Episcopul vicar Varlam Ploieşteanul: Să ne raportăm întotdeauna în stare de rugăciune, de neuitare, de recunoştinţă faţă de eroii neamului
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a îndemnat, joi, la slujba pomenirii celor care au contribuit la realizarea României Mari şi recunoaşterea acesteia pe plan internaţional, în special prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, să ne raportăm întotdeauna în stare de rugăciune, de neuitare, de recunoştinţă faţă de eroii ne
Bihor: Primul concert al Filarmonicii Oradea după relaxare, susţinut în aer liber de orchestra de cameră
Filarmonica de Stat Oradea organizează, vineri, primul concert de după starea de urgenţă determinată de pandemie, care va fi susţinut în aer liber, în curtea Episcopiei Romano-Catolice, a anunţat conducerea instituţiei. Concertul va fi susţinut, de la ora 19,00 de formaţia Camerata Michael Haydn, orchestra de cameră a Filarmonicii
Timiş: Mitropolitul Banatului îndeamnă preoţii să facă rugăciuni, în a doua zi de Rusalii, împotriva secetei
Mitropolitul Ioan al Banatului a îndemnat toţi preoţii şi ieromonahii eparhiei să iasă la troiţele de la hotarele satelor sau la capătul holdelor, în cea de-a doua zi de Rusalii, pentru a face rugăciuni de ocrotire a recoltelor şi de înlăturare a secetei. "Potrivit rânduielilor liturgice, în ziua a doua a Rus
Bistriţa-Năsăud: Voluntari din Europa, aşteptaţi într-o tabără de conservare a unor piese vestimentare tradiţionale, la muzeu
Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Asociaţia Culturală "Patrimoniu pentru viitor" şi Asociaţia "European Heritage Volunteers" din Germania, va organiza, în a doua jumătate a lunii iulie, o tabără cu participare internaţională, în cadrul căreia voluntari din mai multe ţări europene vor învăţa tehnici de conservare a
Academia Română a marcat un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon
Academia Română a marcat, joi, în cadrul unei şedinţe festive a Prezidiului, un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon, prin care s-a recunoscut pe plan internaţional unirea Transilvaniei cu România. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, Prezidiul Academiei Române rememorează astfel evenimentele petrecute la începu
17 organizaţii culturale din România, finanţate prin Programul Europa Creativă; totalul granturilor - 848.495 de euro
Un număr de 17 instituţii şi organizaţii din România, printre care Teatrul Naţional 'Radu Stanca' din Sibiu, Asociaţia Editorilor din România sau Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu, vor beneficia de sprijin financiar nerambursabil în urma rezultatului selecţiei de proiecte de cooperare europeană finanţate prin Programul Europa Creativă - Cult
Festivalul Internaţional de Film Transilvania va avea loc între 31 iulie şi 9 august; proiecţii în aer liber
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc anul acesta în perioada 31 iulie - 9 august, iar organizatorii anunţă proiecţii în aer liber. "Am promis că ne vedem anul acesta, ne ţinem de promisiune! Între 31 iulie şi 9 august 2020 ne reîntâlnim în Cluj, la ediţia a 19-a! Un TIFF cu aer de vacanţă, cu
Dolj: Stiloul cu care Nicolae Titulescu a semnat Tratatul de la Trianon, în colecţiile Muzeului Olteniei
Muzeul Olteniei din Craiova păstrează în colecţiile sale un important fond "Nicolae Titulescu", donat de urmaşi ai săi în anii 1977-1980, iar printre numeroasele piese se află şi stiloul cu care marele diplomat român a semnat Tratatul de la Trianon. Potrivit muzeografilor de la Muzeul Olteniei, acest stilou, cu o importantă valoare
Deblocarea situaţiei salarizării unei părţi a personalului - printre priorităţile noului manager al MNAR, Cristina Verona
Deblocarea situaţiei salarizării unei părţi a personalului, asigurarea siguranţei tuturor angajaţilor, dar şi a vizitatorilor Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR) în contextul epidemiei cu noul coronavirus se numără printre priorităţile noului director interimar, Cristina Verona. "Azi am preluat responsabilitatea,
Galaţi: Teatrul Dramatic "Fani Tardini" reia duminică reprezentaţiile cu public
Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galaţi reia reprezentaţiile cu public duminică, cu spectacolul în aer liber "Buzunarul cu pâine", la exact 13 săptămâni de la suspendarea acestora pe fondul pandemiei, se arată într-o informare transmisă miercuri de reprezentanţii instituţiei de cultură. Potrivit sursei citate, pentru
Satu Mare: Teatrul de Nord deschide stagiunea în aer liber
Teatrul de Nord deschide stagiunea în aer liber cu o serie de spectacole pentru copii şi adulţi, informează instituţia, miercuri, printr-un comunicat de presă. "În ultimele trei luni, mediul teatral a fost unul dintre cele mai afectate de pandemia de COVID-19. Restricţiile impuse pentru prevenirea răspândirii virusului au zguduit puterni
Cinema în aer liber într-un parc din apropierea Iaşiului
Parcul Enduro Ranch din Iaşi va găzdui, în fiecare vineri şi sâmbătă din luna iunie, proiecţii cinematografice în aer liber, care vor debuta la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul evenimentelor "CINEMADUR - Cinema la enduranch". "Amfiteatrul natural înconjurat de pădure ce formează si
Iaşi: ''România! Te pup'' un nou spectacol difuzat online de Teatrul Naţional ''Vasile Alecsandri''
Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi va difuza online vineri, 5 iunie, de la ora 18,00, spectacolul "România! Te pup", de Bogdan Georgescu, un spectacol cu cinci participări la mari festivaluri internaţionale, premiat în Polonia, nominalizat de UNITER. Spectacolul "România! Te pup", în regia lui Da
Braşov: Primăria municipiului reşedinţă reia finanţarea proiectelor culturale; bugetul - 1 milion de lei
Municipalitatea braşoveană va finanţa anul acesta doar proiectele culturale care se desfăşoară în aer liber şi care respectă prevederile legale privind măsurile de siguranţă, bugetul total alocat în acest sens fiind de un milion de lei. Primăria Braşov a informat miercuri că s-a reluat procedura de evaluare a proiectelor culturale care vor fi finan
MediaSind va trimite Parlamentului un avertisment public împotriva noului Cod Etic din Televiziunea Română
Sindicatul Român al Jurnaliştilor (SRJ) MediaSind şi filiala MediaSind TVR solicită tuturor salariaţilor şi colaboratorilor Societăţii Române de Televiziune (SRTV) să semneze un avertisment public împotriva obligativităţii angajaţilor Televiziunii Române de a semna noua procedură privind conduita etică din SRTV, potrivit unui comunicat remis miercuri





