată, Draga Olteanu Matei a fost sedată şi internată la Terapia Intensivă din cadrul Clinicii de Gastroenterologie şi Hematologie a unităţii medicale.
Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933, potrivit volumului ''Cineaşti români'' (Editura Ştiinţifică, 1996).
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva istorică AGERPRES
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale'' în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ''Ziariştii'' de Alexandru Mirodan, potrivit www.cinemagia.ro. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva istorică AGERPRES
Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV. De asemenea, a scris scenariile pentru filmele "Patima" (1974, în colaborare cu regizorul George Cornea), "Dumbrava Minunată" (1980, regia Gheorghe Naghi), dar şi ''Cucoana Chiriţa'' (1986, regia Mircea Drăgan) şi ''Chiriţa în Iaşi'' (1987, regia Mircea Drăgan), după piesa ''Coana Chiriţa'' a lui Vasile Alecsandri.
Draga Olteanu Matei a debutat în film cu un rol în lungmetrajul "Blanca" (1955), regizat de Mihai Iacob şi Constantin Neagu, în distribuţia căruia se regăseau, printre alţii, Amza Pellea şi Silvia Popovici.
Printre colegii de platou, alături de care îndrăgita actriţă a jucat, s-au aflat, de-a lungul timpului, actorii Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Victor Rebengiuc, Tamara Buciuceanu-Botez, Adrian Pintea, Dem Rădulescu, Emil Hossu, Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu, Mitică Popescu, Octavian Cotescu, Marcel Iureş, Maria Ploae, Radu Beligan, Ilarion Ciobanu, George Constantin, şi mulţi alţii.
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva istorică AGERPRES
Draga Olteanu Matei, în 1976
A interpretat roluri antologice în filme care au marcat istoria cinematografului românesc: "Setea" (1960, regia Mircea Drăgan), "Un surâs în plină vară" (1963, regia Geo Saizescu), ''Astă seară dansăm în familie'' (1972, regia Geo Saizescu), "Pistruiatul" (1973, regia Francisc Munteanu, serial TV), ''Ştefan cel Mare - Vaslui 1475'' (1974, regia Mircea Drăgan), "Fraţii Jderi" (1974, regia Mircea Drăgan), "Ilustrate cu flori de câmp" (1974, regia Andrei Blaier), "Filip cel Bun" (1975, regia Dan Piţa), ''Toamna bobocilor'' (1975, regia Mircea Moldovan), ''Bunicul şi doi delincvenţi minori'' (1976, regia Maria Callas Dinescu), ''Eu, tu şi Ovidiu'' (1977, regia Geo Saizescu), ''Iarna bobocilor'' (1977, regia Mircea Moldovan), ''Gustul şi culoarea fericirii'' (regia Felicia Cernăianu), ''Nea Mărin Miliardar" (1979, regia Sergiu Nicolaescu), ''Iancu Jianu, zapciul'' (1980, regia Dinu Cocea), "Buletin de Bucureşti" (1982, regia Virgil Calotescu), "Căsătorie cu repetiţie" (1985, regia Virgil Calotescu), "Cucoana Chiriţa" (1986, regia Mircea Drăgan), "Chiriţa în Iaşi" (1987, regia Mircea Drăgan), ''Conu Leonida faţă cu reacţiunea'' (1991, regia Nae Cosmescu), ''Dănilă Prepeleac'' (1996, regia Tudor Tătaru), ''Ministerul comediei'' (1999, serial TV, regia Horaţiu Mălăele), ''Faimosul Paparazzo'' (1999, regia Nicolae Mărgineanu, pentru care a primit Premiul Uniunii Cineaştilor din România pentru participarea extraordinară), ''Poveste imorală'' (2000, serial TV, regia Constantin Dicu), ''Cuscrele'' (2005, serial TV, regia Nae Cosmescu), ''Narcisa Sălbatică'' (2010, serial TV, regia Mihai Bauman), ''Măria Sa, Birlic!'' (2010, film documentar, regia Carmen Olaru).
Ca actriţă de teatru, s-a remarcat în piesele: ''Coana Chiriţa'' după Vasile Alecsandri, ''Gaiţele'' de Kiriţescu, ''Căruţa cu paie'' de Mircea Ştefănescu, ''Hagi Tudose'' de Barbu Ştefănescu Delavrancea, ''Domnişoara Nastasia'' de G. M. Zamfirescu, ''Pisica în noaptea de Anul Nou'' de D. R. Popescu sau ''Autorul e în sală'' de Ion Băieşu. Pe scena Naţionalului, a mai jucat în ''Azilul de noapte'' de Maxim Gorki, în ''Crimă pentru pământ'', o dramatizare după romanul cu acelaşi nume al lui Dinu Săraru.
Foto: (c) VASILE RUDAN / Arhiva istorică AGERPRES
Repetitii la piesa de teatru 'Pisica in noaptea Anului Nou' de D.R. Popescu, pe scena Teatrului National din Bucuresti. (1971)
După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ''Teatrul Vostru''. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ.
Draga Olteanu Matei a lansat, în 2008, audiobook-ul ''Golătatea înconjură, iar foamea dă de-a dreptul'', care cuprinde reţete culinare în versuri, culese, scrise şi povestite chiar de ea.
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE / AGERPRES FOTO
La 22 aprilie 2010, prin spectacolul ''Frumosu' de la Marea Neagră'' de la Sala Palatului, marii actori Draga Olteanu Matei şi Jean Constantin au sărbătorit, împreună cu cei mai iubiţi actori şi cântăreţi de muzică uşoară, 55 de ani de carieră.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care: Premiul ACIN 1975 (''Ilustrate cu flori de câmp'', ''Filip cel Bun''), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003), Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010), Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Descriere: Actrita Draga Olteanu Matei la spectacolul-omagiu intitulat 'Hoinarind printre amintiri' dedicat actorului Florin Piersic cu prilejul implinirii a 50 de ani dedicati scenei si cinematografiei romanesti, pe scena Salii Palatului din Capitala. (2010)
În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ''Steaua României'' de către Preşedinţia României, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.
Începând cu data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: "După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine".
În 2014, i-a fost înmânat de către principesa Margareta, Ordinul ''Coroana României'' în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.
Foto: (c) ANAMARIA TOMA / AGERPRES FOTO
Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute, care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Culturii.
În martie 2019, în cadrul Galei Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, desfăşurată sub semnul celebrării a 100 de ani de la Marea Unire şi 100 de ani de film românesc, s-a numărat printre artiştii care au primit Diploma Centenar la secţiunea dedicată actorilor.
La 3 mai 2018, actriţa a fost internată în secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ, unde a fost supusă mai multor investigaţii medicale. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Ionela Gavril, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu (16 august)
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Maria Brâncoveanu va avea loc la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou' din Capitală, unde se păstrează moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Duminică, 16 august, de la ora 9:00, are loc Sfânta Liturghie la Biserica 'Sfântul Gheorghe - N
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 16 august
Ortodoxe Aducerea Sf. Mahramă a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache; Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu; Sf. Cuv. Iosif de la Văratic; Sf. Mc. Diomid; Duminica a 11-a după Rusalii Greco-cat
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 august
Este a 228-a zi a anului 2026. Au mai rămas 137 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 20 m și apune la 20 h 20 m. Luna răsare la 10 h 35 și apune la 21 h 48 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 august - Ziua Marinei Române
La 15 august este sărbătorită anual Ziua Marinei Române, concomitent cu sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Tradiția sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Rom&aci
15 august - Ziua Maramureșului
La 15 august este sărbătorită Ziua Maramureșului, instituită prin Legea nr. 133/2025, promulgată prin Decretul nr.780/2025 din 14 iulie 2025, conform www.cdep.ro. Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureșului, pentru recunoașterea identității
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 15 august. Numită în popor (mai ales în părțile Moldovei) și Uspenia (de la termenul slav corespunzător) sau Sfântă-Maria Mare, aceasta este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfânta Fecioară și-a dat obștescul sfârșit. După Înălțarea Domn
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 august
Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului Greco-catolice Adormirea Maicii Domnului Romano-catolice Adormirea Maicii Domnului Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, călug. Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserica Ortodoxă
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 august
Este a 227-a zi a anului 2026. Au mai rămas 138 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 18 m și apune la 20 h 21 m. Luna răsare la 09 h 23 și apune la 21 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 august 2026
Oprirea controlată a Reactorului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă, prezentarea Raportului trimestrial asupra inflației de către Guvernatorul BNR, producerea a două accidente rutiere grave și cucerirea medaliei de aur la 100 m liber, la Campionatele Europene de natație de la Paris, de către înotătorul David Popovici sunt câteva dintre cele mai importante ev
Săptămâna europeană 10-14 august 2026
Reuniunea ad-hoc a Grupului de Coordonare pentru Electricitate, Estonia primește prima sa plată în cadrul instrumentului de apărare SAFE, noi reguli în UE, din 12 august, privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, consultare publică deschisă cu privire la noua sa strategie a UE privind drepturile victimelor, adoptare de norme armonizate pentru cân
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Sâmbătă, 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei Române. Sunt programate evenimente în șase orașe: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române. 'Centrul de greutate al activităților va fi la Constanța, pe faleză și în raionul maritim d
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul David Hallyday
David Hallyday părea predestinat unei cariere în muzică; părinții săi au fost legenda rock franceză Johnny Hallyday și cântăreața pop Sylvie Vartan, cuplul 'la modă' al Franței în anii '60. Hallyday s-a născut David Smet (numele real al tatălui său) pe 14 august 1966, în Boulogne-Billancourt. De la vârsta de patru ani,
DOCUMENTAR: 110 ani de la începerea Războiului de Eliberare și Întregire Națională (1916-1919) (14 august)
În 1916, ofensiva armatei ruse în Galiția (22 mai/4 iunie-31 iulie/13 august), încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk, a generat intensificarea presiunilor diplomatice ale Antantei asupra României. În aceste împrejurări, la 4/17 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Conve
DOCUMENTAR: 30 de ani de la moartea dirijorului și compozitorului Sergiu Celibidache (14 august)
Sergiu Celibidache este una dintre cele mai fascinante și influente personalități din istoria muzicală a secolului XX. Dirijorul român a cucerit scena internațională prin rigoarea tehnică, profunzimea filosofică și abordarea neconvențională a actului artistic. Cariera sa a marcat etape de o importanță majoră, de la preluarea conducerii Filarmonicii din B












