Expoziţia ''Dumitru Prunariu - primul român în Cosmos'' vernisată la Muzeul Militar Naţional ''Regele Ferdinand I''
Expoziţia ''Dumitru Prunariu - primul român în Cosmos'' a fost vernisată sâmbătă dimineaţă la Muzeul Militar Naţional ''Regele Ferdinand I'' în prezenţa lui Dumitru Prunariu şi a directorului muzeului, locotenent-colonel Radu Riti.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
"Suntem bucuroşi să sărbătorim astăzi ceea ce înseamnă 40 de ani de la zborul primului român în spaţiu, locotenentul major inginer Dumitru Dorin Prunariu, în cadrul programului internaţional Intercosmos. Misiunea a durat 7 zile, 20 de ore, 41 de minute şi 52 de secunde, timp în care planeta noastră a fost înconjurată de 125 de ori, fiind parcurşi peste cinci milioane de kilometri. Suntem onoraţi că de-a lungul celor 40 de ani muzeul nostru a fost gazda amintirilor şi poveştilor legate de zborul cosmic al astronautului Dumitru Prunariu şi suntem şi păstrătorul majorităţii obiectelor care au fost utilizate la bordul navetei spaţiale şi al staţiei orbitale, printre acestea aflându-se, bineînţeles, costumul de astronaut şi capsula. Pentru a aniversa acest extraordinar şi important eveniment, Muzeul Naţional Militar 'Regele Ferdinand I' a pregătit ceea ce se numeşte 'Expoziţia Dumitru Prunariu - primul român în cosmos'", a declarat directorul Muzeului Naţional Militar "Regele Ferdinand I" locotenent-colonel Radu Riti.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
General-locotenent (r) inginer Dumitru Prunariu a afirmat că zborul său în spaţiul cosmic a fost "o aventură umană, o aventură ştiinţifică" şi a marcat trecerea României "de la o ţară cu preocupări cosmice, la o ţară deja cu activităţi ştiinţifice dezvoltate".
"Daţi-mi voie să afirm de la bun început că relaţia mea cu Muzeul Militar Naţional este veche, de când m-am întors din spaţiul cosmic, este fructuoasă, este de succes şi întotdeauna muzeul a fost alături de evenimentele marcante legate inclusiv de zborul meu cosmic. A fost o aventură umană, o aventură ştiinţifică care s-a petrecut acum 40 de ani, care a durat aproape opt zile, care a marcat trecerea României de la o ţară cu preocupări cosmice la o ţară deja cu activităţi ştiinţifice dezvoltate, cu activităţi industriale legate de crearea de aparatură şi echipamente pentru ştiinţă utilizate în spaţiul cosmic, la o ţară care are deja un reprezentant propriu care a efectuat experimente în spaţiul cosmic", a explicat Dumitru Prunariu.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
El a amintit că în prezent numărul cosmonauţilor şi astronauţilor din toată lumea nu este mare - 566 - deoarece tehnologiile necesare zborului în spaţiu sunt extrem de costisitoare.
"Acum sunt exact 566 de astronauţi şi cosmonauţi în toată lumea. Acum 40 de ani am fost al 103-lea. Numărul lor nu este mare. Nu este mare nu pentru că nu s-ar găsi tineri care să fie bine pregătiţi, să fie pregătibili pentru zborul cosmic, să stăpânească tehnologii complexe, ci pentru că domeniul cosmic este un domeniu extrem de costisitor, iar în spaţiul cosmic pot lansa oameni doar trei naţiuni acum - ruşii, americanii şi chinezii. Europa nu are mijloace proprii pentru a trimite oameni în spaţiul cosmic, de aceea se bazează pe acordul internaţionale, pe acorduri care le-a avut de la bun început cu Federaţia Rusă, cu Statele Unite ale Americii, iar mai nou s-au încheiat la nivel european acorduri de cooperare cu China şi o parte din astronauţii europeni învaţă deja, de câţiva ani, limba chineză", a mai spus Prunariu.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
În cadrul evenimentului, directorului muzeului militar i-a oferit lui Dumitru Prunariu placheta de onoare a Muzeului Militar Naţional şi fanionul care fac parte din însemnele de onoare ale Armatei României prezentate de fiecare unitate în parte.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
De asemenea, din partea Asociaţiei Cadrelor Militare din Rezervă şi Retragere "Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu", căpitanul Elena Coşofreţ i-a fost oferit titlul de Membru de onoare al asociaţiei.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Colonel (r) Natalia Damian, în numele Asociaţiei Cadrelor Militare Femei, l-a anunţat pe Dumitru Prunariu că, având în vedere aniversarea celor 40 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiu, a propus Primăriei General a Municipiului Bucureşti să-i acorde titlul de Cetăţean de Onoare al Bucureştiului.
Dumitru Prunariu a oferit Muzeului Militar Naţional medalia aniversară care a fost bătută de Monetăria Statului cu ocazia aniversării.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
"Pe o parte este emblema Fundaţiei Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu, pe cealaltă este logo-ul aniversar pe care scrie că sunt 40 de ani de la zborul cosmic pe care l-am efectuat", a precizat Prunariu.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
În cadrul expoziţiei "Dumitru Prunariu - primul român în Cosmos", care va fi deschisă până pe 31 decembrie, pot fi văzute, printre altele, costumul utilizat de Dumitru Prunariu la bordul staţiei orbitale Salyut 6, costumul impermeabil de amerizare, costumul de cosmonaut utilizat în zborul spaţial, o instalaţie de hidratare folosită la bordul staţiei orbitale, raţii de mâncare din trusa de supravieţuire, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte purtate la bordul staţiei, obiecte de supravieţuire într-o zonă cu temperatură scăzută. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Cătălina Matei, editor online: Gabriela Badea)
> Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
* O PERSONALITATE PE ZI: Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spaţiul cosmic
* DOCUMENTAR: 40 de ani de la singurul zbor în Cosmos al unui român, Dumitru Prunariu (14 mai)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorj: Se reia Festivalul ''Maria Lătărețu'', anulat anul trecut din cauza unor restricții legislative
Festivalul Cântecului Popular Românesc ''Maria Lătărețu'' se reia anul acesta la Târgu Jiu, după ce anul trecut nu s-a desfășurat din cauza unor restricții legislative, au anunțat, luni, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj. Potrivit unui comuni
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu













