Scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere, în cadrul unei ceremonii la Ovideo (GALERIE FOTO)

Scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de Familia Regală a Spaniei la Teatrul Campoamor din Oviedo, prilej cu care a afirmat că acordarea acestei distincţii reprezintă o confirmare a felului în care cărţile sale au fost primite în Spania.
Alături de Majestatea Sa Regele Felipe al Spaniei şi Alteţa Sa Regală, Leonor, Prinţesa de Asturia, la ceremonie au participat Alteţele Lor Regale, Dona Sofia, Regina Letizia şi Infanta Sofia, transmite, sâmbătă, Institutul Cultural Român.
Juriul a acordat premiul scriitoarei Ana Blandiana, primul român care obţine această distincţie, motivând că opera sa, care vorbeşte despre înfrângere şi speranţă, reflectă "o profundă cunoaştere a spiritului românesc într-o perioadă istorică de opresiune".
"Premiul Prinţesa de Asturia pe care l-am luat reprezintă pentru mine, dincolo de bucuria şi onoarea care mi s-au făcut, o extraordinară confirmare a felului în care cărţile mele au fost primite în Spania şi rezultatul nenumăratelor cronici care s-au scris, mai mult decât în alte ţări, pentru că, în Spania, poezia este mai mult decât în alte ţări în centrul atenţiei. E destul să îmi amintesc, de exemplu, întâlnirea cu o sală de 800 de locuri arhiplină în care erau membri ai celor 800 de grupuri de lectură care se află în toată Spania. A fost pentru mine o surpriză cu adevărat covârşitoare pentru că oamenii aceştia citiseră în ultimele luni cărţile mele, cele 10, chiar 11 cărţi, cu cea apărută în zilele astea, şi puneau întrebări în cunoştinţă de cauză. Aş vrea să închei spunând că mi se pare evident că situaţia culturală, adeziunea sufletului spaniol, ca să spun aşa, faţă de cultură şi, mai ales faţă de poezie, o depăşeşte cu mult pe cea din celelalte ţări europene pe care le cunosc eu la această oră", a spus Ana Blandiana, la ceremonia de decernare.
Preşedintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, s-a declarat "deosebit de onorat" de invitaţia de a fi alături de scriitoarea română la acest eveniment "memorabil" şi "recunoscător" pentru promovarea de care întreaga literatură română se va bucura prin acest succes.
"Doamna Ana Blandiana a primit această binemeritată recunoaştere internaţională în cadrul unei ceremonii care a încununat seria de manifestări dedicate laureaţilor din acest an de la toate cele opt categorii. Ana Blandiana a inspirat societatea românească, demonstrând puterea actului cultural de a genera schimbare în bine şi inspiră astăzi cititori din întreaga lume. Domnia sa a fost prima laureată care s-a adresat publicului, în cadrul unui eveniment de gală trăit cu emoţie de cei prezenţi şi de întreaga comunitate a oraşului Oviedo", a spus Jicman.
Anunţat în mai, evenimentul de decernare a Premiilor Prinţesa de Asturia a făcut parte din seria de manifestări din "Săptămâna Premiilor" organizate la Oviedo pentru a marca majoratul Alteţei Sale Regale Prinţesa de Asturia şi cea de-a zecea aniversare a Prinţesei de Asturia în calitate de preşedinte de onoare al Fundaţiei prinţesei moştenitoare a Spaniei.
Anei Blandiana, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Salamanca, i-au fost traduse în limba spaniolă 11 cărţi, unele dintre ele cu sprijinul Institutului Cultural Român prin Programul TPS - Translating and Publishing Support derulat de ICR prin CENNAC - Centrul Naţional al Cărţii.
Este autoarea a peste 30 de cărţi, traduse în 25 de limbi, şi a obţinut numeroase premii internaţionale, printre care Premiul Internaţional Vilenica (2002) şi Premiul Poetul European al Libertăţii (2016), precum şi Legiunea de Onoare franceză.
Ana Blandiana este a şaptea scriitoare care primeşte această distincţie de la înfiinţarea premiilor în 1981. Haruki Murakami a fost în 2023 laureatul acestui premiu.
Premiile Prinţesa de Asturia contribuie la promovarea valorilor ştiinţifice, culturale şi umaniste ca patrimoniu universal şi sunt acordate la opt categorii: artă, litere, ştiinţe sociale, comunicare, ştiinţe umaniste, cooperare internaţională, cercetare ştiinţifică şi tehnică şi sport. Fiecare premiu este în valoare de 50 000 de euro, se mai arată în comunicatul transmis de ICR. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa fotografiilor: Casa Regală a Spaniei / icr.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Uniunea Scriitorilor din România: Nicolae Prelipceanu - Premiul Național de Literatură
Uniunea Scriitorilor din România a decernat premiile pentru anul editorial 2024 în cadrul unui eveniment care a avut loc la Sala Pictură a Teatrului Național din București. Premiul Național de Literatură a fost decernat poetului, prozatorului și publicistului Nicolae Prelipceanu. Distincția a fost anunțată și înmânată de Ioan Matei, dir
Alba: Figurină antropomorfă din eneolitic, expusă în premieră de la descoperirea sa, la Muzeul Național al Unirii
O figurină antropomorfă, din lut, datată în mileniile IV-III î.Hr., folosită cel mai probabil într-un context ritualic, descoperită în toamna anului trecut lângă Alba Iulia, va fi expusă marți în premieră la Muzeul Național al Unirii (MNU) Alba Iulia, unde va putea fi văzută pe durata lunii iunie în cadrul unei mini-expoziții
O nouă finanțare europeană nerambursabilă pentru restaurarea Palatului Principilor din Alba Iulia
Încă un corp al Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia va fi restaurat cu fonduri europene de peste 6,6 milioane de euro, acesta fiind cel de-al doilea contract prin care s-a obținut finanțare nerambursabilă pentru clădirea în care a locuit odinioară și voievodul Mihai Viteazul. Potrivit unui comunicat transmis, luni, A
Spectacolele de operă și balet revin în programul Festivalului Internațional 'George Enescu'
Spectacole de operă și balet, opere în versiune concertantă și producții simfonice care integrează dansul contemporan se află în programul celei de-a 27-a ediții a Festivalului Internațional 'George Enescu', care va avea loc în perioada 24 august - 21 septembrie, informează un comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES.
'Rapsodii de Primăvară' - single lansat de trupa Poetika
Trupa Poetika - compusă din Maya, Karina și Anais - a lansat 'Rapsodii de Primăvară', single ce readuce în actualitate poezia lui Topârceanu printr-o reinterpretare muzicală contemporană. Proiectul muzical semnat de Alexandrescu DaNiel & ADN Music face parte dintr-o viziune mai amplă: crearea unui model de edutainment r
Bihor: Patru dansatoare sportive, premiate în competițiile World Dance Masters (Croația)
Patru dansatoare sportive de la studioul 'Ars Nova Dance' din Oradea s-au remarcat în cadrul competițiilor World Dance Masters, desfășurate în perioada 20-25 mai, în orașul Porec, din Croația, unde au câștigat un loc 1, două locuri 2 și alte clasări meritorii. Potrivit unui comunicat al studioului, coordonat de
Bookfest 2025 - la final; cărți de Radu Paraschivescu, Mircea Cărtărescu sau Papa Francisc - în topul vânzărilor
Salonul Internațional de Carte Bookfest - ediția a XVIII-a și-a închis porțile duminică, scriitorii Radu Paraschivescu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Silvia Colfescu sau Papa Francisc numărându-se printre autorii ale căror cărți s-au situat în topul vânzărilor. *** Grupul HUMANITAS
Bookfest2025/Mihai Mitrică (AER): O ediție care a început timid și s-a terminat spectaculos
Ediția 2025 a Salonului Internațional de Carte Bookfest a fost una care a început timid, din cauza vremii, în primul rând, dar care s-a terminat spectaculos, a afirmat, pentru AGERPRES, directorul executiv al Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică. 'A fost o ediție care a început timid, din cauza vre
Bookfest/Cărțile autorilor portughezi - în topurile de vânzări; 'Câinii din Galveias' de Jose Luis Peixoto - printre bestselleruri
Autori îndrăgiți de publicul cititor din România precum Fernando Pessoa, Jose Saramago, Antonio Lobo Antunes, Jose Luis Peixoto, Mia Couto, alături de autori traduși în premieră, cum sunt David Machado sau Yara Nakahanda Monteiro, s-au situat în topurile de vânzări ale editurilor la ediția 2025 a Bookfest. Potrivit unui co
Bookfest/Istoricul Cosmin Popa: Mișcarea legionară este expresia pură a insuficientei modernizări a societății românești
Istoricul Cosmin Popa, cercetător al Institutului de Istorie 'Nicolae Iorga' al Academiei Române, a afirmat că Mișcarea Legionară este 'expresia pură' a insuficientei modernizări a societății românești și a atras atenția că așa-zisele 'accidente istorice' sunt, de fapt, evoluții organice, care s-ar putea să aibă finaluri dramatice.
CNA solicită platformelor digitale să elimine materialele audiovizuale care conțin imaginile crimei de sâmbătă
Consiliul Național al Audiovizualului condamnă ferm distribuirea 'necontrolată, iresponsabilă și profund nocivă', pe marile platforme digitale, a unei filmări în care o tânără este ucisă în mod brutal, în plină stradă, în fața propriei fiice minore. 'Prezentarea publică a unor astfel de acte de o violență extremă nu do
Bookfest/Ioana Pârvulescu: Târgurile de carte - o sărbătoare a armoniei într-o lume tot mai cacofonică și mai dezarmonică
Scriitoarea Ioana Pârvulescu afirmă că târgurile de carte sunt o sărbătoare a armoniei într-o lume tot mai 'cacofonică și mai dezarmonică'. 'Târgurile internaționale de carte de la București, dar și din alte orașe, sunt, cu adevărat, o sărbătoare a armoniei într-o lume tot mai cacofonică și mai dezarmonică. Ele au cali
Bookfest/Cărți pentru copii de Oscar Wilde și James Joyce - prezentate la standul Humanitas
Două cărți de povești pentru copii, 'Integrala poveștilor'' de Oscar Wilde, în traducerea Lianei Alexandru, cu ilustrațiile Anei Alfianu și 'Pisica și Diavolul' de James Joyce, tradusă de Radu Paraschivescu, au fost lansate, sâmbătă, de Ziua Copilului, la Salonul Internațional de Carte Bookfest. 'Integrala poveștilor'
REPORTAJ/Piatra Neamț: Festivalul 'Lada cu zestre' a transformat orașul în capitală a meșteșugurilor populare tradiționale
Municipiul Piatra-Neamț este, în acest weekend, capitala meșteșugurilor populare tradiționale prin organizarea Festivalului de Artă Populară 'Lada cu zestre', manifestare ajunsă la a 19-a ediție. Toate aleile Parcului Tineretului, situat lângă complexul cultural Curtea Domnească, vibrează de viață, aducând în fața vizitatorilor
Bookfest/Profesorul Stanomir: Nicolae Iorga - simpatie vădită pentru un regim totalitar, dar nu a recomandat un partid unic
Profesorul Ioan Stanomir a afirmat că Nicolae Iorga a avut o 'simpatie vădită' pentru un regim totalitar, dar în niciun moment al carierei sale politice nu a recomandat un partid unic și totalitar, fiind 'un conservator autoritar'. Politologul a participat, sâmbătă, la Bookfest, la lansarea volumului Georgianei Țăra