Lucian Pintilie a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu Ortodox
Lucian Pintilie a fost înmormântat cu onoruri militare, sâmbătă, la Cimitirul Bellu Ortodox, aproximativ 100 de persoane fiind prezente la ceremonialul funerar pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului regizor a fost învelit cu drapelul naţional, iar soldaţii din Regimentul de Gardă au prezentat onorul la momentul ieşirii din biserică şi au tras salve de armă în aer atunci când coşciugul a fost coborât în criptă.
Printre cei veniţi să-şi ia rămas bun de la Lucian Pintilie s-au aflat regizorii Andrei Şerban, Stere Gulea, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Tudor Giurgiu, actorii George Mihăiţă, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Ion Caramitru, Doru Ana, Ana Ciontea, scriitoarea Ana Blandiana şi operatorul şi directorul de imagine film, Vivi Drăgan Vasile.
La slujba de înmormântare a fost prezent şi deputatul PNL Gigel Ştirbu, preşedintele comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, pentru a depune o coroană de flori s-a prezentat.
Actorul George Mihăiţă a mărturisit că, pentru el, Lucian Pintile reprezintă "o icoană" şi "un reper".
"El este pentru mine o icoană, am o casetă mare cu filmele lui şi mă închin la el. Devenirea mea artistică i-o datorez lui. El a fost un reper pentru noi, nu numai pentru noi actorii, regizorii, ci pentru noi românii. M-am bucurat că am rămas prieteni peste ani, m-am bucurat că mi-a văzut ultimele spectacole şi văzându-le am vrut să îi arăt că a mizat pe mine şi să-i mulţumesc pentru ceea ce a făcut", a spus Mihăiţă.
Pentru Stere Gulea, Lucian Pintilie rămâne "un personaj important pentru România", atât ca regizor, dar şi "prin atitudinea, curajul şi demnitatea de care a dat-o dovadă".
"E un personaj foarte important pentru România, nu numai regizor, foarte important, ci şi ca atitudine, curaj, demnitate. A fost un tip extraordinar prin curajul pe care l-a avut, în general, de a nu fi acomodat cu banalităţile vieţii. Din cauza asta poate că unii nici nu l-au înţeles, au crezut că e doar, cum să vă spun, doar un om care vrea să dea cu tifla. Era foarte profund în ciuda aparenţelor. Se duce una dintre personalităţile cele mai importante ale perioadei ăsteia", a declarat Gulea.
Ana Blandiana a vorbit, la rândul său, despre Lucian Pintilie, ca despre "artistul în sens de reprezentant al tuturor artelor".
"Adică, este artistul cu care am fost întotdeauna mândră că trăiesc în acelaşi timp. Şi, am avut întotdeauna sentimentul (...) că sunt contemporană cu un geniu, ceea ce era foarte încurajator. A fost nu numai un mare artist, a fost un mare caracter şi a trăit într-o epocă în care a avea caracter era mult mai mult decât a avea talent", a spus Blandiana.
Ion Caramitru a afirmat că Lucian Pintilie a fost un geniu artistic, dar şi un dizident autentic împotriva comunismului.
"Noi am însoţit la groapă un geniu (...) care şi-a făcut loc în cultura română şi în sistemul de dizidenţă românească, pentru că putem vorbi de Pintilie, un dizident autentic împotriva regimului comunist, care l-a şi pedepsit, şi care a lăsat în urmă o operă absolut remarcabilă, Din păcate, cum am mai spus, el s-a întors când l-am chemat, spunându-mi că nu mai vrea să facă teatru şi numai film. Sigur că a fost pentru filmul românesc un câştig enorm, dar o mare pierde pentru teatrul românesc, pentru că el nu a mai montat niciodată teatru, după întoarcere. Însă, când spun că a fost un geniu, vorbesc per total, cum se zice astăzi, şi talent şi cultură şi atitudine şi rezistenţă morală şi o probitate ieşită din comun, permanentă lipsă de compromis şi o înălţime artistică absolut de neatins în acest moment. E o mare pierde", a declarat Caramitru.
Tudor Giurgiu a punctat faptul că pentru el, ca regizor, Lucian Pintilie "a însemnat, cumva, totul" pentru că a avut de învăţat de la acesta multe.
"În '94 sau '95 am fost regizor secund la producţia 'Prea târziu' şi am stat cam 9-10 luni în preajma lui. (...) Paradoxul e că am învăţat mai puţin despre cum mişti aparatul sau ce trebuie să facă actorii la cadru, dar am învăţat foarte mult despre mine, despre cum trebuie să lucrez într-o echipă şi valori importante, viaţa", a afirmat Giurgiu.
Ana Ciontea l-a caracterizat, la rândul său, pe Pintilie ca fiind "un genial regizor".
"Mă rog la Dumnezeu ca acest genial regizor să ne privească de sus şi să ne binecuvânteze, poate ne revenim cu toţii. Dumnezeu să-l ierte !", a spus Ciontea.
Lucian Pintilie, în vârstă de 84 de ani, a murit în data de 16 mai 2018, la Spitalul Elias din Capitală. AGERPRES/ (A, AS - autor: Daniel Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Începe Săptămâna Pătimirilor: Deniile, oficiate de duminică și până vineri la Catedrala Patriarhală
Creștinii ortodocși participă, în Săptămâna Pătimirilor, la slujbele numite Denii din parcursul anului bisericesc. La Catedrala Patriarhală aceste slujbe vor fi oficiate de duminică și până vineri, începând cu ora 17:00. Slujbele vor fi transmise în direct de Trinitas TV pe Youtube și pe pagin
PS Paisie Sinaitul: De Florii, suntem chemați să începem să fim cu adevărat aproape de Iisus Hristos pe drumul Crucii
Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a îndemnat la o 'bucurie reținută' în Duminica Floriilor, subliniind că în această zi suntem chemați să începem să fim cu adevărat aproape de Iisus pe drumul Crucii, să suferim alături de Iisus Hristos și să credem în Învierea Lui și în posibilitatea învierii noastre.
Harghita: Cea mai mare ceremonie de sfințire a bucatelor de Paștele Catolic din Bazinul Carpatic, la Miercurea-Ciuc
Tradiționala ceremonie de sfințire a bucatelor cu ocazia Paștelui Catolic, la care au participat mii de oameni, a avut loc duminică, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, autoritățile locale susținând că evenimentul este cel mai mare de acest gen din Bazinul Carpatic. La fel ca în fiecare an, oamenii au început să vin
Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim - Floriile
Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc duminică Intrarea Domnului în Ierusalim - Floriile. Potrivit tradiției Bisericii, Intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viața Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De data aceasta, își pregătește singur int
Credincioșii romano-catolici și protestanți sărbătoresc duminică Paștele
Credincioșii romano-catolici și protestanți sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinilor. În acest an, Paștele Catolic este sărbătorit pe, 5 aprilie, iar Paștele Ortodox pe 12 aprilie. Arhiepiscopul-Mitropolit romano-catolic de București, Aurel Percă, amintește, în Scrisoarea pa
PF Daniel: Pelerinajul de Florii - bucurie a învierii sufletului din moartea cauzată de păcat; aduce binecuvântare orașului
Pelerinajul de Florii nu este doar o 'simplă comemorare istorică', ci o 'bucurie a învierii sufletului' din moartea cauzată de păcat, pentru a primi cu inimă curată de copil lumina neînserată a Împărăției iubirii Preasfintei Treimi, le-a spus sâmbătă seară Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioș
Moaștele Sfântului Lazăr, depuse la Catedrala Patriarhală
Un fragment din moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr a fost depus spre cinstire, sâmbătă, la Catedrala Patriarhală, informează agenția Basilica a Patriarhiei Române. Credincioșii vor putea, astfel, să se reculeagă în memoria lui Lazăr, cel pe care Biserica îl cinstește în ajunul Sărbătorii Intrării Domnului
Pelerinajul de Florii - în București; procesiunea va începe la Catedrala Națională
Ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși mireni din Capitală și din județul Ilfov vor participa, sâmbătă, la Pelerinajul de Florii organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor. Acest eveniment religios-misionar va avea loc în București, cu sprijinul Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Român
Maestrul Cristian Măcelaru va coordona Masterclass-urile Concursului Enescu 2026; în premieră - compoziție
Maestrul Cristian Măcelaru revine la pupitrul formării unei noi generații de artiști, coordonând, în perioada 24-28 august, o nouă serie de masterclass-uri în cadrul ediției a XX-a a Concursului Internațional George Enescu. 'După impactul remarcabil al ediției anterioare, care a redefinit rolul Concursului Internațional G
Sibiul, fostă Capitală Culturală Europeană, nu are galerie de artă comercială și nici hub cultural (curator)
Curatorul Liviana Dan atrage atenția asupra lipsei infrastructurii pentru arta contemporană în Sibiu și afirmă că orașul nu are galerii de artă comerciale, spații alternative sau un hub cultural, în pofida statutului de primul oraș românesc care a fost Capitală Culturală Europeană în urmă cu 19 ani. 'Sunt foarte mul
Mihaela Simion (MNIR): Vă asigurăm că noi suntem primii interesați de autentificarea Coifului de la Coțofenești
Mihaela Simion, director interimar adjunct al Muzeului Național de Istorie a României, a declarat vineri că specialiștii instituției sunt primii interesați și cei mai în măsură să verifice autenticitatea Coifului de la Coțofenești și a celor două brățări dacice recuperate după furtul de anul trecut din Muzeul Drents. 'Lucrurile
Demeter: Raportul Comisiei de control a Ministerului Culturii pentru verificări la Muzeul Enescu - transmis Parchetului
Raportul Comisiei de control a Ministerului Culturii privind verificările efectuate la Muzeul Național 'George Enescu' a fost transmis Parchetului, a anunțat vineri ministrul Culturii, Demeter Andras. 'Raportul de control a fost transmis Parchetului pentru investigarea aspectelor legale de degradarea bunurilor culturale de Tezaur.
Bihor: Expoziția 'Arta vitraliului la 360 de grade' a Amaliei Verzea a ajuns la Oradea
Expoziția personală 'Arta vitraliului la 360 de grade', semnată de artista orădeană de renume internațional Amalia Verzea, a ajuns, după prezentarea de la București, în orașul natal, la Muzeul Țării Crișurilor, unde poate fi vizitată până în 10 mai, ulterior urmând să fie itinerată la Roma. 'Toată viața mea
Covasna: Benzile desenate și biblioterapia printre noutățile SepsiBook; invitați - Ioana Pârvulescu, Berg Judit și Andrei Dosa
Scriitorii Ioana Pârvulescu, Berg Judit, Dan Coman și Andrei Dosa se numără printre invitații celei de-a cincea ediții a Târgului de carte și Festivalului de literatură contemporană SepsiBook, ce va avea loc în perioada 14 și 17 mai, la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, sub semnul 'Anului liceenilor'. Potrivit or
Film O'Clock International Festival #6 - în 12 țări din Europa și Africa
Film O'Clock International Festival #6 va avea loc în perioada 16 - 19 aprilie în 12 țări din Europa și Africa, informează un comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES. Festivalul reunește 12 țări - Lituania, Polonia, Germania, Ucraina, Moldova, Serbia, România, Bulgaria, Cipru, Grecia, Egipt și Africa de Su








