Timiș: Seară vieneză, la Filarmonica Banatul
Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul din Timișoara îi invită pe melomani, vineri, la ora 19:00, în Sala Capitol, pentru o seară de neuitat, sub bagheta dirijorului vienez Sascha Goetzel. Acesta este în rezidență la filarmonica timișoreană, în stagiunea 2025-2026. Evenimentul promite o incursiune &ic
Călin Stegerean contestă la Curtea de Apel București rezultatul evaluării finale ca manager al MNAR
Criticul de artă Călin Stegerean anunță că va contesta la Curtea de Apel București rezultatul evaluării finale ca manager al Muzeului Național de Artă al României, acuzând, printre altele, nerespectarea legislației și a principiilor profesionalismului, imparțialității și independenței. ''În urma diverselor solicitări,
Brăila: Festivalul Internațional de Jazz ''Johnny Răducanu'' nu va mai avea loc în 2025
Festivalul Internațional de Jazz ''Johnny Răducanu'' nu va mai fi organizat în acest an, ca urmare a prevederilor din OUG nr. 52 din 1 octombrie 2025, care interzice desfășurarea festivalurilor, a anunțat, vineri, președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac. ''Festivalul Internațional de Jazz 'J
REPORTAJ Timiș: Printre povești nobiliare, în ''Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă'', la MNB (GALERIE FOTO)
Pășind în Mansarda Muzeului Național al Banatului (MNB) din Timișoara, începând de vineri după-amiaza și până pe 23 ianuarie 2026, se lasă descoperită o lume apusă, dar care a înflorit în secolele XVIII - XIX până la începutul veacului XX, chiar până la naționalizarea din 1949, în Banat.
Concert de muzică sacră - la 150 de ani de la sfințirea pietrei de temelie a Catedralei ''Sfântul Iosif''
Un concert de muzică sacră, intitulat ''Jesus Christus, Dominus Noster'', va avea loc vineri, de la ora 20:00, în Catedrala ''Sfântul Iosif'' din București. Potrivit unui comunicat al Oficiului pentru Bunuri Culturale Ecleziastice și Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, transmis AG
Episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul: Secole de-a rândul, o mulțime de savanți ai lumii au comparat biblioteca cu paradisul
O mulțime de savanți ai lumii au comparat, secole de-a rândul, biblioteca cu paradisul, ceea ce reprezintă o apropiere de spiritualitatea creștină, a evidențiat, joi, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, la lansarea celor mai recente volume din 'Istoria Bibliotecii Academiei Române', consacrate anilor grei ai totalitarismului comunist, 1948 -
Mureș: Direcția 5, White Mahala și Cooperativa 9, la prima ediție a Festivalului 'Halloween în Cetate'
Artiștii de la Direcția 5, White Mahala și Cooperativa 9 și-au anunțat participarea la prima ediție a Festivalului 'Halloween în Cetate', care urmează să aibă loc în perioada 31 octombrie - 2 noiembrie, în Cetatea Medievală Sighișoara. 'Sighișoara se pregătește pentru trei seri în care muzica va răsuna printre zidurile
Iași: Palatul Culturii își extinde programul de vizitare în perioada pelerinajului Sfintei Parascheva
Conducerea Palatului Culturii din Iași a anunțat, joi, extinderea programului de vizitare, pentru a oferi persoanelor care vin în această perioadă fie la pelerinajul Sfintei Parascheva, fie la manifestările din cadrul 'Sărbătorilor Iașului' cât mai multe ocazii de a se bucura de patrimoniul cultural al celor patru muzee aflate în edificiul simbol al
Bihor: Expoziție inaugurală în Galeria NOCA - primul centru dedicat artei vizuale contemporane din Oradea
Galeria de artă vizuală contemporană NOCA va găzdui, în 17 octombrie, expoziția inaugurală, a anunțat, joi, Fundația pentru Protejarea Monumentelor Istorice din județul Bihor (Oradea Heritage). 'Pe 17 octombrie 2025, Oradea trăiește o premieră: NOCA - New Oradea Contemporary Art - își deschide porțile pentru public. Este primul
Iași: Peste 24.500 de pelerini s-au închinat la Sfânta Parascheva, de la începutul pelerinajului
Peste 24.500 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de miercuri dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie. Din cauza ploii și a temperaturilor scăzute, numărul persoanelor
Iași: Aproximativ 15.000 de credincioși au venit în pelerinaj pentru a se închina la racla cu moaștele Sf Cuv Parascheva
Aproximativ 15.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care a fost scoasă miercuri dimineață, la ora 6:30, pe esplanada din fața Catedralei Mitropolitane. Potrivit organizatorilor, pelerinii care au ajuns la raclă la ora 18:00 au stat la rând aproximativ 25 minute.
O nouă ediție a Zilelor Ținutului Secuiesc, cu evenimente diverse în Harghita, Covasna și Mureș
Cea de-a XVI-a ediție a Zilelor Ținutului Secuiesc va avea loc între 15 și 25 octombrie, reunind o varietate de programe culturale desfășurate în județele Harghita, Covasna și Mureș, au anunțat organizatorii miercuri, într-o conferință de presă susținută la Odorheiu Secuiesc. Managerul Centrului Județean pentru Conservarea și
Președintele Academiei: E păcat că Regele Charles a trebuit să vadă la Londra copiile unor lucrări de Regina Maria (GALERIE FOTO)
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a criticat, miercuri, prezentarea în cadrul unei expoziții dedicate Reginei Maria, organizată la Londra, doar a unor copii ale unor lucrări realizate de suverană și nu a pieselor originale, aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei. 'Mie îmi pare rău că Regele Charles
Emisiunea filatelică aniversară 'Centenarul Palatului Culturii din Iași' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Emisiunea filatelică aniversară 'Centenarul Palatului Culturii din Iași', care are în componență patru mărci poștale și un plic 'prima zi', va fi introdusă în circulație vineri, anunță Romfilatelia și Poșta Română. Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, cele patru mărci poștale prezintă în g
Cluj: Peste 7.000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Maghiar
Peste 7.000 de spectatori au participat la ediția din 2025 a Zilelor Filmului Maghiar, care a avut loc în 16 localități din Transilvania, în perioada 1-5 octombrie. 'Aproximativ 7.000 de cinefili au participat la Zilele Filmului Maghiar/Filmtettfeszt 2025, festival desfășurat în Cluj și în alte 16 localități din Tra








