Argeș: O femeie care a agresat doi elevi la școală, cercetată sub control judiciar
O femeie de 58 de ani din comuna Merișani, suspectată că a agresat doi copii în incinta unei unități de învățământ, este cercetată sub control judiciar, a anunțat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
Conform sursei citate, incidentul s-a petrecut în ziua de 15 octombrie, ulterior fiind deschisă o anchetă în acest caz. Femeia este cercetată de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe (două acte materiale).
''Din probatoriul administrat a rezultat că (...) în timpul pauzei dintre orele de curs, o femeie de 58 de ani, din Merișani, ar fi agresat doi copii minori, pe fondul unei stări conflictuale pe care unul dintre ei ar fi avut-o anterior cu nepotul acesteia'', se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.
După declanșarea anchetei, femeia a fost reținută inițial pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar. AGERPRES/(AS - redactor: George Onea, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Călin Georgescu - suspectat că ar fi pus un bărbat să îi scaneze vila pentru a găsi microfoanele procurorilor (surse)
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Sibiu: Șase reținuți și peste 113.000 de țigarete fără timbru descoperite după percheziții în cinci județe și în București
Șase persoane, cu vârste între 31 și 76 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore într-un dosar privind deținerea și comercializarea ilegală a țigaretelor, în urma a 44 de percheziții efectuate în cinci județe și în municipiul București, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Polițiștii Se
Dâmbovița: Elev de 14 ani, bătut și amenințat cu moartea de un coleg; a fost emis ordin de protecție provizoriu
Un elev de 14 ani a fost bătut și amenințat cu moartea de un coleg de clasă, în incinta unei unități de învățământ din Târgoviște, iar Poliția a emis un ordin de protecție provizoriu, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. ''La data de 20 octombrie, în jurul orei 12:
Neamț: Dosar penal în urma unei altercații în trafic, la Piatra-Neamț; a fost implicată și o minoră de 14 ani
Polițiștii din Piatra-Neamț au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări în urma unei altercații care a avut loc în trafic, între mai multe persoane, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Situația a fost semnalată la 112 de către o femeie în vârstă de 37 de ani, din P
CCR reia dezbaterile pe sesizarea președintelui asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre
Curtea Constituțională a României ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. În luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea
CCR discută sesizarea șefului statului în legătură cu Legea privind drepturile copilului
Curtea Constituțională a României discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea și completarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea, care are ca obiect de reglementare intervenții asupra Legii 272/2004, vizează modificarea articolului 84 alineat
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind decarbonizarea în sectorul energetic, la CCR
Curtea Constituțională a României reia, miercuri, dezbaterile cu privire la sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modifi
SRI: Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice; va continua să asigure securitatea și siguranța românilor
Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice și își desfășoară activitatea exclusiv în limitele stabilite de Constituție și de lege, au transmis marți reprezentanții instituției. SRI a reacționat în urma declarațiilor făcute
Bistrița-Năsăud: Ordine provizorii de protecție emise pentru șase elevi și profesoara atacată cu cuțitul de minorul de 13 ani
Polițiștii au emis, în cursul serii de marți, șapte ordine de protecție provizorii pentru șase elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița și pentru profesoara de 28 de ani atacată cu cuțitul de minorul de 13 ani, iar acestuia din urmă i-a fost montată brățară de monitorizare, potrivit datelor furnizate AGERPRES de către purtătorul de c
Constanța: Vânătorul de mine M 271 'Căpitan Constantin Dumitrescu' a încheiat participarea la exercițiul MCM BLACK SEA TG
Vânătorul de mine M 271 'Căpitan Constantin Dumitrescu' din cadrul Divizionlui 146 Nave Minare-Deminare 'Viceamiral Constantin Niculescu-Rizea' s-a întors marți, în portul militar Constanța, de la cea de-a douăsprezecea activare a Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră - MCM BLACK SEA (Mine Countermeasures Task G
VIDEO Bistrița-Năsăud: Elevul de 13 ani, autorul atacului cu cuțitul de la o școală, a acționat premeditat și nu a manifestat remușcări (Parchet)
Elevul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit un cadru didactic și un alt elev, de 12 ani, de la o școală gimnazială din Bistrița, a acționat premeditat, cel mai probabil din motive rasiale, și nu a manifestat remușcări după comiterea faptelor, a declarat, marți, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, Adrian Briciu.
Dâmbovița: Ambulanțier atacat la muncă de un coleg, Poliția a deschis dosar penal
Un ambulanțier a sesizat Poliția că a fost atacat la muncă de un coleg, pe fondul unor discuții în contradictoriu, și a fost amenințat cu un obiect ascuțit-înțepător, informează, marți, IPJ Dâmbovița. 'La data de 10 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin plângere, de un băr
Sibiu: O bucureșteancă, reținută după ce ar fi ajutat un bărbat să obțină ilegal trei credite în numele unei brașovence
O femeie din București a fost reținută după ce ar fi ajutat un bărbat din județul Ilfov să obțină ilegal trei credite în valoare de 13.000 de lei, în numele unei alte femei din Brașov, a precizat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, Vlad Teodosiu-Păducel. Potrivit sursei ci
Prahova: 'Justițiarul din Berceni' - în arest la domiciliu în dosarul de lipsire de libertate și lovire
Cei doi bărbați reținuți de polițiștii Secției 4 Ploiești într-un dosar de lipsire de libertate și lovire sau alte violențe, unul dintre ei fiind cel cunoscut în mediul online drept 'Justițiarul din Berceni', au fost plasați, marți, în arest la domiciliu. 'La data de 20 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadr











