Scriitorul român de origine maghiară Andrei Dósa vorbește într-un interviu acordat AGERPRES despre felul în care experiența paternității i-a influențat viața și scrisul. El explică modul în care literatura i-a devenit instrument pentru înțelegerea emoțiilor și pentru clarificarea unor aspecte profund personale.

În același timp, autorul dezvăluie cum se raportează la literatura maghiară contemporană, atât din Ungaria, cât și din România, și care este dinamica legăturilor pe care le are cu cele două spații culturale. Traducător din limbile maghiară și engleză, el consideră că lectura și traducerea sunt forme de dialog permanent între lumi și sensibilități diferite.

De asemenea, Andrei Dósa rememorează impactul pe care l-a avut experiența Work and Travel în Statele Unite, în perioada studenției. Descoperirea unui alt ritm de viață, confruntarea cu noi contexte sociale și culturale și adaptarea la o realitate diferită i-au modelat perspectiva asupra lumii și, implicit, asupra propriei creații literare.


AGERPRES: Scrieți o poezie cvasi-autobiografică, care își are rădăcinile în propria experiență de viață. Ați spune că, scriind, vă clarificați anumite lucruri sau vă raportați la scris, mai degrabă, ca la o formă de comunicare cu ceilalți?

Andrei Dósa: Ați intuit foarte bine. Scriu din nevoia de a-mi clarifica ce simt, de a-mi extinde limitele înțelegerii și empatiei. Cred că e și un fel de adicție. Când scriu, primesc serotonină. Efectiv sufăr dacă trece o perioadă mai lungă de timp în care nu reușesc să scriu.

AGERPRES: Una dintre temele centrale ale celui mai recent volum de poezie pe care l-ați scris, 'Ultima familie tradițională' (2024), este paternitatea, o temă destul de complicată în societatea noastră contemporană. Ce ne puteți spune despre experiența pe care ați avut-o scriind despre acest subiect?

Andrei Dósa: La început a fost ca un salt în gol, nu prea știam la ce să mă aștept, deși am participat și la un curs prenatal. Țin minte că mai erau câteva zile până la termen și n-aveam stare. M-am dus pe digul de la Lacul Morii să citesc 'Zenobia' (roman al scriitorului Gellu Naum - n. e.), eram anxios și fericit în același timp, o stare specială pe care sper să n-o uit niciodată.

Scrisul a venit pe parcurs, pe măsură ce începeam să înțeleg anumite mecanisme care mă îndemnau să mă comport 'ca un tată'. Erau comportamente văzute la ai mei, pe care le preluasem fără să vreau. Într-un fel, scrisul meu în acel punct, în primii ani de viață ai copilului, a devenit o declarație de război împotriva acestor lucruri neconștientizate. La asta aș adăuga și momentele de magie ale acestui nou rol, când îți amintești de lucruri adânc îngropate din propria copilărie.

Apoi, relația cu partenera de viață a devenit una care ar fi necesitat o atenție sporită din partea mea. Din păcate, nu întotdeauna am reușit să fiu la înălțimea așteptărilor. Pentru ea a fost mult mai greu, poate nu chiar atât de dramatic cum descrie Rachel Cusk în cartea ei de nonficțiune, 'A Life's Work: On Becoming a Mother': 'Rezervele de somn pe care le acumulasem de-a lungul vieții s-au epuizat. Trăiam doar din aer și adrenalină. Prin vene îmi curgea mercur'. În orice caz, cu efecte pe termen lung asupra sănătății și obiceiurilor legate de somn. Am încercat să fiu empatic și pentru asta am chemat și poezia în ajutor, de obicei mă ajută în astfel de situații.

AGERPRES: S-au scurs treisprezece ani între volumul de poezie cu care ați debutat, 'Când va veni ceea ce este desăvârșit' (2011), care se deschide cu o scenă de familie, și 'Ultima familie tradițională'. Cât de mult vi s-a schimbat percepția despre familie între timp?

Andrei Dósa: Când am scris volumul de debut, cred că nu ieșisem încă, decât într-o anumită măsură, din complexul lui Oedip. Îl învinuiam pe tata pentru eșecul relației dintre el și mama. Cu timpul, am ajuns să înțeleg că amândoi au contribuit la acel statu quo, la ale cărui efecte am fost expus încă de la vârsta de patru ani. De când am devenit părinte, am înțeles că, în condițiile date, în timpul și-n locul în care le-a fost dat să trăiască, cu greu ar fi putut să se descurce mai bine. Am ajuns să mă împac cu situația lor și să nu-i mai judec.

Într-un fel, sunt chiar recunoscător pentru tot ce-am primit. În lumea animală, nu există relații simbiotice de vătămare reciprocă, dar noi oamenii uneori suntem în stare să trăim așa. Dacă e ceva ce-am învățat în ultimii ani despre familii e asta, că simbioza nu se face așa.

AGERPRES: În cheie ironică sau post-ironică, cum să interpretăm acest titlu, 'Ultima familie tradițională'?

Andrei Dósa: Ultima, pentru că uneori așa s-a simțit: ori voi reuși, ori o voi da în bară și atunci chiar că e ultima pentru mine, căci cine și-ar mai dori să perpetueze un model de viață impracticabil? E acum ori niciodată, trebuie să chestionăm până la sânge, la nivel colectiv, familia tradițională.

AGERPRES: Vă numărați printre cei mai echilibrați poeți contemporani din spațiul nostru atunci când vine vorba despre echilibrarea balanței dintre atenția la propria sensibilitate și atenția la sensibilitatea contemporană. Este ceva natural sau este vorba mai degrabă de un imperativ aici?

Andrei Dósa: Nu prea îmi propun eu lucruri, n-am scris niciodată cu program. Dar e adevărat că sunt atent la sensibilitățile și subiectele contemporane. Poate că e și o dorință de a mă conforma aici, care derivă din dorința de a fi plăcut și acceptat. Nu sunt genul de poet care să aibă curajul să meargă în mod radical împotriva curentului. Cred că ar merita să meditez mai profund asupra subiectului.

AGERPRES: 'Toți bărbații au uitat deodată de marele lor subiect' sună un vers din volumul 'Expectativa luminoasă' (2020). Care este 'marele subiect', vi l-ați amintit între timp?

Andrei Dósa: Cred că nu l-am uitat niciodată. Nouă, bărbaților, ne place să explicăm lumea, să ne facem auzită vocea, să ne dăm în stambă cu intelectul nostru, cu bagajul nostru cultural. Pe lângă faptul că asta ne face să fim de-a dreptul nesuferiți, marile noastre subiecte ne împiedică să vedem și celelalte lucruri.

Și aici aș vrea să reproduc un citat din Susan Sontag, pe care l-am descoperit de curând grație lui Iulian Bocai: 'Nu mă interesează dacă cineva este inteligent; orice situație între oameni, atunci când sunt cu adevărat umani unii cu alții, naște «inteligență»'.

AGERPRES: Explicați-ne următorul vers din 'Adevăratul băiat de aur' (2017): 'Dau drumul experienței și o păstrez în adânc pentru că am frâu liber'.

Andrei Dósa: Este o imagine a maturității interioare. Nu e indicat să te agăți de experiențe, dar nici să le respingi nu e ok. Trebuie să le lași să curgă prin tine și să te transforme. E amuzant că aduci asta în discuție, fiindcă multă vreme am fost obsedat de ideea de a nota tot ce mi se întâmplă, de a căuta poezia în orice mică întâmplare sau imagine. Eram un fel de copist al realității, stăpânit de o fervoare sterilă. S-ar putea ca școlile de creative writing să fi avut un rol în dezvoltarea acestei manii.

AGERPRES: 'American Experience', volumul din 2013, este exact despre ce spune titlul, experiența pe care ați avut-o în America, unde ați mers grație programului 'Work and Travel' pentru studenți. Cât de mult vi s-a schimbat perspectiva asupra lucrurilor odată ce v-ați întors acasă după această experiență? Mă gândesc că erați și foarte tânăr.

Andrei Dósa: Am plecat pătruns de un fel de venerație pentru cultura americană, pe care am consumat-o aproape fără niciun filtru odată cu schimbarea de regim. Acolo am experimentat ceea ce aș numi dezumflarea visului american. Am reușit să arunc o privire dincolo de fațadă.

Noi, românii, am fost în general bine primiți, dar au existat și momente tulburătoare, în care am experimentat in nuce acea ură față de străini care l-a adus pe Trump la putere. Pornind de la aceste experiențe, pot spune că nu mă miră climatul actual din 'țara libertății'.

AGERPRES: O întrebare capcană: din ce generație faceți parte?

Andrei Dósa: Nu cred în conceptul de generație. Cred că fiecare dintre noi vrea să-și croiască propria cărare în poezie. E un demers care a devenit oricum foarte dificil, într-o lume saturată de informații, caracterizată de blazare și de un deficit de atenție acutizat.

AGERPRES: Șase volume de poezie publicate la cinci edituri diferite, de ce așa?

Andrei Dósa: Am zburat din floare în floare mai ales pentru că, aproape de fiecare dată, să public la o nouă editură mi s-a părut o oportunitate. A ținut și de context, de exemplu, prima carte am publicat-o la Tracus Arte la recomandarea lui Mușina (scriitorul Alexandru Mușina - n.e.), au contat mai apoi și afinitățile personale cu editorii, Svetlana Cârstean și Claudiu Komartin, dar și de percepția mea privind impactul editurii asupra pieței de carte de la noi.

Deși au existat specificități ale fiecărei edituri, influența nu e spectaculoasă, deoarece bugetele nu sunt suficiente pentru a permite o mai mare implicare a editurii in susținerea propriilor autori.

AGERPRES: Ați scris și două romane, 'Ierbar' (2018) și 'Multă forță și un dram de gingășie', care se integrează foarte bine tematic între volumele de poezie, ca niște prelungiri sau deschideri de perspectivă. Ce anume vă oferă în plus proza față de poezie?

Andrei Dósa: Mai mulți cititori (zâmbește - n.e.). Lăsând gluma, cred că o experiență sau o stare mentală care se întinde pe mai mulți ani nu poate fi descrisă în versuri. De exemplu, nu aș fi putut niciodată să descriu starea de abulie și lipsa de direcție pe care am trăit-o în jurul vârstei de 20 de ani, decât recurgând la proză.

Poate și pentru că la asta au contribuit atât de mulți factori, care au acționat pe atât de multe niveluri și într-un mod atât de insidios, încât poezia nu ar fi putut să redea experiența în toată complexitatea ei. Dacă poezia poate fi comparată cu o radiografie, proza e un RMN.

AGERPRES: Ați scris și un roman tematic pentru adolescenți, 'Ceaikovski la walkman'' (2022). Vi s-a părut diferit procesul, știind că aveți un public țintă foarte clar, comparativ cu scrierea celorlalte două romane?

Andrei Dósa: În primul rând, am încercat să simplific frazele, să recurg cât mai puțin la divagații și să mă reconectez pe cât posibil la sinele meu din adolescență. Tradusesem câteva romane Young Adult, cum ar fi 'Porcarul', de Paul Zindel, așadar știam în mare cu ce se mănâncă. Am fost de la bun început conștient de faptul că accesibilitatea trebuie să fie un deziderat.

AGERPRES: Ați tradus mai multe titluri, poezie și proză, din literatura maghiară, cum vă alegeți titlurile? Care sunt scriitorii preferați din literatura maghiară?

Andrei Dósa: Rareori se întâmplă să pot alege. Cred că doar atunci când am propus câțiva autori editurii All am avut de ales, mă refer aici la 'Ciocârlia', de Dezso Kosztolányi și 'Ușa' de Magda Szabó. Când vine vorba de publicat un grupaj de poezii într-o revistă, lucrurile stau puțin altfel, pentru că nu există presiunea politicilor editoriale. Așadar, am posibilitatea să propun spre publicare poeziile oricărui poet maghiar, de regulă nu întâmpin niciun fel de obstacole.

Scriitorii mei preferați: Noemi Szecsi, Ferenc Barnas, Andrea Tompa și L. Krasznahorkai. Iar poeții/ poetele: Parti Nagy Lajos, Zsuzsa Takacs, Gyogy Petri, Gizella Hervay, Szilard Borbely, Ferenc Szijj, asta fără să-i menționezi pe cei tineri sau foarte tineri.

AGERPRES: Ați curatoriat la un moment dat secțiunea pentru scriitorii maghiari din România, în cadrul festivalului 'Discuția secretă' de la Arad. Cât de apropiat sunteți de această comunitate, în condițiile în care sunteți un scriitor de origine maghiară, dar care scrie în limba română?

Andrei Dósa: Nu suficient de apropiat. În sensul că a existat întotdeauna un soi de teamă că sunt considerat un element străin, un trădător al limbii și culturii maghiare, că nu mă descurc suficient de bine cu limba maternă ca să mă pot relaxa întru totul în cadrul unei conversații prietenești cu scriitorii maghiari din Cluj, să zicem.

De cele mai multe ori, însă, această teamă a fost nefondată. M-au primit întotdeauna cu brațele deschise, m-au tradus, m-au invitat la evenimente. Mi-ar plăcea să dizolv cu timpul aceste bariere, dar n-aș putea spune concret ce strategie ar trebui să adopt.

AGERPRES: Cât de familiar sunteți cu literatura contemporană din Ungaria? Presupun că nu este simplu de urmărit nici măcar piața românească de carte, dacă vă doriți să rămâneți constant la curent cu tot ce apare.

Andrei Dósa: Uneori trec ani de zile până să aflu de câte un scriitor sau poet foarte interesant. De exemplu, de Szilard Borbely, căruia i-am tradus un volum pentru Casa de Editură Max Blecher, am aflat cu puțin timp înainte să se sinucidă, în 2014.

O parte din noile apariții sunt etalate pe o masă din Casa Traducătorilor din Balatonfured, astfel încât traducătorii veniți din toate colțurile lumii pentru a participa la o rezidență să le poată citi. Așa procedez și eu, de fiecare dată când ajung acolo, încerc să mă aduc la zi.

AGERPRES: Traduceți și din limba engleză și aș vrea să vă întreb cât de diferit este procesul - vă alegeți singur titlurile sau vă sunt propuse de edituri?

Andrei Dósa: În cazul cărților în limba engleză, am și mai puțină libertate, titlurile îmi sunt propuse direct de către edituri.

AGERPRES: La ce proiect în lucru vă veți întoarce acum, după ce încheiem acest interviu?

Andrei Dósa: În cazul poeziei nu prea știu în ce direcție se îndreaptă lucrurile, ele se vor cristaliza pe parcurs. Scriu la o carte de proză, dar nu pot să dezvălui mai nimic despre ea, pentru că am ales să lucrez după principiul expus de Stephen King în 'Misterul regelui' - cartea la care lucrezi e un artefact îngropat în pământ și până când nu-l scoți cu totul la suprafață, nu ar trebui să-l arăți nimănui, pentru că asta ar altera procesul.


Scriitorul, poetul și traducătorul brașovean Andrei Dósa, născut în 1985, a câștigat în România premiul Poetul anului 2013 și a fost ales de către Literary Europe Live drept una dintre tinerele voci ale Europei, conform ICR. A publicat șase volume de poezie, cel mai recent fiind 'Ultima familie tradițională' (2024), care a fost nominalizat la cele mai importante premii din țară. De asemenea, are publicate două romane - 'Ierbar' (2018) și 'Multă forță și un dram de gingășie' (2021), ambele traduse în limba maghiară, de către Koszta Gabriella si Horváth Benji, si, respectiv, de Horváth Benji. Printre traducerile sale românești din literatura maghiară se numără poeți contemporani precum Gyorgy Petri, Istvan Kemeny și Szilard Borbely, dar și romancieri consacrați, cum ar fi Dezso Kosztolanyi și Magda Szabo. AGERPRES/(AS - redactor: Cristina Zaharia, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)