logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

INTERVIU Marcel Pavel - concert ''de suflet'' pe 11 decembrie: Se adresează oamenilor care iubesc muzica de calitate

Imagine din galeria Agerpres

Marcel Pavel va oferi publicului, pe 11 decembrie, la Opera Naţională Bucureşti, "un concert de suflet", în care va avea alături familia şi prietenii.

Artistul a dezvăluit, într-un interviu acordat AGERPRES, ce înseamnă acest spectacol pentru el, cum a început acest proiect şi cu ce repertoriu va veni în faţa spectatorilor. ''Este un concert care impune decenţă şi se adresează în general oamenilor care iubesc muzica de calitate'', ne-a spus Marcel Pavel.

Este un concert care trezeşte foarte, foarte multe emoţii, mărturiseşte artistul, care va urca pe scenă alături de copiii săi, de fratele, sora şi nepotul său, dar şi de prietenii săi - Monica Anghel, Nico sau Sanda Ladoşi.

Acesta a arătat că o parte a fondurilor strânse la concert este destinată acţiunilor caritabile.

AGERPRES: Pe 11 decembrie veţi susţine, la Opera Naţională Bucureşti, concertul extraordinar de Crăciun "Marcel Pavel, Familia şi Prietenii". Cine sunt cei care vor urca alături de dumneavoastră pe scenă?

Marcel Pavel: Este un concert care trezeşte foarte, foarte multe emoţii datorită faptului că voi fi alături de întreaga mea familie, în afară de soţia mea. Alături de mine vor fi fiica mea, Iuvenalia Pavel, care va avea două roluri, de balerină şi pianistă, Sasha Pavel, băiatul meu cel mijlociu, va avea rolul de pianist, Richard Pavel, fiul meu cel mare, va avea tot rol de pianist, sora mea, Gina Pavel, va fi interpretă vocal, nepotul meu, Andrei (Timofte) Pavel, tot vocal va cânta, şi fratele meu cel mare, George Pavel, va interpreta la saxofon şi, bineînţeles, invitaţii de onoare, pe care îi stimez foarte mult - Monica Anghel, Nico, Sanda Ladoşi, Alexandra Crişan, Ionuţ Fulea, sunt foarte mulţi participanţi, ei sunt prietenii mei.

Este un concert de suflet, este un proiect pe care l-am lansat în anul 2000, la Ateneul Român. De atunci încerc să păstrez tradiţia atât cât se poate şi cât sunt posibilităţi de buget, încerc să ofer publicului nostru o alternativă la cultură, ca să zic aşa, dacă îmi daţi voie. Este un concert care impune decenţă şi se adresează în general oamenilor care iubesc muzica de calitate.

AGERPRES: Cât de uşor a fost să-i provocaţi pe membrii familiei să participe la concert?

Marcel Pavel: V-aţi exprimat greşit. Cum să fie uşor? N-are cum să fie uşor, credeţi-mă, e destul de delicat, în special cu cea mică. Ea mi-a spus: ''Tati, eu trebuie să mai cresc, de ce mă expui acum să cânt cu orchestra, am doar 11 ani''. Şi, într-adevăr, ea are dreptate pe undeva şi eu i-am spus: 'Dacă nu începi cu provocările de acum, mai târziu o să-ţi fie mai dificil, trebuie să fii obişnuită cu scena'. Oricum ea este obişnuită cu scena, este elevă a Colegiului Naţional de Muzică "George Enescu", la clasa de pian, face balet de la 3 ani. A mai apărut pe scenă, dar acum, având dublu rol, e mai greu pentru ea şi probabil că şi emoţiile pe care cu siguranţă le va avea, probabil că aici a fost şi dificultatea de a o convinge să participe. Cu băieţii mei ceilalţi nu e o problemă, sunt obişnuiţi deja. Familia mea întregită, ca să spun aşa, mă refer la sora mea, la nepotul meu, la fratele meu, ei sunt şi ei obişnuiţi. Mai dificil a fost pentru fetiţă, fiind mai mică, dar este un concert de suflet, repet, decent.

Concertul va avea loc la Opera Naţională Bucureşti, vom fi acompaniaţi de Corul şi Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, dirijori Andrei şi Ionel Tudor, dar şi de "Tronos", Corul de Psalţi al Patriarhiei Române, iar diversitatea repertoriului cred că va atrage foarte mult simpatia publicului.

AGERPRES: Care va fi line-up-ul concertului, dacă puteţi să-l dezvăluiţi?

Marcel Pavel: Va fi un repertoriu divers, pornind de la clasic, pop clasic, pop, colinde, pentru că trebuie să simţim din plin magia Crăciunului, a sărbătorilor sfinte şi, bineînţeles, introduse câteva surprize pe care, dacă sunt surprize, nu le pot spune. Şi, ca să închei, nu cred că publicul meu s-ar aştepta la altceva, ceva şocant. Doresc din tot sufletul meu să promovez un concept de nişă, pe care nu-l întâlneşti la fiecare pas. Eu, venind din muzica pop, sunt printre primii artişti din România care a realizat un proiect de acest gen de pop clasic, reamintesc în anul 2000. Atunci încă nu se împământenise în România concerte de acest gen, dar după aceea iată am dat exemplu şi au preluat mai mulţi artişti, cei care şi-au permis, cei cărora le-a permis şi talentul, vocea, pregătirea şi bugetul, bineînţeles. Aici publicul trebuie să ştie să-şi plătească un bilet, adică să eliminăm partea aceasta de concerte gratuite cu mici şi bere. Spectatorii trebuie să înveţe că luând bilet respectă artistul. Eu consider că acest proiect cultural, pe care l-am iniţiat în anul 2000, este altceva decât ce se vede la TV sau într-un spectacol pe care lumea îl percepe ca obişnuit.

AGERPRES: Având în vedere că nu mai este mult până la Crăciun, dumneavoastră ce v-aţi dori să primiţi?

Marcel Pavel: Banala sănătate, pentru întreaga mea familie şi pentru mine, şi pentru toţi românii. Noi spunem că este banală, dar nu este aşa. A devenit banală această urare, dar sănătatea este cea mai importantă. Unitatea familială să rămână aceeaşi, un lucru la care ţin foarte mult şi, dacă se poate, să primesc nişte cozonaci şi nişte sarmale - eu o să fiu foarte mulţumit. Nişte ţuică fiartă, nişte vin fiert, asta vreau eu să primesc. Şi, repet, de la Dumnezeu vreau sănătate, fericire, noroc pentru familia mea. Asta îmi doresc.

AGERPRES: Cu siguranţă aveţi un cadou pe care nu l-aţi uitat niciodată. Care este acesta?

Marcel Pavel: Da. Mă obligaţi să devin nostalgic. Înainte de Revoluţie, eram copil prin '70, am primit în Ajun de Crăciun o portocală. În perioada aia stăteai ore întregi la coadă pentru câteva portocale. Şi am primit o portocală şi mi-a plăcut atât de mult mirosul ei, că nu văzusem până atunci. Am păstrat şi hârtia, pergamentul cu care era acoperită şi l-am pus pe plita de la sobă. Ştiţi poezia şi cântecul lui Adrian Păunescu, Dumnezeu să-l ţină în pace, "Galbenă gutuie". La mine a fost galbenă portocală sau, de fapt, portocalie portocală. Acum să primeşti o portocală este ceva banal, dar atunci a însemnat mult pentru mine cadoul acela.

AGERPRES: Spuneţi că o parte din fondurile de la concert vor merge către acţiuni caritabile. Care ar fi acestea?

Marcel Pavel: Da, o parte dintre fondurile care vor fi strânse la concert sunt destinate unor centre de copii neajutoraţi, unor azile de bătrâni, unei biserici. Eu nu prea fac cunoscute aceste lucruri pentru că fac aceste lucruri în fiecare an. De exemplu, merg la Biserica ''Sfântul Gheorghe Nou'', la părintele paroh şi duhovnicul meu Emil Cărămizaru. Avem întâlniri mai dese şi în special în preajma sărbătorilor dânsul are o cantină pentru săraci şi noi donăm tot timpul hăinuţe, mâncare, tot ceea ce înseamnă o ajutorare a oamenilor nevoiaşi. Eu o fac în fiecare an, dar este prima oară când o spun. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 718

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Cultura - Media 15-05-2025 12:33

Sibiu: Un angajat al Filarmonicii în greva foamei; conducerea instituției acuză că anterior a fost sechestrată de sindicaliști

Conflictul de câțiva ani între conducerea Filarmonicii de Stat din Sibiu și sindicat a luat amploare și, pentru prima dată, cei din conducere acuză sindicaliștii că i-ar fi sechestrat și că unul dintre aceștia l-ar fi împins pe manager, după care a intrat în greva foamei, potrivit unui comunicat de presă. Conducerea Filarmonicii

Cultura - Media 15-05-2025 12:33

Proiect: Parcul Rozelor din Timișoara ar putea fi inclus în lista monumentelor istorice de importanță națională

Parcul Rozelor din Timișoara ar putea fi declarat monument istoric de importanță națională, având în vedere valoarea sa istorică, culturală, peisagistică și educațională, potrivit unei propuneri legislative care a fost depusă de un grup de parlamentari. Potrivit proiectului, Parcul Rozelor va fi inclus în lista monumentelor istorice, conform

Cultura - Media 15-05-2025 11:42

UNITER: Cristina Deleanu - o prezență caldă, o fire senină, cu un licăr luminos în privire

Actrița Cristina Deleanu va rămâne în memoria colectivă a teatrului românesc, se arată într-un mesaj al Uniunii Teatrale din România publicat, joi, pe Facebook. 'O prezență caldă, o fire senină, cu un licăr luminos în privire, actrița Cristina Deleanu va rămâne în memoria colectivă a teatrului românesc.

Cultura - Media 15-05-2025 11:23

Timiș: Expoziție dedicată mănăstirii medievale de la Igriș, prima construită de regalitatea maghiară în Europa de Est

Pasionații de istorie și arheologie pot descoperi, de joi, expoziția 'Mănăstirea cisterciană de la Igriș (1179-1500), din perspectiva cercetărilor arheologice', care va rămâne la Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara timp de patru luni. Mănăstirea de la Igriș a fost prima și cea mai mare construită de regii maghiari în Europa de

Cultura - Media 15-05-2025 10:20

Noaptea Muzeelor/ Expoziție cu peste 160 de obiecte de colecție ale unor celebrități - la Galeriile Artmark

Galeriile Artmark prezintă, sâmbătă, la Noaptea Muzeelor, 'All Stars' - o expoziție cu peste 160 de obiecte de colecție cu autografele marilor staruri, autohtone și internaționale, din sport, muzică ori cinema, precum Hagi, Pele, Verstappen, Schumacher, George Foreman, Cassius Clay, Ilie Năstase, dar și Alice Cooper ori Sylvester Stallone.

Cultura - Media 15-05-2025 09:21

Sibiu: Cea mai veche casă expusă într-un muzeu din România este în Muzeul ASTRA

Cea mai veche casă expusă într-un muzeu din România este o locuință din lemn din județul Hunedoara, veche de 225 de ani, din Muzeul ASTRA, cel mai mare obiectiv de gen în aer liber din Europa, aflat în pădurea Dumbrava Sibiului, la marginea municipiului reședință de județ, a anunțat joi, pe Facebook, Consiliul Județean (CJ). 'S-a sc

Cultura - Media 15-05-2025 08:40

A murit actrița Cristina Deleanu

Actrița Cristina Deleanu a murit la vârsta de 84 de ani, a anunțat, joi, realizatoarea de televiziune Marina Almășan. 'Doamne! Sunt în stare de șoc! Cel mai vechi și fidel colaborator al meu de la TVR, actorul Eugen Cristea, prieten de suflet cum puțini am, tocmai a primit cea mai cruntă veste: minunata sa soție, Cristina Deleanu, nu mai este!&

Cultura - Media 14-05-2025 21:23

Iași: Poetul Radu Vancu și profesorul Ioan Stanomir a prezentat caruselul 'Democrației Ideilor', la RCW

Pacea și democrația se construiesc dificil și se pierd foarte ușor, a afirmat poetul și eseistul Radu Vancu în timpul conferinței 'Democrația Ideilor', organizată la Sala Teatru la Cub din cadrul Teatrului Național 'Vasile Alecsandri' din Iași, în cadrul Romanian Creative Week (RCW), eveniment la care a fost invitat special și politologul

Cultura - Media 14-05-2025 19:21

Natalia Intotero: Într-o societate în continuă schimbare, credința rămâne o resursă de stabilitate, de sens și de speranță

Într-o societate în continuă schimbare, în fața crizelor succesive și a ideologiilor pentru care nu există valori universale, credința rămâne o resursă de stabilitate, de sens și de speranță, afirmă ministrul interimar al Culturii, Natalia Intotero. Natalia Intotero a participat, miercuri, la Palatul Patriarhiei, la des

Cultura - Media 14-05-2025 18:50

CNA: Somații publice - România TV, Canal 33 și decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal

Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat, miercuri, cu somații publice, posturile România TV și Canal 33 și a emis o serie de decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru materiale audiovizuale identificate pe Facebook, YouTube și Instagram. Potrivit unui comunicat al CNA, transmis miercuri AG

Cultura - Media 14-05-2025 16:01

Mureș: Descoperiri arheologice valoroase și enigmatice ale detectoriștilor, expuse la Muzeul Județean

Muzeul Județean Mureș a anunțat, miercuri, că premergător evenimentului Noaptea Muzeelor vernisează expoziția 'Enigmele comorilor', care va cuprinde materiale arheologice valoroase și enigmatice descoperite cu detectoarele de metale de către cei numiți 'căutătorii de comori'. 'Secția de Arheologie are plăcerea de a anunța d

Cultura - Media 14-05-2025 15:27

Iași: Romanian Creative Week - eveniment fanion al industriilor creative din România și UE

Cea de-a cincea ediție a Romanian Creative Week (RCW), evenimentul-fanion dedicat industriilor creative din România și cel mai amplu de acest tip din Uniunea Europeană, care se desfășoară începând de miercuri până pe 25 mai, transformă Iașiul într-un centru pentru artă, design, muzică, conferințe și instalații multidisciplinare, în

Cultura - Media 14-05-2025 15:10

Gorj: Noaptea Muzeelor la Muzeul Național 'Constantin Brâncuși' - expoziție de grafică și atelier de gravură

Muzeul Național 'Constantin Brâncuși' din Târgu Jiu va marca, sâmbătă, între orele 20:00 și 00:00, Noaptea Muzeelor, la care va participa academicianul Mircia Dumitrescu. 'Începând cu ora 20:00, avem deosebita onoare de a vernisa expoziția de grafică ce cuprinde lucrări semnate Mircia Dumitrescu

Cultura - Media 14-05-2025 14:36

Jurnalistul Bogdan Roșca, la Târgul Gaudeamus din Oradea: Când suntem în impas, să ne întoarcem la carte

Târgul de Carte Gaudeamus a fost deschis miercuri, din nou, la Oradea, în Piața Unirii, pentru cinci zile, de către managerul Radio România Cluj, Bogdan Roșca, și președintele de onoare al acestei ediții, profesorul universitar Ion Simuț, critic și istoric literar. 'N-am să vorbesc despre vremurile pe care le trăim, am vo

Culte 14-05-2025 12:09

Prezidențiale2025/Episcopia Greco-Catolică Maramureș: Exercitarea dreptului la vot este o datorie morală

Votul este expresia democrației, iar exercitarea dreptului de vot reprezintă responsabilitatea față de viitorul țării, se arată, miercuri, într-un mesaj adresat credincioșilor pe pagina de socializare de către Episcopia Greco-Catolică Maramureș. 'A vota este un drept civic recunoscut prin Constituție. Dreptul fiecărui cetățean la vot și exercitarea l