Cristian Şofron: Mircea Mureşan înseamnă tinereţea mea
Actorul Cristian Şofron a deplâns vineri moartea regizorului Mircea Mureşan, despre care a spus că reprezintă tinereţea sa, trecerea către maturitate şi filmul care i-a adus cea mai mare vizibilitate în public - "Toate pânzele sus", în care a interpretat rolul Mihu. "Of, Doamne, Doamne, ce veste tristă. P
Flavius Buzilă (Hara), după ce parodiile sale muzicale au devenit hituri de pandemie: Oamenii au nevoie să râdă
Solistul Trupei Hara, Flavius Buzilă, a lansat în mediul online o serie de parodii muzicale având ca temă centrală distanţarea socială şi izolarea la domiciliu pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, unele dintre acestea fiind etichetate de către fani drept "hituri de pandemie", după ce au avut sute de mii de accesări încă
Regizorul Mircea Mureşan a murit vineri, la vârsta de 91 de ani
Regizorul Mircea Mureşan a murit vineri dimineaţă la vârsta de 91 de ani, a declarat pentru AGERPRES Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România. "A murit în spital, azi dimineaţă, la ora 8,00. Nu este vorba de coronavirus, a fost o boală necruţătoare. Era un domn distins, 91 de ani. (...) Îmi pa
Constanţa: Expoziţie online de artă sacră, prezentată de Universitatea "Ovidius"
"Artă sacră - expoziţie personală Viorel Ungureanu" este evenimentul ce va fi transmis online, vineri seară, de Universitatea "Ovidius", a informat Primăria Constanţa. "Facultatea de Arte din cadrul Universităţii 'Ovidius' din Constanţa transmite în această seară, de la ora 19:00, pe canalul
Tulcea: Spectacole de teatru de Ştefan Caraman, oferite online publicului
Scriitorul Ştefan Caraman, distins în anul 2006 cu premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru cea mai bună piesă a anului 2005, pregăteşte un roman de proză scurtă care ar putea fi influenţat de pandemia de coronavirus şi le oferă, în această perioadă, iubitorilor de teatru posibilitatea de a viziona online două spectacole care au la bază textele
Patriarhul Daniel a mulţumit Papei Francisc pentru donaţia făcută Spitalului din Suceava
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a mulţumit joi Papei Francisc pentru donaţia făcută Spitalului din Suceava. "În după amiaza zilei de 23 aprilie 2020, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis o scrisoare de mulţumire adresată Sanctităţii Sale Papa Francisc pentru darul făcut de acesta Spitalului Judeţean 'Sfântul
Constanţa: Musulmanii din România încep postul Lunii Sfinte Ramazan
Membrii comunităţii musulmane din România vor celebra vineri, 24 aprilie, începutul Lunii Sfinte Ramazan, perioadă în care credincioşilor musulmani le este interzis să se hrănească şi să se hidrateze, din zori de zi până la apusul soarelui. Conform unui comunicat de presă transmis joi de şeful Cultului Musulman din Rom&
Institutul Francez lansează concursul online de interpretare muzicală în limba franceză FrenchMania 2020
Institutul Francez lansează, în cooperare cu Keo, Alexandra Ungureanu şi cântăreţul francez Cali, concursul online de interpretare muzicală în limba franceză FrenchMania 2020. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, ediţia din acest an se va desfăşura exclusiv online.
Patriarhul Daniel: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - un mare ajutător, mai ales în vreme de încercare
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, joi, la praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, că acesta este, mai ales în vreme de încercare, "un mare ajutător". "Aşa cum a biruit demonii care lucrau prin persecutorii împăraţi păgâni şi a biruit toat
SRJ MediaSind a solicitat în instanţă anularea noului Cod etic al Societăţii Române de Televiziune
Sindicatul Român al Jurnaliştilor - MediaSind a acţionat în instanţă conducerea Societăţii Române de Televiziune (SRTV), solicitând anularea noii Proceduri privind conduita etică în Societatea Română de Televiziune, aprobată prin Ordinul preşedintelui - director general al SRTV, Doina Gradea. Într-un c
Constanţa: Arhiepiscopul Tomisului îndeamnă preoţii să meargă pe câmp şi să oficieze slujbe speciale pentru ploaie
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, îndeamnă preoţii, în special pe cei din mediul rural, să meargă vineri, de Izvorul Tămăduirii, pe câmp şi să oficieze slujbe speciale pentru ploaie. "ÎPS Teodosie a rânduit ca mâine, de Izvorul Tămăduirii, în toate parohiil
Ziua Mondială a Cărţii - Ministerul Culturii: Ne exprimăm încrederea în puterea pe care o are lectura
Ministerul Culturii a transmis un mesaj joi cu ocazia Zilei Mondiale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor şi a Zilei Naţionale a Bibliotecarului în care exprimă încrederea în puterea pe are o are lectura, mai ales în circumstanţele actuale. "Sărbătorim şi această zi, asemenea multora din prezent, concentrându-n
Giurgiu: Sfânta Liturghie oficiată la catedrala episcopală, singura manifestare care a marcat în acest an Ziua municipiului
Sfânta Liturghie oficiată de episcopul Ambrozie, la catedrala Adormirea Maicii Domnului din municipiul Giurgiu, fără enoriaşi, dar transmisă online în casele giurgiuvenilor a fost singura manifestare care a marcat în acest an sărbătoarea oraşului al cărei patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare Muceni
Covasna: Seria documentarelor online prezentate de Centrul Judeţean de Cultură continuă cu filmul "Rotarul"
Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, care de-a lungul timpului a sprijinit realizarea mai multor filme documentare despre meşteşugurile, obiceiurile şi tradiţiile oamenilor din zonă, va prezenta joi seară filmul "Rotarul", într-o proiecţie online pe pagina de facebook a instituţiei. "Prin transmisia online de joi, ora
Timiş: O carte tipărită în 1734, cadou online pentru vizitatorii site-ului Muzeului Naţional al Banatului
Muzeul Naţional al Banatului (MNaB) din Timişoara le oferă vizitatorilor site-ului, de Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, posibilitatea de a vedea online o carte din colecţia proprie, ''Corpus Juris Hungarici'', tipărită la Tyrnaviae în anul 1734, pe care amfitrionii o consideră "un diamant





