Buzău: 'Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive populare', la Muzeul Județean
Muzeul Județean Buzău, în parteneriat cu Muzeul de Artă Populară Constanța, organizează expoziția 'Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive populare', eveniment care propune vizitatorilor o incursiune în universul materialelor textile tradiționale românești, cu piese reprezentative și motive populare muntenești și dobrogene.
Deschiderea expoziției va avea loc în data de 10 iunie, începând cu ora 13:00, la Muzeul de Etnografie 'Vergu-Mănăilă' din Buzău.
'Scoarțele, obiecte cu valoare utilitară, estetică și identitară, devin în cadrul acestei expoziții martori ai continuității culturale, ai gustului artistic popular și ai felului în care comunitățile au transpus în țesătură propriile reprezentări despre lume, ordine, frumusețe și apartenență. Subtitlul expoziției, 'Un secol de motive populare', trimite la durata lungă a acestor forme de expresie, la transmiterea lor între generații și la capacitatea patrimoniului etnografic de a păstra, dincolo de schimbările istorice, memoria comunităților care l-au creat. Motivele geometrice, zoomorfe, vegetale sau simbolice prezente pe scoarțe configurează un limbaj vizual complex, în care decorativul se întâlnește cu funcția ceremonială și cu semnificația culturală', a transmis Muzeul Județean Buzău.
Organizatorii anunță că, prin colaborarea cu Muzeul de Artă Populară Constanța, la Buzău va fi adusă o selecție valoroasă de piese care oferă celor interesați o perspectivă mai amplă asupra civilizației tradiționale românești și asupra diversității regionale a artei textile.
'Astfel, publicul este invitat să descopere o expoziție despre frumusețea discretă, dar profundă, a textilelor tradiționale și despre felul în care motivele populare continuă să vorbească, peste timp, despre identitatea culturală românească', informează sursa citată.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 10 iunie - 16 septembrie, la Muzeul de Etnografie 'Vergu-Mănăilă' din Buzău. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman/Expoziția 'Chipuri din Memoria Sudului' - Marin Preda, Zaharia Stancu și Mircea Scarlat, la Biblioteca Județeană
Expoziția 'Chipuri din Memoria Sudului', ce cuprinde portretele marilor scriitori Marin Preda și Zaharia Stancu, precum și al criticului literar Mircea Scarlat - lucrări semnate de artista Alessia Mogoș -, a fost vernisată luni la Biblioteca Județeană 'Marin Preda' Teleorman. 'Cele trei lucrări au fost concepute astfel &ici
Ioan Cristescu, directorul MNLR: Festivalul Internațional de Poezie București - o sărbătoare a sufletului, a minții și a dialogului
Festivalul Internațional de Poezie București a fost inițiat din dorința de a oferi publicului bucureștean, și nu numai, o sărbătoare a sufletului, a minții și a dialogului, a afirmat Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Național al Literaturii Române, luni seara, în deschiderea celei de-a XVI-a ediții a festivalului. '
Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci îl cheamă pe credincios la propria înălțare duhovnicească prin iubire
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorită luni, îl cheamă pe credincios la propria înălțare duhovnicească prin iubire smerită, singura care aduce omului m&
Institutul Francez și Goethe-Institut lansează 'Adevăruri în mișcare' - film, sunet și media comunitare împotriva dezinformării
Institutul Francez și Goethe-Institut anunță lansarea proiectului 'Adevăruri în mișcare' - film, sunet și media comunitare împotriva dezinformării, o inițiativă de cooperare franco-germană care pune în dialog arta, educația media și participarea civică. ''Adevăruri în mișcare' propune un laborator de gândire cr
Mureș: Ediția a III-a a festivalului 'Mica Săptămână de Muzică Veche', în Cetatea Medievală Sighișoara
Societatea Cultural-Artistică de Tineret CONCRET și Grupul de muzică veche TRUVERII din București, în colaborare cu Primăria Sighișoara, au anunțat, luni, organizarea celei de-a treia ediții a Festivalului 'Mica Săptămână de Muzică Veche'. Festivalul are loc în Cetatea Medievală Sighișoara, în perioada 18-20 septembrie, și este
Președintele Academiei, Marius Andruh, la comemorarea fraților Ion și Alexandru Lapedatu: Se cuvine să ne cinstim înaintașii
Președintele Academiei, Marius Andruh, a îndemnat, luni, la sesiunea comemorativă dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea fraților Ion și Alexandru Lapedatu, la cinstirea înaintașilor, privindu-i ca părtași la construcția unor etape din dezvoltarea României moderne. 'Este bine, este frumos, așa se cuvine, să ne cinstim &icir
MAE: Contribuție voluntară de aproximativ 65.000 de lei la Platforma pentru siguranța jurnaliștilor
România a contribuit voluntar cu aproximativ 65.000 de lei la Platforma pentru siguranța jurnaliștilor, a transmis luni Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Sursa citată arată că în acest an statul român a sprijinit Platforma pentru promovarea protecției jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor a Consiliului Europei (Platforma pentru sigur
Ediția aniversară a Festivalului Săptămâna Haferland se va desfășura în 2027, în perioada 5 - 8 august
Ediția aniversară a Festivalului Săptămâna Haferland, ce va marca 15 ani de existență neîntreruptă a evenimentului care celebrează istoria și tradițiile comunității sașilor transilvăneni, va avea loc în perioada 5 - 8 august 2027. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Fundația Michael Schmidt și Fundația Tabaluga / Peter Maffay Stiftung
Focus Japonia la BIFF 2026 - de la animația contemporană la noul film al lui Kiyoshi Kurosawa
Un program dedicat cinematografiei japoneze contemporane, care reunește trei titluri, 'We Are Aliens', în regia lui Kohei Kadowaki, 'The Keeper of the Camphor Tree', semnat de Tomohiko Ito, și 'The Samurai and the Prisoner', cel mai recent film al cineastului Kiyoshi Kurosawa, va fi prezentat la cea de-a XXII-a ediție a Bucharest International F
Violonistul american Jayden King a câștigat, la 11 ani, premiul I la Concursul Internațional George Enescu
Violonistul american Jayden King, în vârstă de 11 ani, a câștigat Premiul I al Secțiunii Vioară a Concursului Internațional George Enescu 2026, devenind cel mai tânăr câștigător din istoria competiției. Premiul al II-lea i-a revenit lui Francesco Papa din Italia și premiul al III-lea lui Eun Che Kim din Coreea de Sud, în urm
'Duelul Tenorilor', cu tenorul Ștefan von Korch și invitații săi, la Sala Studio a Teatrului Național
Concertul-eveniment 'Duelul Tenorilor', cu Ștefan von Korch și invitații săi, Andrei Mihalcea și Mihai Urzicana, acompaniați la pian de Alexandru Burcă, va fi prezentat în deschiderea de toamnă a stagiunii Musical Extravaganza, luni, de la ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Național din Capitală. Potrivit paginii de Facebook dedicată eveniment
Buzău: Structura schitului din piatră Fundătura, vechi de sute de ani, nu a fost afectată de acoperișul de lemn
Acoperișul modern construit peste schitul rupestru Fundătura, parte din ansamblul Nucu-Ruginoasa-Aluniș aflat în Geoparcul UNESCO 'Ținutul Buzăului', nu a afectat stânca, potrivit unei echipe de specialiști care s-a deplasat la fața locului pentru a evalua starea monumentului, urmând să se ia o decizie asupra readucerii lui la starea inițial
Gala Premiilor Uniunii Compozitorilor - luni, la Opera Națională București; Marele Premiu - compozitoarea Doina Rotaru
Gala Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, ediția a 55-a, va avea loc luni, de la ora 18:00, la Opera Națională București. Punctul central al serii va fi decernarea Marelui Premiu al UCMR compozitoarei Doina Rotaru. De asemenea, vor fi anunțate premiile UCMR pe anul 2025, acordate de Secția de muzică instrumentală
Festivalul Internațional de Poezie București începe luni - spațiu al întâlnirii dintre culturi și generații, cu peste 50 de evenimente
Festivalul Internațional de Poezie București (FIPB) - ediția a XVI-a, care reunește poeți și artiști din întreaga lume într-un program amplu dedicat poeziei, dialogului intercultural și puterii cuvântului, se desfășoară în Capitală de luni până duminică. Festivalul este deschis oficial luni, de la ora 18:00, în Aula Bibliote
Sesiunea comemorativă 'Ion și Alexandru Lapedatu 150 de ani de la naștere' - luni, la Academia Română
Sesiunea comemorativă 'Ion și Alexandru Lapedatu - 150 de ani de la naștere' are loc luni, în Aula Academiei Române, eveniment care rememorează contribuția celor două ilustre personalități la dezvoltarea culturii și economiei românești. Vor susține alocuțiuni prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și dire












