Scena - în pandemie/Teodora Spînu (Teatrul din Bârlad): Actul artistic nu poate fi convertit, nu poţi să te apuci de altceva
Pandemia a reprezentat o provocare pentru actorii Teatrului "V.I.Popa" din Bârlad, determinându-i să-şi adapteze activitatea la noile reguli impuse de o criză sanitară neaşteptată, dar nu a reuşit să le răpească cea mai mare bucurie - dorinţa reîntâlnirii cu publicul.
.jpg)
Teodora Spînu, secretar literar al teatrului bârlădean, a declarat, pentru AGERPRES, că totul s-a dovedit a fi o experienţă grea, oamenii fiind nevoiţi să înveţe din mers.

"Actul artistic, de orice gen ar fi, că e vorba de muzică, de balet, de teatru, nu poate fi convertit, nu poţi să te apuci de altceva. Arthur Rubinstein spunea că, dacă nu repeţi o zi, ştii tu, dacă nu repeţi două zile, ştiu specialiştii, iar dacă nu repeţi trei zile, îşi dă seama şi publicul. Cam aşa e cu arta teatrală. Vocea trebuie lucrată permanent, trupul, plasticitatea acestuia, memoria. Acum o săptămână m-a sunat cineva şi m-a întrebat noi ce facem, că se deschid cinematografele, nu deschidem teatrul? În teatru este altfel, nu pui un CD într-un aparat, nu pui să ruleze un film. Este vorba despre repetiţii, de atâta muncă în spate. Iar în toată această perioadă s-a repetat. A fost şi munca individuală, acasă, dar s-a repetat şi în teatru, cu măşti, cu respectarea regulilor. Spectacolele vechi au fost ţinute tot timpul la foc automat, să nu se uite mişcarea, să nu se uite textul. De asemenea, am pregătit trei premiere: 'Slugă la doi stăpâni' de Carlo Goldoni, 'Down Way' de Oleg Bogaev şi 'Un tramvai numit dorinţă', care a fost prezentată deja publicului. Pe de altă parte, avem spectacole care nu apucaseră să se joace decât o dată sau de două ori: 'Orchestra Titanic' de Hristo Boicev şi 'Un cuplu ciudat' de Neil Simon. Tot timpul s-a lucrat, s-a lucrat, s-a lucrat", a precizat Teodora Spînu.

În perioada în care teatrul a fost închis, timpul nu a stat în loc. S-au ţinut chiar şi concursuri de ocupare a unor posturi. Teatrul a angajat o persoană la atelierul de croitorie pentru bărbaţi, un regizor şi un şef de producţie. Şi chiar dacă uneori cuvântul "online" a ajuns să le dea celor din teatru ''dureri de stomac'', după cum ei înşişi au mărturisit, activitatea a trecut inevitabil şi în mediul virtual.
Au fost difuzate online spectacole care nu se aflau sub incidenţa drepturilor de autor. În online piesele de teatru aveau vizualizări, dar în toată perioada stării de urgenţă angajaţii teatrului bârlădean au tânjit după întâlnirile directe cu spectatorii, după conexiunea directă cu publicul, cel fără de care niciun artist nu e împlinit cu adevărat, cel pentru care actorul ''arde''.

"Oamenii care veneau constant la teatru chiar au fost trişti. Unii sunt prieteni de-ai mei sau cunoştinţe mai apropiate şi mereu întrebau când redeschidem. La teatru era seara noastră de gală, pentru că în Bârlad nu sunt multe locuri în care poţi să simţi că ai ieşit din bucla aceea temporală sau din cochilia unui trai cu o rutină înnebunitoare. Unde te duci? Teatrul era o oază, fie că venea o trupă din Bucureşti, din Iaşi, din Brăila, din Galaţi, iar spectatorii veneau să-i vadă pe Florin Busuioc, pe Maia Morgenstern, pe Marius Bodochi, pe Florin Piersic, pe Medeea Marinescu sau alţi actori. Era un flux de energie extraordinară, pentru că nu ne raportăm numai la spectacolele noastre. Oamenii se pregăteau ca şi cum s-ar fi dus la o logodnă. Te îmbraci cu ce ai mai frumos, te parfumezi, îţi pregăteşti părul şi ai o stare bună. Toţi oamenii care vin în sală vin cu energie pozitivă. Toţi vor să vadă ceva frumos şi sunt deschişi să primească frumosul în sufletul lor. Este un schimb de energie extraordinar. Nu ştiu dacă în multe locuri avem parte de aşa ceva. Poate ce spun e un clişeu, dar teatrul e un act artistic viu şi diferit de la o reprezentaţie la alta. Lumea şi-a dorit foarte tare să se reia activitatea, sperăm într-o revenire la o viaţă în care bucuria contactului fizic şi mental să fie prezentă", menţionează Teodora Spînu.

Acum, după ce activitatea teatrului a fost reluată, actorii vor să se vaccineze şi să joace, pentru ca nimeni să nu-i arate cu degetul şi să nu le reproşeze că sunt vector de transmitere a virusului care i-a ţinut departe de public. Reprezentanţii teatrului au respectat şi vor respecta măsurile cerute, vor face în continuare ceea ce autorităţile cer în privinţa regulilor privind reducerea capacităţii în sală, dezinfectarea temeinică a spaţiilor sau crearea de fluxuri pentru spectatori.
.jpg)
"Aşteptăm să ne vină rândul la vaccinare, să fim luaţi şi noi în considerare, în cea de-a treia etapă. Toată lumea din teatru a spus că se vaccinează, pentru că vrem să jucăm. Aşteptăm să ne vaccinăm, să putem ieşi în faţa publicului cu sufletul deschis, că, dacă Doamne fereşte ceva se întâmplă la noi, nu am fost factorul care a transportat virusul. Pe de altă parte, eu cred că la teatru sunt mai puţine şanse să te îmbolnăveşti. Respectăm cu conştiinciozitate regulile de igienă. Am pus oamenii la distanţă de câte două, trei scaune, rândul din spate este liber, deci este imposibil să iei ceva în sală. Oamenilor li se ia temperatura când vin, au cu toţii mască. Prima noastră speranţă este să se joace chiar şi aşa. Artiştii sunt nişte oameni extrovertiţi, chiar şi cei mai timizi dintre ei au dorinţa de a-şi arăta faţa lor nevăzută publicului, de a le prezenta oamenilor ce au mai frumos. Cui îi pasă mai mult de cel din faţa sa decât unui artist? Te pregăteşti doar ca să oferi. Vrei să fii în faţa publicului, nu poţi trăi fără asta. Îmi amintesc perioada când am redeschis în octombrie la capacitate de 30%, era o efervescenţă, oamenii întrebau dacă mai sunt locuri. Teatrul era ca şi când le-ar fi confirmat că suntem însănătoşiţi ca societate, că o să fie bine şi o să ne adunăm şi o să ne întâlnim. După spectacole, ne vedeam la o cafea şi aveam impresia că suntem sănătoşi, că s-a extirpat o tumoră. Chiar credeam că o să meargă viaţa înainte", mărturiseşte secretarul literar al teatrului bârlădean.

Actorii aşteaptă, ca toţi ceilalţi, viaţa normală de odinioară, dar văd cu amărăciune că, într-o lume în care artiştii sunt cei ce aduc bucurie, chiar ei au fost sacrificaţi şi spun, măcar şi în şoaptă, că poate închiderea teatrelor nu a fost o măsură neapărat necesară. Astfel, într-un amar paradox al existenţei, se aşteaptă ca 'bufonii' să reintre în scenă, să înveselească spectatorii şi să-i retrezească la viaţă, deşi, în toată această perioadă nebună, ei au fost poate cei mai trişti.
.jpg)
"Cred că la stresul pe care l-a 'înghiţit' o întreagă umanitate, bucăţica asta de relaxare ar fi prins bine pentru oameni, teatrul ar fi fost ca o terapie. Să nu uităm niciodată un lucru foarte evident, simplu, pe care l-au spus şi alţii. Cât am stat încuiaţi în casă ne-am uitat la filme -, dar cinematografele le-am închis, la teatru -, dar teatrele le-am închis, am ascultat muzică de tot felul, căci fără muzică am fi înnebunit, dar concertele au fost întrerupte. Şi dacă de mâine nu mai este nicio pandemie, dăm un 'ţonţoroi' mare. Cu cine? Cu actori, cu muzicieni, care, deodată, vor fi buni. Sunt oameni care au descoperit în pandemie genuri de muzică pe care nu le-au ascultat până atunci, chiar îmi spuneau persoane că au descoperit muzica franceză, muzică clasică. Dar s-a gândit cineva la ceea ce au făcut în pandemie cei care cântă această muzică, cei care şi-au ros buricele degetelor studiind sau artiştii independenţi, pentru că ei au fost cei mai afectaţi?", a afirmat Teodora Spînu. AGERPRES/(AS, A - autor: Loredana Ciobanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Teatrul "V.I.Popa" din Bârlad
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival - între 29 octombrie și 1 noiembrie
Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival va avea loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, evenimentul desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. 'Festivalul de Jazz începe în 29 octombrie. Un eveniment care se desfășoară în continuare sub Î
'Metropolis 20 - un teatru de poveste', campanie lansată la două decenii de la înființarea instituției de cultură
Teatrul Metropolis marchează două decenii de la înființare prin lansarea campaniei aniversare 'Metropolis 20 - un teatru de poveste', o inițiativă de suflet dedicată comunității, creatorilor și miilor de spectatori care au transformat fiecare seară într-o filă vie de istorie culturală. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, lu
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român
Sala Mare a Ateneului Român va găzdui, miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar ''Alexandru Tomescu 50'', un omagiu adus îndrăgitului violonist român. Potrivit unui comunicat al Editurii Casa Radio, evenimentul reflectă strânsa legătură a artistului cu publicul spectator, dar și cu muzicieni import
Regizorii Rakan Mayasi și Eivind Landsvik - invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest
Regizorii Rakan Mayasi (''Yesterday the Eye Didn't Sleep'') și Eivind Landsvik (''Low Expectations'') sunt invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest și se vor întâlni cu publicul din București la Cinema Elvire Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și la sala Auditorium de la Muzeul Național de Artă al Român
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026; scriitorul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu - printre nominalizați
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026 va avea loc miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român, printre nominalizați regăsindu-se scriitorul și universitarul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu. Potrivit unui comunicat al Editurii Humanitas, transmis luni AGERPRES, pe lista scurtă a nominalizărilor
Gorj: Se reia Festivalul ''Maria Lătărețu'', anulat anul trecut din cauza unor restricții legislative
Festivalul Cântecului Popular Românesc ''Maria Lătărețu'' se reia anul acesta la Târgu Jiu, după ce anul trecut nu s-a desfășurat din cauza unor restricții legislative, au anunțat, luni, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj. Potrivit unui comuni
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v














