Buzău: ''Te vreau'', o comedie de bulevard cu un SMS complicat - premieră națională pe scena Teatrului ''George Ciprian''

Teatrul ''George Ciprian'' din Buzău lansează în premieră pe țară spectacolul ''Te vreau'', de Sebastian Castro, o comedie de bulevard care a câștigat în urmă cu patru ani premiul ''Moliere'' în Franța.
Regia îi aparține lui Paul Chiribuță, profesor universitar, actor și regizor, iar scenografia este semnată de Andrada Chiriac. Din distribuție fac parte actorii Lucian Ghimiși, Silviu Biriș, Gavril Pătru/Cosmin Pană, Alexandra Sălceanu, Gabriela Porumbacu și Andreea Telehoi.
Foto: (c) Teatrul ''George Ciprian'' din Buzău
''O comedie antrenantă scrisă de unul dintre cei mai talentați dramaturgi din noul val al comediografilor francezi, Sebastien Castro. Acțiunea este declanșată de expedierea greșită a unui SMS către o fostă iubită. Evident că în situație intervine și noua iubită, iar curiozitatea unui vecin prea insistent complică în așa fel lucrurile încât ele scapă de sub control. Ca în orice comedie de bulevard încurcăturile se rostogolesc cu viteză spre disperarea personajelor și hazul spectatorilor. Finalul neașteptat este demn de rezolvările marilor comedii. Aproape două ore de râs și bună dispoziție în compania unei trupe de actori talentați'', transmite, despre piesă, Teatrul ''George Ciprian''.
Spectacolul va fi unul antrenant, cu surprize pregătite de scenograf și replici ale actorilor care vor ridica temperatura în sala de teatru.
''Este o comedie spumoasă care a câștigat acum patru ani premiul 'Moliere' în Franța, pentru cea mai bună comedie a anului. Sper ca această premieră pe țară să fie de bun augur (...) Oricât ar părea de ciudat, comedia este cel mai greu lucru din teatru, o spun foarte mulți specialiști și atunci trebuie o măsură exactă și un angajament 300%, de o precizie maximă, este foarte greu de jucat, nu există pauză, nu există angajament pe jumătate, toate scenele se petrec la temperaturi înalte și numai așa au valoare în timpul acesta de teatru, așa încât alegerea echipei a fost făcută în funcție de amploare. Acest gen de teatru făcut în toate regulile de pe care le cere este un bun exercițiu, comedia bună are rigoare'', a declarat vineri regizorul spectacolului, Paul Chiribuță.
Premiera se va juca sâmbătă cu casa închisă, dar va fi urmată de un alt spectacol programat pentru finalul lunii martie.
Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES FOTO
''Este cea mai nouă premieră a Teatrului 'George Ciprian'. Avem o echipă tare cu care vom uimi publicul în data de 15 martie la ora 16.00, cu părere de rău pentru spectatorii care nu și-au putut achiziționa bilete în timp, este sold-out de două, trei zile acest spectacol dar pe data de 26 martie vom avea un alt spectacol unde ne vom bucura împreună'', a declarat directorul Teatrului ''George Ciprian'', Gina Chivulescu.
Echipa Teatrului ''George Ciprian'', regizorul și actorii din distribuție iau în calcul ca spectacolul să poată fi jucat și pe alte scene din România. AGERPRES/(A-redactor: Florin Zafiu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
DokStation - Music Documentary Film Festival începe miercuri; Glen Matlock de la Sex Pistols, la București
DokStation - Music Documentary Film Festival - ediția a noua, festival dedicat documentarelor despre muzică, începe miercuri în Capitală, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES. Evenimentul, care va avea loc până pe 1 iunie, se desfășoară în mai multe spații din București - Control Club, Grădina cu
Vrancea: Expoziție inedită dedicată călătoriei - vernisată la Focșani
Expoziția 'Zilele explorării culturale - Spații, tărâmuri, idei', o expoziție neconvențională, dedicată călătoriei, fost vernisată, marți, la Focșani, în sala Muzeului Viei și Vinului (fostul Tribunal), propunând vizitatorilor o experiență mai degrabă senzorială și afectivă decât una clasic muzeografică. Concepu
Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor 2024: Ioana Pârvulescu, Adrian Papahagi și Florin Bican - printre nominalizați
Ioana Pârvulescu, Adrian Papahagi, Ioan T. Morar, Liviu Franga și Florin Bican se numără printre nominalizații la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2024, care se va desfășura, pe 2 iunie, la Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat al Uniunii transmis, mar
Casa Regală: Silvia Radu - una dintre cele mai respectate artiste plastice din România
Familia Regală deplânge trecerea la cele veșnice a maestrei Silvia Radu, subliniind că aceasta a fost una dintre cele mai importante și respectate artiste plastice din România contemporană, purtătoare a Medaliei Regale pentru Loialitate (2011). 'Silvia Radu și-a legat destinul de cel al sculptorului Vasile Gorduz, unul dintre c
Bookfest se deschide miercuri; Cărți de Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu - printre noutăți
Cea de-a XVIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va fi deschisă oficial miercuri, cele mai bune cărți la cele mai bune prețuri fiind disponibile, până duminică, în Pavilionul B2 de la ROMEXPO. Într-o ediție ce reunește 155 de expozanți și 150 de edituri din România și din Portugalia, țara invitată de
Sălaj: Primul teatru de stat din județ, înființat de Asociația Pro Teatru și Consiliul Județean
Primul teatru de stat din Sălaj ar urma să fie înființat de către Asociația Pro Teatru și Consiliul Județean, sub titulatura 'Teatrul Județean 'Virgil Flonda' Zalău'. 'Suntem în discuții avansate cu Consiliul Județean Sălaj pentru înființarea primului teatru de stat din județ. Mai ales că majoritatea chelt
Cluj: 200 de filme selectate din peste 1.000 la Festivalul Internațional de Film Transilvania - TIFF 2025
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) promite în 2025, în perioada 13-22 iunie, o ediție specială, cu aproximativ 200 de filme, selectate din peste 1.000 de producții cinematografice de către echipa condusă de directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov. 'Multe filme văzute de echipa condusă de Mihai Chir
Bucharest Opera Festival, în perioada 15 - 24 iunie; 10 spectacole de operă, balet, musical și operetă - invitate
Cea de-a IV-a ediție a Bucharest Opera Festival, care va prezenta 10 producții de operă, balet, operetă, musical-operă rock și operă, în montări semnate de companii lirice din țara noastră, Republica Moldova și Bulgaria, se va desfășura în perioada 15 - 24 iunie. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, Operei Naționale d
Ialomița: Înscrierile la Festivalul Național de Muzică Ușoară 'Trofeul Tinereții' - Amara se încheie pe 15 iunie
Înscrierile la Festivalul-concurs național de interpretare a muzicii ușoare românești 'Trofeul Tinereții' - Amara, cel mai longeviv concurs de muzică ușoară din România, se încheie pe 15 iunie, informează, marți, Consiliul Județean Ialomița. 'Consiliul Județean Ialomița, Primăria și Consiliul Local Amara, Ce
Academia Română anunță licitații pentru consolidarea Casei memoriale 'George Călinescu' și a Casei 'Avramescu'
Academia Română anunță licitații pentru lucrări de consolidare și restaurare a Casei memoriale 'George Călinescu' și a Casei Avramescu. La Casa memorială 'George Călinescu', sunt vizate lucrări de consolidare, restaurare, reabilitare, refacere a instalațiilor, amenajare peisageră, refacere împrejmuiri, iluminat ambi
Bookfest2025/Editura Casa Radio vine la Bookfest 2025 cu cărți, audiobookuri și CD-uri de colecție
Editura Casa Radio participă cu peste 150 de titluri la Bookfest, vocile memoriei culturale, cărți de poezie în lectura unor autori canonici ai literaturii române, povești pentru copii constituind oferta la standul A 14 din Pavilionul B2 de la ROMEXPO. 'Diferit de orice alt proiect editorial, Editura Casa Radio își transformă clasicii cit
Iași: Cel mai scump tablou expus în România, la Palatul Culturii
Cel mai scump tablou expus România poate fi văzut la Galeria de Artă Europeană de la Palatul Culturii din Iași, lucrarea veche de peste 400 de ani fiind pictată de Peter Paul Rubens. Lucrarea 'Cezar primind capul lui Pompei', pictată în ulei pe pânză la jumătatea secolului XVII, are dimensiunea 154 centimetri în
VIDEO A XXXIII-a ediție a Galei Premiilor UNITER/ 'Richard al III-lea' - cel mai bun spectacol
Premiul pentru Cel mai bun spectacol la cea de-a XXXIII-a ediție a Galei Premiilor UNITER a fost acordat piesei 'Richard al III-lea' de William Shakespeare, adaptare după Vecsei H. Miklós, regia István Albu, producție a Teatrului de Nord Satu Mare - Trupa 'Harag György'. La cea de-a XXXIII-a ediție a Galei Pr
Târgul Internațional de Artă Contemporană (MoBU) - de miercuri până duminică, la Romexpo
Cea de-a treia ediție a MoBU - Târgul Internațional de Artă Contemporană, care va găzdui o selecție diversificată de galerii de artă și proiecte artistice independente, oferind vizitatorilor o perspectivă amplă asupra scenei artistice contemporane locale și internaționale, se va desfășura, de miercuri până sâmbătă, în Pavilionul Central Romexp
Dolj: Biblioteca Franceză 'Omnia', inaugurată după restaurare printr-un proiect de aproape 5,6 milioane de euro
Biblioteca Franceză Omnia - Casa Pleșia din Craiova a fost inaugurată, luni, după un amplu proces de consolidare și restaurare printr-un proiect de circa 5,6 milioane euro. Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a declarat la inaugurare că prin acest proiect a fost readusă la viață o bijuterie arhitectonică, 'un monument care face cinste ct